Evenimentul a avut ca scop premierea instituțiilor publice cu cel mai relevant progres digital din România. Gala a găzduit și două dezbateri pe tema digitalizării, la care au contribuit Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Președintele ADR și alte voci importante din mediul public și privat.
Tendința digitalizării rămâne una puternic ascendentă la nivel european, iar România nu face excepție. Deși țara noastră se situează în continuare pe ultimul loc în clasamentul DESI, există în egală măsură oportunități de progres digital în România. Regista, prin sloganul #DigitalizamRomania, reluat și în cadrul celei de-a treia ediții a Galei, depune eforturi susținute, alături de clienții săi din întreaga țară, pentru a aduce contribuții reale la creșterea gradului de digitalizare.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, a fost prezent la Gala Regista, în deschiderea căreia a menționat faptul că statul și mediul privat trebuie să conlucreze la un parteneriat solid pentru dezvoltarea digitală a României: ”Potențialul uriaș al României în segmentul IT&C, inclusiv în zona cybersecurity, nu trebuie să fie doar un statement, ci o certitudine pentru oricine vine să facă afaceri sau să fie un nomad digital în țara noastră. Vă invit să fim parteneri pentru că statul, indiferent de țară, nu va avea aceeași agilitate ca industria privată”.
La fel ca în anii precedenți, Gala Regista a premiat instituțiile publice cu progrese remarcabile în privința digitalizării, la una dintre următoarele șapte categorii, ai căror câștigători sunt:
- Spitalul Universitar de Urgență București - pentru instituția cu cea mai bună prezență pe rețelele sociale
- Primăria Năvodari, Constanța - pentru instituția cu cea mai bună interacțiune digitală cu cetățenii
- Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - pentru cea mai digitalizată instituție
- Primăria Pantelimon, Constanța - pentru cea mai digitalizată primărie de comună
- Primăria Târgu Bujor, Galați - pentru cea mai digitalizată primărie de oraș
- Universitatea Petrol – Gaze, Prahova - pentru cea mai digitalizată instituție de învățământ
- Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Argeș - pentru cel mai important progres digital
Premiile acordate de către Regista instituțiilor publice de mai sus sunt oferite având la bază criterii obiective de selecție. Acestea presupun extragerea automată a datelor din rapoarte interne de folosire a soluției Regista, în funcție de module, tipul și numărul de documente rulate, utilizatori și solicitări.
Premiul pentru cel mai important progres digital, reprezintă aprecierea directă a Regista față de instituția publică din România care și-a adus cel mai mare aport la dezvoltarea soluțiilor din platformă.
Interesul pentru digitalizarea proceselor interne este tot mai crescut în România și nu doar în cazul primăriilor. Deși UAT-urile continuă să reprezinte procentul majoritar din portofoliul Regista, anul 2023 a atras și interesul și instituțiilor de învățământ și unităților spitalicești. Rolul Regista, și implicit al digitalizării, se remarcă și în cazul altor tipuri de instituții publice. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cea mai digitalizată instituție în 2023, și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, care a obținut premiul la categoria cel mai important progres digital, sunt doar 2 dintre exemplele care arată că digitalizarea poate fi făcută acolo unde există viziune și interes pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
”Contează foarte mult cum vom continua să #DigitalizamRomania; progresul se vede la firul ierbii, atât în cele mai mari orașe, cât și în cele mai mici comune din țară. Cel mai important mesaj pentru 2024 este că în era digitalizării, parteneriatul dintre mediul privat și stat devine vital. Doar prin colaborare și inovație comună putem câștiga bătălia digitală. Sectorul privat aduce agilitate, creativitate și expertiză, în timp ce statul furnizează cadrul legal, infrastructura și resursele necesare. Este momentul să ne unim forțele pentru a transforma această provocare într-o oportunitate și a asigura un viitor digital prosper pentru cetățeni”, a declarat Edward Crețescu, Manager General Regista.
Cele două dezbateri din cadrul Galei Regista 2024 au tratat progresul digitalizării în România, dar și efectele pe care le are acest proces în societate. Invitații au luat pe rând cuvântul pentru a discuta despre nivelul actual de infrastructură digitală din țară, dar și pentru a realiza o radiografie a gradului de digitalizare în administrația publică, comparativ cu cel din sistemul privat. A fost atins și subiectul securității cibernetice în era digitalizării, discutând despre riscuri, dar și strategii pentru protejarea datelor. Speakerii au vorbit și despre impactul digitalizării în piața muncii, dar și la nivel academic, în rândul școlilor și universităților.
Invitații care au luat cuvântul au fost Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Dragoș Cristian Vlad, președinte Autoritatea pentru Digitalizarea României, Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România, Radu Burnete, directorul Federației Patronale Concordia, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, Alex Șelaru, fondator edus.ro, Marcel Bartic, profesor de istorie Școala Evrika, Alexandru Lăpușan, CEO & Founding Partner Zitec, și Edward Crețescu, General Manager Regista. Discuțiile au fost moderate de către Radu Puchiu, co-founder Tinia Group și Andreea Paul, Dr. Economist, Conf. Univ. ASE, Președinte INACO, iar gala a fost prezentată de Teddy Păun, jurnalist și moderator radio.
Dezbaterile au pornit de la ideea că încă există carențe cu privire la gradul de înțelegere a cetățenilor față de digitalizare, arătând că este un moment potrivit ca acest concept abstract să fie explicat clar oamenilor: ”Digitalizarea ar trebui corect explicată publicului larg. Suntem într-un an electoral, se va vorbi mult politic, iar digitalizarea nu va fi un subiect cu care cineva să iasă în față și să câștige alegerile. Cred că este și treaba noastră, a industriei, dar și treaba celor din administrație să înceapă să umanizeze această digitalizare, «uite, doamna Rodica are mai mult timp să stea cu copilul în parc pentru că și-a plătit taxele», astfel încât oamenii să înțeleagă și să spună «da, înțeleg, accept și chiar vreau digitalizare», a afirmat Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG.
Invitații au vorbit și despre voința politică la nivel național cu privire la adoptarea soluțiilor digitale și la convergența zonei private cu cea publică: ”Digitalizarea în România poate fi accelerată într-un mod destul de simplu. Cred că voința politică din România începe să aibă coerență și convergență în ceea ce privește tehnologiile digitale și modul în care pot fi folosite. Digitalizarea nu înseamnă să-ți cumperi un laptop și o imprimantă; serviciile, mai ales cele puse în slujba cetățeanului, pentru a-i face viața mai ușoară, pentru a genera progres economic și pentru a accelera educația. Dar există o diferență între viziune, strategie și execuție. Apelând la practicile concurențiale normale, ar trebui să nu se mai pună piedici în calea acestor proiecte pentru a le întârzia absurd în momentul în care avem atât de mare nevoie de ele”, a menționat Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.
În completare, a fost menționată și viziunea patronatelor cu privire la situația digitalizării: ”Nu dialogul lipsește între mediul privat și cel public. Se întâmplă însă două lucruri: în primul rând avem o viteză de elaborare a politicilor publice și de guvernare mult prea mare, astfel că nu există timp pentru a avea un dialog de substanță. Aș dori să ne dăm timp să înțelegem problemele și să avem un schimb fructuos de idei. A doua chestiune dificilă când a venit vorba de digitalizare a fost faptul că partidelor politice le-a lipsit nu doar voința, ci și o viziune despre ce este și ce trebuie să fie administrația în România. Cred că pentru foarte mulți, administrația era văzută ca un instrument care servește decidentului, iar politicienii o vedeau doar din acest unghi. Lucrurile încep însă să se schimbe și începem să ne mutăm în unghiul în care administrația servește și cetățeanului”, a afirmat Radu Burnete, directorul Federației Patronale Concordia
Și cloud-ul guvernamental, un subiect de importanță majoră în prezent, a fost dezbătut în cadrul Galei Regista: ”Da, mai avem 23 de luni până la implementare; din iunie 2022 am reglementat foarte mult, și mă bucur că acum putem da un semnal că dorim o tehnologie de cloud full-stack în cloud-ul guvernamental, pentru a funcționa și a da o siguranță că putem dezvolta și putem răspunde nevoilor. Nu putem fi mâine în locul Estoniei, dar vom avea o suveranitate a datelor. Estonienii au reușit și pentru că și-au setat, încă de la legile fundamentale, utilizarea unei surse unice de adevăr pentru evidența populației. IT-ul nu este foarte complicat dacă ai «as is»-ul făcut, iar ADR, alături de parteneri, a reușit să facă un «as is». Practic, nu dăm o cutie neagră ce trebuie deschisă și descifrată”, a concluzionat Dragoș Cristian Vlad, președinte Autoritatea pentru Digitalizarea României.
Cea de-a treia ediție a Galei Regista, s-a desfășurat în regim hibrid, înregistrând peste 60.000 de vizualizări din online, de peste patru ori mai mult decât ediția precedentă.