Centrul local de dezvoltare software al grupului ING plănuiește să ajungă la 1.500 de angajați până la finalul anului în curs, dorind să recruteze încă 250 de specialiști IT atât pentru biroul din București, cât și pentru cel din Cluj, deschis spre finalul anului trecut.
ING Hubs este Implicat în dezvoltarea ariilor strategice ale grupului ING precum core banking, canale digitale, produse bancare și managementul datelor.
Rebranding pentru ING Tech
Pentru că activitatea centrului s-a diversificat, s-a luat decizia de rebranding din ING Tech în ING Hubs la nivelul tuturor centrelor pe caree ING le are la nivel global.
”ING Hubs reprezintă oamenii din spatele scenei în cazul ING Bank, oriunde este prezentă banca. Ei sunt interfața cu clientul, ING Hubs este centrul din spate care pune la dispoziția băncii diferite tipuri de servicii”, a precizat în cadrul unui eveniment cu presa Marian Ion, CEO ING Hubs.
Potrivit acestuia, centrele ING Hubs sunt prezente în 4 țări – Polonia, România, Filipine și Slovacia. 9.500 de angajați oferă servicii pentru clienții ING la nivel global.
Potrivit lui Marian Ion, centrele ING Hubs din România și Polonia se concentrează pe servicii de dezvoltare software, în timp ce celelalte 2 centre se concentrează pe activitatea operațională.
”A fost nevoie de o redenumire a centrelor pentru că am adăugat servicii conexe pe lângă cele de tech. În București sunt circa 1.400 de oameni în hub-ul ING, iar în jur de 1.000 sunt ingineri IT. Zona de tech este în continuare principala activitate. De exemplu, avem o echipă de audit tehnic (sunt servicii la nivel global, nu doar pentru România). Avem activitatea de compliance – foarte importantă pentru o bancă: monitorizare tranzacții, împotriva spălării de bani. Sunt circa 135 de oameni care lucrează la acest departament”, a precizat, la rândul său, Maria Gheorghe, IT Lead ING Hubs.
În 2021, cifra de afaceri a ING (Tech) Hubs a fost de 86,7 milioane de euro, iar pentru anul 2022 compania estimează o evoluție de 20-30% pe an. Cifra de afaceri a companiei a evoluat de la 18 milioane de euro în 2016 la 68 de milioane de euro la sfârșitul anului 2020.
ING Hubs oferă 150 de servicii către 24 de unități ING, dar activitatea companiei are impact asupra tuturor celor 40 de țări în care este prezent grupul ING.
Program hibrid în ING Hubs
Potrivit oficialilor ING Hubs, echipele vor continua să lucreze în mod hibrid la sediile din București și din Cluj.
”Avem și colegi din afara Bucureștiului, de exemplu, care lucrează de la distanță, dar cărora le oferim transport pentru a veni și la birou. Nu vom lucra niciodată full remote, dar nici nu ne vom întoarce la birou cu totul. În acest moment fiecare echipă decide cât de des are nevoie să se întâlnească la birou”, au mai spus reprezentanții ING Hubs, precizând faptul că în 2020 și 2021 au adus în echipă 400 de noi colegi.
În ceea ce privește recrutările din Cluj și biroul deschis acolo, oficialii ING Hubs au precizat faptul că este un test și că nu au o țintă privind numărul de developeri pe care îi vor angaja acolo. ”Urmează evaluat în 2 ani cum reușesc să se integreze cu comunitatea de IT din Cluj și să vedem potențialul orașului și ținta. Este un birou mult mai mic acolo”, a spus Marian Ion.
Joburi în IT - ce specialiști caută ING Hubs
În ceea ce privește rolurile pe care ING Hubs le caută în mod activ pentru birourile din România, Maria Gheorghe ne-a precizat că sunt deschise constant circa 30-40 de joburi în IT, cei mai căutați fiind developerii de Java backend.
”Strategia globală a ING Hubs este de a crește pe segmentul de data management. Așadar, căutăm tot mai mult și specialiști care știu să lucreze cu baze mari de date. Totodată, adăugăm roluri mai specializate, de product owner, arhitecți și specialiști care pot face legătura între tehnologie, procese operaționale și date”, ne-a declarat Maria Gheorghe.
Sinergia între operațiuni și tehnologie a fost în spatele deciziei de implementare a unor noi operațiuni, concentrate sub umbrela de Retail Operations Hub. Acesta centralizează operațiunile de retail ale sucursalelor ING la nivel global, ca de exemplu, deschiderile sau închiderile de conturi. Acest hub de retail va fi deservit de inginerii ING Hubs care lucrează în București și în Manila.
”Vrem să centralizăm aceste operațiuni pentru clienți ca în sucursale colegii noștri să le poată oferi pachete digitalizate. Acum lucrăm la procesele necesare pentru a avea operațiuni mai integrate”, ne-au spus oficialii ING Hubs.
În ceea ce privește recrutarea de noi colegi pentru noile joburi în IT, reprezentanții ING Hubs au precizat faptul că se uită și spre studenți sau absolvenți, cât și spre developeri cu experiență.