În prezent, 6 din 10 experiențe cumpărate din cele peste 1.000 disponibile pe platformă sunt făcute cadou, creșterea fiind de peste 30 de puncte procentuale față de finalul anului trecut.
”Din comportamentul de achiziție, știm că utilizatorii Extasy își doresc să ofere cadouri inedite, ca alternativă la cele clasice. În plus, procesul de cumpărare este simplu, multe dintre experiențele listate pot fi folosite împreună cu cei dragi. Astfel, cadoul e o invitație de a face ceva special împreună, dar este și o modalitate prin care cumpărătorul își face un cadou și lui, în același timp. Un alt argument pe care l-am găsit în analiza noastră este legat de buget. Cu un buget modest, cumpărătorul poate oferi o experiență pe care cei dragi nu o vor uita. Cu un buget similar, este dificil să cumperi un obiect fizic, de calitate”, spune Bogdan Buta, fondatorul Extasy App.
Experiențele listate în Extasy pot fi cumpărate din aplicație direct pe numele celui care primește cadoul, iar prețul mediu al unei experiențe este de 400 de lei.
Cel mai des, experiențele oferite cadou bărbaților sunt sesiuni de tragere cu arma, drive test-uri, experiențe de sărituri de la mare înălțime, excursii cu ATV-ul și experiențe de rafting. Femeilor le sunt oferite cadou plimbări cu elicopterul, lecții de zbor, sărituri cu parașuta, sesiuni de masaj și cine romantice. Iar pentru copii, cele mai cumpărate experiențe sunt sesiunile de karting, cursuri de robotică și sărituri de la înălțime.
Odată achiziționate, experiențele cadou sunt livrate electronic instantaneu utilizatorilor, care, în termen de 90 de zile trebuie să facă o programare pentru accesarea acestora. În medie, din momentul achiziționării experienței și până la accesarea ei durează aproximativ 2 săptămâni.
În cazul în care nu a fost făcută programarea în cele 90 de zile, utilizatorul este contactat de echipa de suport, iar acest termen poate fi prelungit.
Cele mai populare experiențe pentru uz personal
Spre deosebire de cei care achiziționează experiențe pentru a le face cadou, și care preferă lucrurile noi, experiențele inedite, în sine, cei care cumpără pentru ei sunt atrași de evenimente, concerte sau festivaluri.
Utilizatorii Extasy pot alege din peste 1.000 de experiențe pentru timp liber, pentru toate vârstele, listate în 19 categorii, astfel încât să poată fi vizualizate foarte rapid, în funcție de preferințele utilizatorilor, iar procesul de navigare în aplicație să fie facil.
Utilizatorii platformei au de ales între drumeții, tururi de orașe, salturi cu parașuta, plimbări cu avionul și cu elicopterul, excursii off-road, pachete SPA, masaj, city break-uri, evenimente tematice, concerte, pilotaj sportiv, plimbări cu bicicleta în cadru organizat, vizite la castele din România, karting, escape room-uri, tabere de supraviețuire, tabere militare, degustări de vinuri și de brânzeturi, festivaluri de teatru, plimbări cu balonul, ședințe de cățărare, airsoft, tir cu arma, paintball, experiențe VR, lasertag
Aplicația Extasy poate fi descărcată atât din AppStore, cât și din Google Play. De asemenea, experiențele pot fi achiziționate și direct din website-ul extasy.com.