Pitch Deck Gallery este o secțiune pe start-up.ro dedicată startup-urilor foarte la început de drum. Aici le oferim posibilitatea startup-urilor să-și expună pitch deck-ul cu care s-au dus la un eveniment sau au fost în fața investitorilor. Pitch Deck Gallery nu e o propunere de investiție, ci un “showcase” al startup-urilor la început de drum pentru a atrage atenția investitorilor asupra lor.


Respiro este un startup early stage care propune o aplicație de welbeing creată pentru sesiuni de meditații și respirație care sunt construite cu ajutorul inteligenței artificiale.

Aplicația are un model de business de tip SaaS, cu o versiune gratuită cu un conținut limitat și un jurnal bazat pe text, dar și o versiune de 5 dolri pe lună prin care utilizatorii pot primi recomandări cu ajutorul inteligenței artificiale. De asemenea, Respiro are un pachet pentru studenți de un dolar pe lună.

Dacă până acum aplicația este dedicată utilizatorilor generali, în 2024 Respiro se va extinde și spre experți în meditație, yoga, kinetoterapeuți, psihologi și terapeuți, pentru ca în 2025 să aibă pachete pentru companiile mari.

În a doua jumătate a anului 2023 Respiro dezvoltă un MVP și este în proces de fundraising pentru o rundă de 200.000 de euro, iar în 2024 vor să ajungă la 14.300 de clienți și să acceseze un grant de 750.000 de euro de la Uniunea Europeană.

Respiro este un produs dezvoltat de George Roșescu (CEO), Andreea Talpoș (CTO), Radi Hriniuc (PR), Simion Echim (Head of Mindfulness), Bogdan Pop (Mobile Developer).

Compania a participat la Innovation Labs în finală, a fost în cohorta cu numărul 8 de la Commons Accel și a primit un grant de 3.000 de euro de la Fix Cluj-Napoca.