Expert24 este un marketplace de servicii care facilitează contractarea de servicii rezolvând cele mai mari probleme ale industriei: găsirea prestatorilor de servicii calificați și disponibili și lipsa transparenței prețurilor.
Clienții completează un formular specific categoriei de servicii vizate, iar pe baza răspunsurilor platforma trimite notificări prin email și sms prestatorilor de servicii înscriși în platformă. Cei disponibili, ofertează solicitările de interes, iar platforma decide în mod automat care prestator de servicii are șansele cele mai mari de contractare și deblochează datele de contact.
Decizia platformei are la bază un algoritm propriu, care ia în considerare mai multe criterii, cum ar fi locația prestatorului, prețul, recenziile și performanțele prestatorului.
”Tot procesul este automatizat, ceea ce aduce un mare avantaj platformei deoarece clientul reușește să intre în contact cu un prestator calificat și să primească o ofertă de preț la aproximativ 20 de minute de la momentul accesării platformei”, a spus Adrian Daniel, fondator și Chief Executive Officer Expert24.ro.
Expert24.ro a fost lansat în anul 2020 ca răspuns la un marketplace de nișă lansat în 2018, Evaluări24.ro.
”Evaluări24.ro este primul marketplace lansat de startup-ul nostru pentru testarea pieței și a modelului de afacere. În 2019 am decis să mă dedic total scalării pe orizontală a modelului cu Expert24.ro, iar pe verticală cu Traduceri24.ro, Avocati24.ro, Arhitecti24.ro, Contabili24.ro și altele. Toate verticalele funcționează ca sub-marketplace-uri sincronizate sub umbrela Expert24.ro”, a explicat Adrian Daniel, fondator și Chief Executive Officer Expert24.ro.
Echipa este localizată în Oradea, departamentul principal fiind cel de customer success management care numără 5 persoane în prezent, dar este în continuă creștere. Pentru partea de marketing colaborează cu o agenție specializată, iar de partea de dezvoltare a produsului și a tehnologiei se ocupă Adrian, fondator și Chief Executive Officer Expert24.ro.
Procesul de finanțare
Conform spuselor lui David Achim, director executiv al Make IT in Oradea, scopul finanțării oferite startup-ului Expert24 este de a sprijini eforturile de dezvoltare și scalare la nivel național și acapararea de noi sectoare de prestatori de servicii.
”În urma analizei efectuate de către membrii și partenerii Make IT in Oradea, am considerat că atât expertiza extraordinară a fondatorilor, cât și parcursul de dezvoltare al startup-ului până în acest moment, dovedesc un real potențial de creștere. Suntem încrezători că Expert24 poate deveni în următorii doi ani liderul național în intermedierea cererii și ofertei pe piața prestatorilor de servicii”.
Expert24 a avut un plan inițial de a crește afacerea printr-un sistem de bootstrapping.
Expert24 va folosi banii pentru a scala afacerea pe noi categorii, iar mai apoi va urmări o nouă rundă de investiții pentru a extinde modelul de afacere în America, pentru care au și lansat prima verticală, Appraisers24.com.
Cum poți obține finanțare de la Make IT in Oradea
Scopul Make IT in Oradea este de a accelera ecosistemul de startup-uri local, de aceea, cel mai important aspect este dorința startup-ului de a se dezvolta în comunitatea din Oradea. O altă condiție pentru investiție ar fi parcurgerea programului de incubare Bright Labs Incubator, gândit de Make IT in Oradea ca un program care să ajute fondatorii ambițioși să lanseze produsul în piață în șase luni.
Acest program ajută și la consolidarea unei relații între părți. David Achim menționează că „există însă și excepții de la această regulă, în funcție de experiența pe care fondatorii o au în construirea unui startup în domeniul tehnologiei”.
În anul 2022 Make IT in Oradea își propune să realizeze alte 3 sau 4 finanțări de acest fel în startup-uri care se află la început de drum. Ei își propun să includă și alți investitori în acest flux, care pe lângă puterea de finanțare să aducă și un plus de cunoștințe.