În funcție de direcția spre care te îndrepți, investițiile pot deveni o oportunitate de job part-time, full-time sau doar o modalitate de a genera venituri suplimentare.
Investitor part-time
Întrucât piețele globale sunt atât de interconectate, întotdeauna vei avea posibilitatea de a investi relativ ușor oricând, de oriunde te-ai afla. Asta înseamnă că și persoanele care au o altă carieră sau cei care au copii pot investi.
În acest scenariu, presiunea se poate simți mai puțin având în vedere că nu depinzi complet de activitatea ta ca și investitor, ci doar încerci să generezi un venit suplimentar.
Dacă alegi să devii un investitor part-time, trebuie să decizi în ce dorești să-ți investești banii. Acest lucru îl faci în funcție de obiectivele setate.
Apoi, trebuie să îți schițezi un plan de investiții – care se aseamănă unui plan de afaceri – și să îți dezvolți propriile strategii. În ultimă instanță, analizează diferiți brokeri online și alege-l pe cel ale cărui servicii ți se potrivesc.
XTB, spre exemplu, îți oferă posibilitatea de a accesa o gamă variată de instrumente financiare, prin intermediul unei platforme de tranzacționare online performantă, dezvoltată și actualizată constant. În plus, prin intermediul acestui broker, te poți bucura de materiale educaționale de calitate, pentru a te perfecționa continuu.
Partea emoțională are un rol esențial în investițiile la bursă, mai mult poate decât am crede la o primă vedere. Menținerea ego-ului în frâu este o trăsătură importantă a unui investitor. Este important să știi când să te oprești. Chiar și pentru cei mai de succes investitori, un procent considerabil din tranzacții sunt în general sortite eșecului.
Pentru că ești un investitor în devenire, este extrem de important să nu te blochezi irațional asupra tranzacțiilor care nu au mers și să înveți din greșeli.
Investitor full-time
Dacă ești extrem de pasionat de acest domeniu, ideea de a deveni investitor cu normă întreagă pare că sună din ce în ce mai bine. Totuși, trebuie să ții cont că nu vei mai putea trata această activitate ca pe un hobby, ceva ce poți face în timpul liber, deoarece tot venitul tău va depinde de asta.
Acest statut ar trebui să implice mai întâi stabilirea unei strategii clare. Din moment ce te-ai hotărât asupra ei, acționează conform planului, orice ar fi. Investitorii fac de obicei greșeala de a schimba piesele de puzzle odată ce văd că o strategie nu dă roade pe moment.
Ceea ce funcționează pentru majoritatea investitorilor este să se asigure că cel puțin 60% din fonduri sunt în active sigure și stabile ce dau randamentul dorit. Acest lucru îți asigură o plasă de siguranță în momentele în care lucrurile nu decurg cum ți-ai dori.
În plus, ar trebui să deții anumite abilități de gestionare a banilor destul de avansate și să investești constant în tine ca persoană.
Nu poți deveni un investitor de succes peste noapte. Citește și documentează-te constant. Continuă să îți testezi ideile în mod regulat. Încearcă să parcurgi programe de formare pentru a înțelege mai bine elementele fundamentale și tehnice, iar lista poate continua. Morala poveștii: trebuie să investești cu adevărat în tine!
Atenție, investițiile nu reprezintă doar un job full-time, ci o activitate extrem de riscantă în care probabilitatea pierderilor este mai mare decât șansa de profit și trebuie să te poziționezi în consecință.
Alte modalități de a genera profit ca investitor
În calitate de investitor la bursă, poți acumula experiență valoroasă atunci când proprii tăi bani sunt angrenați în această activitate. Pentru a genera venit suplimentar, poți recurge la o mulțime de alte soluții.
- Caută să îți dezvolți cunoștințele în cadrul unor instituții de învățământ superior.
- Creează propriul blog sau contribuie la un blog înregistrat despre piețe și investiții.
- Organizează seminare pentru a împărtăși din experiențele tale și investitorilor în devenire.
Toate acestea nu sunt doar oportunități de monetizare, ci și bune oportunități de networking. Nu doar că îți vei folosi timpul liber în mod productiv, ci vei crește pe plan profesional.
Important de reținut
Este recomandabil să devii investitor cu normă întreagă doar dacă ești sigur pe resursele tale, financiare dar și cognitive. Dacă ai încă îndoieli în ceea ce privește capacitatea ta de adaptare la noul statut, poate ar fi mai bine ca investițiile să rămână doar la stadiul de hobby.
Ai în vedere riscurile:
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.