Poți afla mai multe despre eficientizare energetică și economie circulară în seria de articole realizate de start-up.ro împreună cu Ecoteca, de aici.


Agenda europeană pentru finanțări verzi sprijină companiile care fac tranziția către o economie sustenabilă, neutră din punct de vedere al emisiilor, încurajând finanțarea privată a proiectelor și tehnologiilor sustenabile.

Ce reprezintă investițiile verzi

Pentru Uniunea Europeană, investițiile sustenabile au ca scop sprijinirea soluțiilor curate disponibile în prezent (finanțări verzi), dar și tranziția către o economie prietenoasă cu mediul înconjurător pe o anumită perioadă de timp (finanțarea tranziției). Finanțările verzi se referă la acele forme de finanțare care iau în calcul acțiunile de mediu, sociale sau de guvernanță înainte de a aproba investiția propriu-zisă.

Comisia Europeană s-a angajat să mobilizeze cel puțin 1.000 de miliarde euro sub formă de investiții durabile în cursul următorului deceniu.

Printre considerațiile legate de beneficiile aduse mediului înconjurător se numără ameliorarea sau adaptarea la schimbările climatice, conservarea ecosistemelor sau reducerea nivelurilor de poluare.

Componenta socială ține seama de problemele legate de inegalitate, indiferent de forma ei, de incluziune sau nereguli în cadrul locului de muncă (exploatare a minorilor, discriminări sau condiții necorespunzătoare de lucru).

În ce privește catalogarea activității unei companii ca fiind sustenabilă, indiferent de domeniul de activitate, oficialii europeni oferă prin taxonomia europeană o definiție comună care ține cont, de pildă, de numărul de mijloace de transport alternative, cu emisii reduse de carbon, soluțiile verzi de producție energetică sau clădirile și construcțiile ridicate în mod sustenabil și care îndeplinesc criterii de eficiență energetică.

Pentru a ajuta companiile în tranziția către o economie verde, băncile contribuie cu produse și condiții de finanțare specifice pentru inițiative ESG, fie pentru proiecte de investiții verzi, fie pentru îmbunătățirea performanței de mediu a activităților existente. Totodată, este relevant faptul că inițiativele de sustenabilizare a activităților economice se concentrează pe componenta „E” (environment) din ESG, adică asupra performanțelor privind impactul asupra mediului și schimbărilor climatice.

Importanța evaluării ESG

Pentru o evaluare ESG mai corectă, autoritățile europene au propus în anul 2023 o serie de măsuri care să oblige la o raportare mai transparentă, cu metodologii și obiective de reducere a emisiilor mai concrete.

Totodată, autoritățile de reglementare pot dispune sancțiuni pentru companiile care fie încalcă standardele și regulile de raportare sau care nu oferă suficiente informații în rapoarte, dar le pot oferi și beneficii acelora care se conformează nu doar în ce privește raportarea, ci și acțiunile relevante de mediu.

Finanțare pe bază de activitate sau comportament

Finanțarea unei companii se face fie din punct de vedere al activității finanțate, fie pe bază de comportament. Finanțarea pe bază de activitate este destinată companiilor private și de stat și se definește prin investiții care conduc la obținerea de economii de energie și la scăderea nivelului de emisii CO2 și echivalent.

Finanțarea pe bază de activitate urmărește trei criterii, respectiv modul în care activitatea companiei influențează în mod pozitiv mediul înconjurător, impactul pozitiv adus societății și îmbinarea acestor două criterii pentru inițierea procesului de finanțare.

Companiile care urmăresc să obțină o finanțare în baza activității trebuie să știe că fondurile pot fi utilizate doar în scopul în care aceasta a fost acordată, cum ar fi pentru investirea în echipamente care să contribuie la reducerea consumului de energie.

Fondurile pot fi obținute doar dacă respectiva companie își aliniază activitatea în conformitate cu taxonomia europeană privind impactul asupra mediului. Prevederile taxonomiei europene pot fi consultate aici.

Alte tipuri de finanțări pe bază de activitate sunt investițiile în renovarea sau modernizarea clădirilor, care îmbunătățesc performanța energetică a acestora.

Investițiile în producția de energie regenerabilă fac și ele parte din finanțări pe bază de activitate și pot include energie solară sau eoliană, dar și opțiuni de cogenerare sau trigenerare de înaltă eficiență.

Companiile care doresc să investească în soluții pentru eficientizarea consumului de energie pot apela la Creditul pentru Eficiență Energetică oferit de BCR, care a lansat această formă de finanțare pentru a susținute proiectele de investiții în soluțiile care asigură un management mai bun al consumului de energie și/sau combustibil.

Conform BCR, „finanțarea este dedicată investițiilor în modernizarea echipamentelor, a liniilor tehnologice, dar și pentru reabilitarea termică a clădirilor, inclusiv pentru instalațiile de cogenerare/trigenerare de înaltă eficiență.”

Creditul pentru Eficiență Energetică este un produs de investiții ce poate fi accesat atât în lei, cât și în euro, iar printre beneficii se numără finanțarea pe termen mediu și lung și faptul că valoarea maximă finanțabilă de către Bancă poate fi 85% din totalul estimat al investiției.

Importanța finanțărilor verzi pentru IMM-uri

Finanțarea bancară verde, spun reprezentanții BCR, este și va continua să fie o componentă cheie în tranziția către o economie verde, la care pot contribui și alte tipuri de finanțări, cum ar fi fondurile prin PNRR sau fondurile de modernizare și inovație.

Astfel, „IMM-urile care investesc în soluții sustenabile sunt mai bine pregătite să facă față schimbărilor viitoare, fie că este vorba de reglementări mai stricte, creșterea prețurilor la resurse sau schimbări climatice.”

Avantajele continuă, pentru că investițiile în eficiența energetică sau gestionarea deșeurilor pot genera economii financiare semnificative pe termen lung, ceea ce reduce costurile operaționale.

„Credem că instituțiile financiare au puterea de a genera schimbări pozitive și ne asumăm un rol activ în sprijinirea comunităților locale în tranziția către o economie rezilientă la schimbările climatice și economice”, precizează reprezentanții BCR contactați de start-up.ro.

Este important pentru companii să-și calculeze și amprenta de carbon și să își stabilească obiective pentru reducerea emisiilor CO2 pe termen mediu și lung în vederea eficientizării operațiunilor.

Printre cele mai comune forme de investiții verzi, BCR menționează creșterea eficienței energetice, instalarea surselor regenerabile pentru producție și autoconsum, achiziția vehiculelor electrice și gestionarea sustenabilă a deșeurilor.

Ce se întâmplă totuși dacă o companie nu reușește să își atingă țintele de sustenabilitate asumate printr-o finanțare verde?

Reprezentanții BCR spun că pentru fiecare tip de investiție verde sunt urmărite anumite criterii, care sunt reflectate în contractul de finanțare. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, creditul nu mai poate fi clasificat ca fiind verde, însă, acest lucru nu înseamnă neîndeplinirea obligațiilor de finanțare și nici stoparea investiției”.

Produse verzi oferite de BCR

Conform datelor BCR, instituția financiară și-a propus să ajungă la 25% credite verzi din portofoliul de credite până la finalul anului 2026.

Totodată, BCR și-a extins produsele verzi și va continua în viitor și cu alte astfel de inițiative. Câteva exemple sunt creditul ipotecar Casa Mea Natura pentru persoane fizice, creditul pentru eficiență energetică pentru companii și Green Leasing pentru achiziții de flote electrice (autoturisme, locomotive etc.).

„Am lansat și produse de leasing verde pentru achiziții de autovehicule electrice și hibrid, un sector în dezvoltare, pe care BCR Leasing a înregistrat o creștere de 41% în S1 2023 (pe segmentul de finanțări verzi), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, spun oficialii băncii.

BCR susține financiar proiecte în energie verde, clădiri verzi, dar și în industrie sau transport, activități aliniate taxonomiei europene. Produsul ipotecar Casa Mea Natura a reprezentat 51% din creditele ipotecare noi, acordate în 2023.

Linii de tramvai în Reșița și Timișoara cu finanțări verzi

Una dintre companiile care a contractat fonduri verzi de la BCR este Electroechipament Industrial (EEI). EEI este o companie care activează în domeniul proiectării și execuției de lucrări electrice, cum ar fi centralele electrice, sistemele de iluminat sau stațiile și rețelele electrice.

Soluțiile pe care compania le oferă se adresează mai multor tipuri de clienți (companii producătoare de energie electrica regenerabila, companii de distribuție a energiei electrice sau dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă) care au nevoie de lucrări și soluții specializate în domeniul energiei electrice.

Iancu Suteanu, Director General în cadrul Electroechipament Industrial (EEI), spune că „prima finanțare verde am contractat-o de la BCR în iunie 2022 – o facilitate de garantare pentru emiterea garanțiilor bancare necesare în vederea derulării contractelor de lucrări pentru construcția de linii de tramvai în Reșița și Timișoara.”

Totodată, „până în prezent am accesat finanțări bancare pentru capital de lucru și emiterea de garanții bancare necesare desfășurării activității noastre”, adaugă aceasta.

De la reprezentanții EEI am aflat că o parte dintre clienții cu care compania colaborează pentru implementarea proiectelor de energie contractează, la rândul lor, finanțări verzi pentru a le pune în aplicare.

În 2023, EEI a realizat o cifră de afaceri de peste 23 de milioane de euro și a colaborat cu peste 200 de clienți business, companii ce investesc în dezvoltarea capacităților de producție energetică din surse regenerabile sau autorități locale care investesc în crearea sau modernizarea transportului public electric.

Electroechipament Industrial s-a mai implicat de-a lungul timpului în proiecte pentru modernizarea hidrocentralelor, construcția de rețele electrice pentru transportul în comun electrificat sau conectarea la rețeaua electrică națională a unor parcuri eoliene și fotovoltaice importante din România.