Perioada de aplicare a fost deschisă în data de 29 iunie 2021. Era programată să se închidă mâine, 20 iulie 2021, cu posibilitate de prelungire, conform procedurii. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a emis azi un ordin care extinde această perioadă pentru a permite cât mai multor firme cu cifre de afaceri certificate pe codurile CAEN eligibile să acceseze schema.
Ministerul a estimat numărul potențialilor beneficiari ai schemei la 30.000. Până astăzi, 19 iulie 2021, cu o zi înainte de expirarea termenului inițial de depunere a a dosarelor online, au aplicat 8000 de firme. Valoarea totală a cererilor de ajutor atinge, la ora publicării comunicatului, aproximativ 2,5 miliarde de lei.
Schema este finanțată de Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu un credit de angajament de 2,5 miliarde de lei, creditul bugetar acordat schemei prin Legea Bugetului 2021 fiind de 1 miliard de lei.
Amintim că plățile pe această schemă de ajutor de stat sunt pro-rata. Plata ajutorului nu depinde de ordinea înscrierii în platforma STS dedicată schemei, iar dacă bugetul total este depășit de suma totală solicitată de beneficiari, cota bugetată de 2,5 miliarde de lei va fi împărțită proporțional tuturor firmelor acceptate.
Pe parcursul perioadei inițale de înscriere, o parte dintre firmele care au încercat să aplice au întâmpinat greutăți în identificarea expertului contabil sau a auditorului care a certificat diferența de cifră de afaceri pentru CAEN-uri. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a realizat o procedură prin care s-au putut verifica experții contabili sau auditorii. Însă aplicația a detectat că sunt lipsuri în bazele de date furnizate de asociațiile profesionale - Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR). Astfel devenind necesară interogarea bazelor de date în afara platformei electronice de însriere.
În acest sens, toate cererile de adăugare în baza de date au fost centralizate de operatorii call-center și au fost verificate de către partenerii de la Serviciul de Telecomunicații Speciale cu CECCAR și ASPAAS - CAFR pentru a ne asigura ca cei care nu se regăsesc în platformă sunt autorizați, fapt ce a îngreunat aplicațiile.
Am ținut cont de solicitările de a prelungire perioada de înscrieri venite din partea mediului de afaceri și pentru a veni în sprijinul unui număr cât mai mare de întreprinderi.
Menționăm că cererile de adăugare a experților contabili/auditorilor financiari în aplicatia informatica, pot fi preluate în call center până joi, 22.07.2021, ora 17.00, pentru a avea timpul necesar procesării datelor până la închiderea aplicației electronice de înscriere.