Emiterea include emisiuni de obligațiuni non-preferențiale, cu o maturitate la 7 ani și reprezintă cea mai mare emisiune în lei de pe piața locală de capital, urmând ca acestea să fie listate la Bursa de Valori București. Fitch urmează să acorde emisiunii de obligațiuni un rating pe termen lung BBB+.
Lansarea ofertei pe piață a generat interes considerabil din partea investitorilor, având în vedere că tranzacția a fost realizată la un cupon de 3,9%. Subscrierile au fost echilibrat distribuite între fonduri de pensii, administratori de active, companii de asigurări, și a beneficiat de participarea notabilă a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a International Finance Corporation (IFC).
„Dezvoltarea pieței de capital din România are nevoie de acțiuni consistente și de impact, pentru a-și atinge potențialul. Cea de-a doua emisiune de obligațiuni în lei, realizată cu succes de echipa BCR, este un exemplu al angajamentului nostru de a avea astfel de acțiuni recurente. Vom continua această direcție și în anii următori. Mulțumesc investitorilor pentru angajamentul luat în susținerea acestei emisiuni. Diversitatea acestora ne arată încrederea în abordarea noastră și ne dă energia pentru a pregăti următoarele inițiative. De asemenea, le mulțumesc colegilor pentru realizarea unui nou record pentru emisiunile de obligațiuni senior nepreferențiale și preferențiale.”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Emisiunea de obligațiuni a fost un succes din momentul în care la finalul primei zile de subscrieri registrul de ordine a depășit ținta minimă de 750 de milioane de lei. Volumul total și prețul final reflectă angajamentul pe termen lung al BCR față de piață în ceea ce privește planurile viitoare de emisiuni de obligațiuni și intenția fermă de a construi o relație de încredere cu investitorii.
Cu această emisiune, BCR face un pas înainte și se aliniază la reglementările UE privind capacitatea pe care trebuie să o aibă băncile pentru a absorbi pierderile, cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) și liniile directoare MREL în linie cu strategia de rezoluție pe care o urmărește.