„Prima jumătate a anului 2023 a fost una plină de provocări, dar și de oportunități pentru întreaga industrie de agribusiness. Pentru Agroland Agribusiness, această perioadă a însemnat adaptare, inovație și o reafirmare constantă a angajamentului nostru față de valorile și obiectivele noastre centrale. Poziția noastră ca singura firmă de distribuție listată cu un business complet în agribusiness-ul din România reprezintă un avantaj competitiv semnificativ în relațiile comerciale. Construirea de parteneriate solide rămâne motorul evoluției noastre, fapt confirmat de creșterea portofoliului nostru de clienți cu 12%, precum și de modul în care ne dezvoltăm relațiile în piață, prin intermediul echipei noastre puternice și unite. Datorită experienței și expertizei colegilor noștri, avem capacitatea de a ne îmbunătăți serviciile și produsele oferite, astfel încât să aducem mai multă valoare pieței agricole din România”, a declarat Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness.
La nivelul veniturilor pe categorii, în primele șase luni din 2023, cea mai mare pondere în cifra de afaceri a fost reprezentată de pesticide, care au crescut cu 25%, până la 11,6 milioane de lei. De asemenea, trading-ul de cereale a înregistrat un avans de 53% comparativ cu S1 2022, ajungând la 4,7 milioane de lei, în timp ce vânzările de semințe input au fost de 6,9 milioane de lei, o majorare cu 4%.
În ceea ce privește restul categoriilor, vânzarea de fertilizanți a avut o scădere de 10% în S1 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 9,7 milioane de lei, pe fondul unei lichidități reduse a fermierilor, cauzate de scăderea prețului la cereale și majorarea prețului inputurilor. Vânzările de combustibil input au fost de 0,2 milioane de lei, o creștere de 32%.
„Agricultura din România continuă să traverseze o perioadă dificilă, fiind încă influențată de efectele provocărilor anului trecut. Unul dintre motivele care au determinat o scădere generală a industriei de agribusiness a fost prețul redus la cereale, cauzat de diverse motive, cel mai important fiind producția ridicată la nivel mondial. Pe lângă scăderea prețurilor, coroborat cu perioade secetoase în anumite zone din România, cu o producție oscilantă pentru toate culturile, vom vedea în continuare presiune pe veniturile fermierilor care vor începe un nou sezon, temători la nivel de investiții. În acest context dificil de piață, suntem nevoiți să revizuim bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul acesta, prin scăderea cifrei de afaceri de la 81,8 milioane de lei la 76,6 milioane de lei și a profitului net de la 3,2 milioane de lei la 2,6 milioane de lei”, a adăugat Florin Radu.
În primul semestru al anului, Agroland Agribusiness a facturat un număr de 395 de clienți, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a consolidării relației cu partenerii existenți, a creșterii vizibilității companiei și atragerii de noi clienți.
Acțiunile Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 15 iunie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AAB. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 29 de milioane de lei.