Marius Bălaj este cofondator QED, o companie de software din Timișoara specializată în infrastructură și tehnologie web3, care se ocupă de proiecte pentru clienți de renume, precum Sandbox, un lider în domeniul blockchain gaming.
Pe lângă colaborările cu clienți, dezvoltă și proiecte interne, motivați de pasiunea pentru inovație.
Înainte de a cofonda QED, a acumulat experiență lucrând pentru companii importante din domeniu precum stake.fish și f2pool, concentrându-și atenția pe tehnologiile PoS și PoW.
Pe lângă activitatea profesională, Marius este și președintele unui club de box, unde îmbină disciplina sportivă cu strategia și determinarea, aceeași determinare care e critică în spațiul web3.
”Am descoperit cititul când eram copil și era obligatoriu să citesc pentru școală. La început, nu eram foarte atras de lista de lecturi impusă, dar citind "Legendele Olimpului" de Al. Mitru, am simțit pentru prima oară fascinația lecturii.”
1. Prima carte citită - îți mai aduci aminte care a fost aceea?
Prima carte pe care am citit-o de plăcere a fost "Aventurile lui Tom Sawyer" de Mark Twain. M-am îndrăgostit de spiritul aventuros al lui Tom – cred că, la un moment dat, chiar mi-am dorit să fug în lume și să trăiesc pe o insulă. M-am răzgândit însă când am realizat că va trebui să-mi gătesc.
2. Care e ritualul tău de lectură? Poți citi oriunde, oricum și cât de des reușești s-o faci?
N-am un ritual fix. Pot citi oriunde și oricum – în parc, acasă, în drum spre muncă. Încerc să citesc cât de des pot, dar nu mă stresez dacă ratez o zi. Nu o fac compulsiv. Pentru mine, cititul trebuie să fie o plăcere, nu o datorie.
3. Cărți fizice, audio books sau Kindle, cum preferi să citești?
Prefer cărțile fizice pentru că îmi place să simt paginile și să fac notițe pe margine. Dacă nu găsesc o carte în format fizic, folosesc Kindle. Audiobooks? Niciodată.
4. Cea mai recentă carte care te-a impresionat?
"Reality+" de David Chalmers este o carte completă care îmbină filozofia clasică cu tehnologia modernă, explorând întrebări fundamentale legate de realitate, conștiință, identitate și etică în contextul realității virtuale (VR) și metaversului.
Chalmers e un fel de maestru Yoda al VR/AR-ului și aduce perspective fascinante asupra modului în care aceste tehnologii ne pot schimba percepția asupra realității.
5. Un top 3 cărți preferate ale tuturor timpurilor și pe scurt de ce?
Feynman, unul dintre cei mai influenți fizicieni ai secolului XX, e chiar un model pentru mine. Cartea e autobiografia sa, din copilarie până la câștigarea premiului Nobel, și reflectă atitudinea sa neconvențională și curiozitatea insațiabilă. Felul sau de a aborda viața și munca e revigorant și motivant.
E ca un espresso tare de inspirație.
Camus este autorul meu preferat. "Străinul" oferă o perspectivă unică asupra vieții din perspectiva unui absurdist. Personajul principal trăiește într-o lume lipsită de sens și neafectată de valorile societății. E sumbru, dar l-ai putea vedea ca pe un Seinfeld filozofic, pe alocuri. Ironie fină. Sau, ba, mai degrabă un Larry David.
E o carte grea, dar fascinantă. Baudrillard explică conceptul de hiperrealitate și cum media ne influențează percepția asupra lumii. De la meme-uri la fake news, cartea arată cum cultura noastră e modelată de simulacre. După ce o citești, este posibil să percepi lumea dintr-o perspectivă complet nouă.
6. Ce cărți ai în plan să citești anul acesta?
Nu am o listă fixă, sunt flexibil, dar mi-am propus să citesc cât de curând:
7. O carte care te-a ajutat mult în business și de ce
"Innovation Stack" de Jim McKelvey mi s-a părut utilă și m-a ajutat mult în business. E scrisă de unul dintre fondatorii Square. Se citește ușor și e chiar amuzantă. Din ea am învățat că fiecare problemă rezolvată aduce o alta și acest ciclu continuu este ceea ce face afacerile, de fapt, inovative. Problemele nu sunt ceva rău; trebuie să devii confortabil cu incertitudinea și să mergi mai departe.
8. O carte care te-a ajutat mult în viață și de ce?
"Identity" de Francis Fukuyama m-a ajutat să înțeleg mai bine impactul politicilor identitare în societatea noastră.
Fukuyama analizează această temă complexă și oferă soluții pentru provocările moderne legate de politica identitară. Este o carte care te ajută să înțelegi de ce oamenii se comportă așa cum o fac – un adevărat manual de utilizare pentru viața socială.
9. Dacă ai scrie tu o carte, cum s-ar numi?
Cartea pe care chiar mă străduiesc s-o scriu e "Monografia Boxului Timișorean". E un proiect la care lucrez recent, dar mi-e greu să găsesc timpul necesar să-l și termin. Va fi o istorie a boxului și a campionilor timișoreni și sper s-o finalizez totuși anul viitor.