Includerea companiilor a fost decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii trimestriale anunțată vineri, 18 februarie. Acțiunile M vor intra în componența indicilor FTSE Global All Cap, iar WINE, COTE, IMP și SFG în FTSE Global Micro Cap, începând cu 21 martie. Nuclearelectrica (SNN), parte deja a indicilor FTSE Global All Cap din 21 septembrie 2020, trece de la categoria Small Cap la Mid Cap.
„Numărul companiilor listate la Bursa de Valori București prezente în indicii FTSE Russell crește constant, fapt care ne bucură și care reflectă evoluția bună atât a pieței per ansamblu, cât și a acțiunilor acestor companii. Companiile românești intră astfel tot mai mult în atenția investitorilor instituționali globali, într-o lume tot mai interconectată. Decizia FTSE diversifică de asemenea și domeniile cu care suntem prezenți în acești indici, de la imobiliare, transporturi, servicii medicale, foodservice, bancar sau industrie. Sunt convins că alături de toate cele 11 companii prezente acum în indicii FTSE vom susține și mai mult interesul investitorilor instituționali”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursei de Valori București.
MedLife este cel mai mare operator de servicii medicale private din România, înființat în 1996, și listat la Bursă în decembrie 2016, în urma unei oferte publice inițiale în valoare de 230 de milioane de lei.
„Suntem liderul pieței de servicii medicale private ca cifră de afaceri, dimensiune a rețelei, și în percepția consumatorilor ca furnizor al calității și grijii față de pacient, iar din 2016 și companie prezentă pe piața de capital. După 5 ani de la listarea la Bursa de Valori București, când am pornit de la o capitalizare de 534 milioane lei, am ajuns acum la 2,9 miliarde lei și la un randament de aproximativ 400%, iar doar dacă ne raportăm la anul trecut, observăm o dublare a sumelor investitorilor noștri. Economic se dovedește că listarea unei firme cu capital local și fondatori români poate domina un segment de piață și poate deveni un model sustenabil pentru capitalul românesc în ansamblul lui. Suntem impulsionați mai mult ca oricând să continuăm strategia de extindere și dezvoltare și să ne transformăm într-un jucător relevant pentru întreaga regiune din Sud-Estul Europei. Includerea în indicii FTSE Russell vine ca o confirmare a unui parcurs puternic al Grupului MedLife susținut de consecvența cu care ne-am îndeplinit obiectivele noastre strategice, dublate de activitatea intensă legată de achiziții și integrarea performantă a noilor business-uri. Este o realizare importantă pentru noi cu atât mai mult cu cât criteriile de lichiditate ale furnizorului internațional de indici FTSE sunt extrem de exigente”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife.
Purcari Wineries este un producător de vin de top din Europa Centrală și de Est, listat la Bursă în februarie 2018, după încheierea cu succes a unei oferte publice în valoare de 186 milioane de lei.
„Includerea Purcari Wineries în indicele FTSE Global Micro Cap reconfirmă ambițiile noastre de creștere și extindere pe piața de capital și este încă un pas spre atingerea viziunii de a deveni campionul incontestabil al industriei vinului din regiunea Europei Centrale și de Est. Aceasta este o realizare importantă care în continuare mărește vizibilitatea Purcari Wineries Group față de comunitatea globală de investitori, cât și a Europei Centrale și de Est ca o regiune atractivă pentru investiții”, a declarat Eugen Comendant, COO Purcari Wineries.
Conpet este listată la Bursă din 2004 și are ca principală activitate transportul prin conducte și pe calea ferată a țițeiului intern și din import, gazolinei, condensatului și etanului lichid către rafinăriile din România.
„Includerea Conpet în indicii FTSE Russell pentru piețele emergente confirmă valoarea companiei noastre pe piața de capital din România și demonstrează atractivitatea acțiunilor Conpet în rândul investitorilor. Este rezultatul unui management performant, care a îndeplinit standardele calitative și cantitative impuse de BVB, a administrat corect și eficient afacerea și a reușit să asigure un nivel înalt de transparență și vizibilitate în rândul acționarilor și investitorilor. Includerea în indicii FTSE ne face mai încrezători în demersurile noastre pentru o dezvoltare durabilă a afacerii, în contextul unei piețe dinamice, în continuă schimbare”, a declarat Dorin Tudora, Director General Conpet.
Cu o experiență de 30 de ani pe piață, IMPACT Developer & Contractor este o companie fondată cu capital 100% românesc și primul dezvoltator imobiliar listat la Bursă, în 1996.
„Obiectivul IMPACT în acest an este creşterea free-float-ului şi a atractivităţii acţiunilor noastre la Bursa de Valori București. Îndeplinirea criteriilor FTSE Russell și includerea în indicele FTSE Global Micro Cap reprezintă o reconfirmare importantă a eficienței strategiei de dezvoltare aleasă de companie și a acțiunilor privind implementarea celor mai bune practici de guvernanța corporativă și comunicare cu investitorii. Ne-am bucurat de încrederea investitorilor acordată IMPACT la majorarea de capital din ianuarie și suntem determinați să creștem valoarea companiei pe termen lung”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.
Acțiunile Sphera Franchise Group, unul dintre cei mai importanți operatori din domeniul foodservice din România, au debutat la Bursă în noiembrie 2017 în urma unei oferte de 285 milioane lei. Compania administrează restaurante sub brandurile KFC, Pizza Hut si Taco Bell și este primul operator din domeniul foodservice listat la BVB.
„Ultimii doi ani au fost marcați de provocări pentru Sphera Franchise Group. Cu toate acestea, suntem mândri că ieșim din pandemie mai puternici ca niciodată. Avem un plan de dezvoltare solid, anul acesta vom deschide cel de-al 100-lea KFC restaurant din România, rezultatele noastre se îmbunătățesc de la un trimestru la altul și poziția noastră de numerar este puternică. În ciuda provocărilor aduse de pandemie, nu am uitat de responsabilitățile pe care le avem față de acționarii noștri și astfel ne-am concentrat pe îmbunătățirea continuă a lichidității acțiunilor SFG, a transparenței și a modului în care interacționăm cu investitorii noștri. Decizia FTSE Russell de a include acțiunile SFG în indicele piețelor emergente este, așadar, o recunoaștere a tuturor eforturilor pe care echipa noastră le-a depus în ultimii doi ani. Dorim să mulțumim tuturor acționarilor noștri pentru încrederea acordată Sphera și planurilor noastre ambițioase pentru viitor”, a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.
Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat și excluderea, începând cu 21 martie, a acțiunilor Bittnet Systems (BNET) din indicii FTSE Global Micro Cap.
Promovarea României de către FTSE Russell, în 21 septembrie 2020, în rândul Piețelor Emergente a deschis pentru piața de capital calea către un univers investițional mult mai larg, iar odată cu creșterea numărului de investitori este mai mare și cererea pentru activele listate la BVB. La finalul ședinței bursiere de vineri, 18 februarie 2022, capitalizarea tuturor companiilor listate la Bursa de Valori București era de 247 miliarde lei (50 miliarde euro), cu 64% peste nivelul din 18 septembrie 2020, anterior promovării efective la statutul de Piață Emergentă.