Kinderpedia este soluția digitală pentru management școlar și comunicare, recunoscută la nivel internațional pentru inovație și impact social. Platforma ajută instituțiile de învățământ să își simplifice activitatea administrativă, să economisească timp și să faciliteze o comunicare dinamică între elevi, profesori și părinți.
În prezent, este utilizată de școli și grădinițe din peste 25 de țări. Soluția acoperă cinci domenii majore de transformare digitală a fiecărei școli sau grădinițe: managementul școlii, managementul clasei, respectiv catalogul electronic și toate funcționalitățile aferente, urmărirea progresului elevilor, comunicarea cu familia și managementul financiar al școlii. Kinderpedia este scalabilă, este găzduită în cloud, este multi-language și multi-currency. Soluția este accesibilă pe web și prin aplicații mobile native atât pentru școală, cât și pentru familie.
CES este cel mai de impact eveniment tehnologic din lume - terenul de încercare pentru tehnologii revoluționare și inovatori globali. Este locul în care cele mai mari branduri din lume fac afaceri și își întâlnesc noi parteneri, iar cei mai curajoși inovatori pășesc pe scenă. În acest an, peste 3200 de companii din 173 de țări, teritorii și regiuni sunt prezente la târg, iar peste 4700 de reprezentanți mass-media sunt înregistrați.
Kinderpedia și-a marcat recent debutul în Statele Unite, prin colaborarea cu Brave Generation Academy, un lanț internațional de centre educaționale extrem de inovator, fondat în Portugalia, care s-a extins în Spania, Italia, Olanda, Africa de Sud, Kenya, Namibia, Mozambic și Florida, Statele Unite.
"Expansiunea internațională a Kinderpedia se concentrează în prezent pe Europa și Orientul Mijlociu. Totodată, oportunitatea de a participa la un eveniment tehnologic internațional de anvergura CES este valoroasă pentru creșterea noastră, deoarece toată lumea se uită astăzi către Las Vegas. Evenimentul a atras factori de decizie de la cele mai importante companii de tehnologie și reprezentanți ai mass-media din toate colțurile lumii. Să fim aici este o recunoaștere extraordinară a caracterului inovator al soluției noastre și a impactului pe care l-am obținut până în prezent, precum și o oportunitate excelentă de a duce transformarea pe care o vizăm în educație cu un pas mai departe." a declarat Daniel Rogoz, co-fondator și CEO al Kinderpedia.
Kinderpedia, alături de alte companii românești inovatoare, precum Adapta Robotics & Engineering, Cluster Power, Code Agile, Electroarges, Future Tense Technologies, Rinf Outsourcing Solutions, Stone Soup Tech, Web Win Group Net, va fi prezentă până duminică, 8 ianuarie, la Venetian Expo Hall D, standul 55421.Delegația a fost organizată de Asociația Română pentru Industria Electronică și Software, filiala Timișoara (ARIES-TM), cu sprijinul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT) și al Ambasadei SUA la București.