Programul va începe joi 15 februarie cu un eveniment Pitch It UP, moderat de Vlad Andriescu și cu participarea PortfoLion VC alături de alți investitori locali. Evenimentul are loc la HotSpot SkyHub în București, pe Șoseaua Orhideelor 15a pe 15 februarie, de la ora 18.00.
Acest eveniment face parte dintr-o serie de evenimente lunare organizate de idEA cu scopul de a pune direct față în față investitori selecți cu startupuri selectate.
Accesul este permis atât startup-urilor admise în cohortă cât și publicului larg - fie că acesta este interesat doar să participe din sală sau chiar să aplice pentru a prezenta în fața investitorilor.
Printre participanți vor fi și reprezentanții fondului Portfolion VC, în al cărui portofoliu este și FlowX.ai, startup-ul românesc care a ridicat o investiție de serie A de $35M. PortfoLion are un AUM de €400M (asset under management) și urmărește investiții în regiune în startup-urile early stage precum cele din Venture Accel, de până la € 5M.
Startup-urile care pot face un pitch pe scenă pot avea stadii incipiente sau avansate, domenii diverse de activitate, iar aplicanții vor fi grupați pe domenii și stadii de dezvoltare.
Feedback-ul va veni din partea unor investitori precum:
- Daniel Aldescu, Investor la SmartImpact Capital
- Mark Palfalvi, Principal la Portfolion Capital Partners
- Andrei Dudoiu, Partner la SeedBlink
- Bogdan Iordache, Solo GP Underline Ventures
Evenimentul lunar adună crema investițiilor românești, durează o oră și se va desfășura în limba română.
Programul Venture Accel a fost fondat în anul 2019, de către Matei Dumitrescu, vicepreședinte al TechAngels, investitorul anului în 2018 la Central European Startup Awards, cu o experiență internațională de peste 10 ani împreună cu o echipă dedicată de antreprenori, mentori, experți și investitori.
Programul beneficiază de susținerea a peste 100 de mentori și o echipă dedicată pregătirii startup-urilor pentru a obține finanțările necesare scalării. În cei 4 ani de activitate, prin Commons Accel au fost ridicate fonduri de 45 milioane euro.