UPDATE 16 iunie:

După două luni și jumătate de când echipa Afostodată a lansat acest proiect, cifrele arată că pe TikTok a_fost_odata s-au înregistrat 1.754.430 de vizualizări și peste 70.000 de like-uri. Acestora li se adaugă și live-urile cu peste 45.000 de participanți în care Bogdan Ratiu, profesorul cool și colaboratorul echipei, a răspuns live întrebărilor venite din partea elevilor, provocându-i să gândească în spiritul examenului, atât din perspectiva noilor conținuturi, cât și a tipurilor de itemi.

Clipurile de pe TikTok au avut atât de mult succes datorită formei creative în care au fost transpuse conținuturile educaționale: primul clip despre Cum să faci un rezumat a fost filmat pe strada cu cele mai multe lucrări de street art și grafitti din București, tiparele textuale au fost ilustrate cu o rețetă de castraveți murați, poezia cu un text despre o gaură în ciorap, greșelile de scriere cu mici scenete amuzante filmate în sufragerie sau în parc. În continuare conținutul poate fi găsit sub hashtag-ul #InvatapeTikTok.

Mulți dintre elevi au fost prezenți și pe Youtube, unde canalul A fost odată a înregistrat peste 32.000 de vizionări în două luni, în timp ce traficul pe site, la secțiunea Evaluare națională, a depășit 75.200 de accesări.

Cele 12 clipuri conțin cele mai importante teme de studiu (Rezumatul, Idei principale și idei secundare, Cuvântul, Tipare textuale I (descriptiv, narativ), Tipare textuale II (dialogal, explicativ, argumentativ), Textul nonliterar, Jurnalul, scrisoarea, emailul, Textul dramatic, Personajul și modalități de caracterizare, Textul liric, Cum compari două texte, Forma corectă a cuvintelor) pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă aceste concepte, nu doar să le învețe pe dinafară. Scopul echipei nu a fost să dubleze materia din manual, ci să o prezinte într-o formă nouă, modernă și relaxată, în mediile unde acești „digital natives” își petrec cea mai mare parte din timp.


Elevii de clasa a VIII-a pot învăța pentru Evaluarea Națională de pe TiKTok, Youtube, Instagram și Facebook, prin intermediul unor video-uri educaționale care conțin cele mai importante concepte din materia de Limba și literatura română.

Examenul elevilor de clasa a VIII-a este unul dintre cele mai controversate subiecte din ultimul timp. Un an de școală online cu multe probleme și goluri de învățare, tipuri noi de subiecte, modul diferit de evaluare a competențelor și cunoștințelor, toate acestea ridică numeroase întrebări atât în rândul elevilor, cât și al părinților și profesorilor.

În acest context, echipa A FOST ODATĂ s-a mobilizat în timp record și a pregătit 12 clipuri educaționale care conțin cele mai importante teme din materia de Limba și literatura română: Rezumatul, Idei principale și idei secundare, Cuvântul, Tipare textuale I (descriptiv, narativ), Tipare textuale II (dialogal, explicativ, argumentativ), Textul nonliterar, Jurnalul, scrisoarea, emailul, Textul dramatic, Personajul și modalități de caracterizare, Textul liric, Cum compari două texte, Forma corectă a cuvintelor.

Alături de cele 12 clipuri, elevii pot găsi pe www.afostodata.net și fișe de lucru și demonstrații realizate pornind de la exemple concrete care să îi ajute să înțeleagă aceste concepte, nu doar să le învețe pe dinafară.

Cu ce se diferențiază această abordare?

Materialele sunt realizate sub forma unor video-uri de Youtube pe înțelesul generației 2021. Scopul echipei nu este să dubleze materia din manual, ci să o prezinte într-o formă nouă, modernă și relaxată. Acest conținut se va regăsi și sub hashtag-ul #InvatapeTikTok, în mediul unde acești „digital natives” își petrec o mare parte din timp.

Materialele sunt realizate prin proiectul Evaluare Națională online 2021 dezvoltat de echipa A FOST ODATĂ, finanțat prin programul Start ONG.

”Vrem ca elevii să învețe de plăcere, să ne urmărească pentru că văd potențialul acestor mijloace de educație alternativă. E o mare responsabilitate, mai ales că am schimbat modul tradițional în care se prezintă aceste concepte, dar cineva trebuia să înceapă. Mă bucur că suntem noi cei pe care elevii se pot baza anul acesta”, spune Andra Cărbunaru, cofondator afostodata.net, și parte din echipa care le explică copiilor materia pe înțelesul lor.

Cu această ocazie, echipei i s-a alăturat profesorul de Limba și literatura română Bogdan Rațiu din Târgu-Mureș, care îi aduce pe copii mai aproape de literatură prin metode mai puțin convenționale: muzică, filme, podcast-uri și prin simple discuții deschise. ”

În lecțiile pe care le pregătim ne-am propus să cuprindem o parte din materia de examen mizând pe formarea competențelor evaluate și provocând elevii să gândească în spiritul examenului: atât din perspectiva noilor conținuturi, cât și tipurilor de itemi”, spune Bogdan Rațiu.

Zilele în care vor fi publicate materiale noi vor fi luni și joi. Materialele pot fi accesate pe pagina de Youtube A fost Odată, facebook.com/afostodată și TikTok.com/ a_fost_odată.

Afostodata.net este o platformă cu povești reinterpretate pentru copiii din 2018 și traduse în limbaj mimico-gestual pentru copiii cu deficiențe de auz.

La începutul anului 2020, proiectul afostodata.net, prin secțiunea Școala de Povești, a fost omologat ca mijloc de învățământ de Ministerul Educației și Cercetării.

Platforma afostodata.net vine în sprijinul profesorilor și elevilor în vederea formării competențelor cheie și generale, specifice disciplinei Limba și literatura română, se poate utiliza și pentru istorie și consiliere profesională, reprezintă un instrument important pentru terapia educațională complexă și integrată și răspunde nevoilor educaționale ale tuturor elevilor în vederea formării competențelor-cheie și, în special, a competențelor de lectură, respectând principiul nediscriminării.

Conținutul poate fi accesat gratuit ca stream și ca download pentru a putea fi folosit în absența conexiunii la internet pe telefon, pe tableta sau pe PC. În plus, conținutul audio este disponibil și ca Podcast în iTunes și Spotify.

În România sunt înregistrate 23.000 de persoane cu deficiență de auz și circa 9.000 de persoane cu surdocecitate, combinație deficiențe văz și auz, cu diferite grade de manifestare. Dintre aceștia mai mult de 2.000 sunt copii.