Peste 250 de invitați au fost prezenți la evenimentul Ziua Antreprenorului de la Mina Museum, pentru a celebra inovația și succesul în afaceri. La gală, 15 antreprenori au fost premiați pentru soluția creată, pentur modelul de afaceri sau pentru inovația pe care au adus-o prin compania fondată. Lista premianților la Ziua Antreprenorului o avem mai jos.

ANTREPRENORII PREMIAȚI la evenimentul Minsterului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

  • CATEGORIA: Indicator Profit - Start-up Nation, ediția 2018: OCEANOBE TECHNOLOGY SRL– reprezentată de Robert TAMAȘ

Cu o echipă de specialiști experimentați, se dedică transformării digitale a afacerilor din diverse domenii, fiind un hub creativ pentru produse software inovatoare în domenii precum fintech, banking, payments, medical, energie, administrație, având un portofoliu extins de clienți naționali și internaționali.

Este o companie din Iași fondată în anul 2017, specializată în dezvoltarea de software inovator, iar finanțarea obținută prin programul Start-up Nation 2018 a contribuit la extinderea parcului logistic.

Poți citi povestea companiei OceanoBe în materialul nostru de aici.

  • CATEGORIA: Cel mai tânăr antreprenor – Start-up Nation, ediția 2018: Mihai MILITARU - MILTEX PRAHOVA SRL

A început antreprenoriatul la doar 17 ani, iar la 18 ani și-a înființat propria firmă, aplicând cu succes la Start-up Nation 2018. Firma sa activează în domeniul construcțiilor, oferind servicii complete, de la construcții rezidențiale și industriale până la amenajări interioare și exterioare.

Totodată, este și fondatorul programului „ElePrenor” (de la Elev la Antreprenor), care încurajează tinerii să își dezvolte propriile afaceri.

În prezent, el are două echipe interne și colaborează cu peste 40 de parteneri și furnizori.

  • CATEGORIA: Fabricat în România: COM INOX SRL – reprezentată de Cristian VASILE

Produce mobilier din inox pentru spitale, hoteluri, restaurante și industrie alimentară, precum și echipamente pentru construcții industriale și civile. Cu o echipă tânără, compania se concentrează pe inovație în proiectarea confecțiilor metalice, oferind soluții personalizate și eficiente clienților săi din diverse domenii, menținând un proces de producție modern și sustenabil.

  • CATEGORIA: Robotică

1. EVENTS ROBOTICS SRL – reprezentată de dna. Alina-Gabriela BANU

O companie românească ce automatizează evenimentele prin utilizarea roboților. Soluția dezvoltată se bazează pe roboți interactivi, utilizați în diverse evenimente, conferințe sau expoziții, pentru a atrage și implica participanții. Acești roboți pot asista la organizarea fluxurilor de persoane, pot interacționa cu participanții și pot livra mesaje de brand într-un mod inovator și captivant.

2. OPTIMA STORE SRL – reprezentată de Mircea FRATUȚESCU

Este o companie specializată în curățenia inteligentă, dezvoltând roboți de curățenie performanți pentru uz casnic și comercial. Roboții funcționează cu o tehnologie avansată de navigație, adaptându-se eficient la diverse suprafețe. Alături de detergenții ecologici, acești roboți oferă o soluție inovatoare și durabilă pentru menținerea unui mediu curat și sănătos.

  • CATEGORIA: Economie Socială

1. Cornel AMARIEI, Fondator și CEO - DOT LUMEN

O soluție accesibilă și ușor de utilizat de persoanele cu deficiențe de vedere pentru a se deplasa în siguranță, reducând dependența de ajutorul extern, ochelarii inteligenți dezvoltați de către DotLumen, reproduc funcționalitatea unui câine ghid pentru persoanele nevăzătoare, folosind inteligență artificială și senzori. Aceștia oferă utilizatorilor autonomie și independență în deplasare, detectând obstacolele și oferind feedback haptic și auditiv. Inovația DotLumen a fost recunoscută la nivel global, câștigând numeroase premii, inclusiv Red Dot Luminary Award, și au fost selectați în cadrul programului EIC Accelerator al Comisiei Europene, care a finanțat soluția cu 9,7 milioane euro

Urmărește aici o discuție start-up.ro cu fondatorul lumen.

2. Ioana CERESCU, Fondator - AER PIATA ALTFEL SRL

AER este un concept store zero waste ce integrează un magazin fără risipă, o brutărie și un coffee shop. Afacerea susține comunitatea locală și micii producători prin vânzarea de produse locale și educarea publicului în practici sustenabile. AER își reinvestește profitul în educația ecologică, organizând ateliere și promovând inițiative ecologice.

  • CATEGORIA: Inovație și Sustenabilitate

1. SOCIAL INNOVATION SOLUTIONS (SIS) – reprezentată de către Mariana STAN și Ciprian-Alexandru STĂNESCU

Social Innovation Solutions (SIS) oferă programe de educație pentru sustenabilitate în Europa Centrală și de Est și organizează Climate Change Summit, cel mai important eveniment regional dedicat soluțiilor la schimbările climatice. Până în 2026, SIS își propune să pregătească 100.000 de persoane din 30 de țări. Prin proiectele sale, SIS a sprijinit lansarea a peste 450 de idei de afaceri și a acordat finanțare în valoare de 200.000 EUR pentru start-up-uri inovatoare.

Urmărește aici o discuție green.start-up.ro cu președintele Social Innovation Solutions.

2. TECHIRGHIOL FARMA COSMETICS SRL – reprezentată de Oanei GABARĂ, co-fondator și administrator

Un brand 100% românesc care de 10 ani valorifică resursele naturale din Techirghiol, Techir a dezvoltat peste 100 de produse cosmetice și terapeutice, fabricate în propria unitate, și a obținut recunoaștere internațională, inclusiv premiul pentru "Cel mai bun produs SPA" în 2021.

Compania promovează grija de sine și sustenabilitatea, contribuind semnificativ la dezvoltarea industriei cosmetice din România.

3. FRESH MICROGREENS SRL – reprezentată de dl. Cristian TUDOR, Fondator și CEO

Ultragreens este o companie de horticultură fondată în 2014 initial sub brandul Mircrogreens, care a adus în România un nou mod de a produce mâncare sănătoasă, respectiv Ferma verticală, formată din sere vertical complet automatizate care produce microplante, flori, ierburi aromatice și altele. Livrările către marii retaileri fac din Ultragreens un lider în agricultura verticală din România.

Descoperă mai multe despre afacerea Microgreens din materialul nostru cu antreprenorul din agricultură.

  • CATEGORIA: Antreprenoriat Feminin - Evelina NECULA, Cofondator KINDERPEDIA

O platformă digitală inovatoare pentru managementul școlar și comunicarea dintre școli și părinți, utilizată în peste 2.000 de școli din 27 de țări. Antreprenor în educație și specialist în comunicare, Evelina Necula s-a dedicat în ultimii 10 ani cercetării impactului tehnologiei în educație. Kinderpedia a câștigat recunoaștere internațională, fiind premiată la competiții precum Central European Startup Awards.

Citește mai multe despre antreprenoarea Evelina Necula în materialul de aici.

  • CATEGORIA - Educație: PERGAMON CODEX SRL, tabook.io reprezentată de Florentin BOTA, CEO

Analfabetismul funcțional este o provocare majoră în rândul tinerilor, iar Tabook își propune să o combată prin încurajarea obiceiului de a citi zilnic.

Astfel, Tabook, finalist regional la Global Startup Awards 2023, este o platformă de management al cărților, combinând gamificarea și interacțiunea socială pentru a încuraja lectura. Elevii au acces la cărți școlare gratuite în format digital și audiobook-uri, iar platforma facilitează împrumutul de cărți fizice între utilizatori.

  • CATEGORIA - Industrii Creative

1. QUESTO – reprezentată de Claudiu PETRIA, Co-fondator

Un startup românesc înființat în 2017, la Sibiu, care dezvoltă o aplicație de explorare urbană bazată pe jocuri interactive. Soluția oferă experiențe captivante, dirijând utilizatorii prin orașe folosind provocări și enigme. Questo se adresează atât turiștilor, cât și localnicilor, oferind o modalitate nouă și interactivă de a descoperi locuri mai puțin cunoscute sau povești inedite din orașe

Aplicația a câștigat titlul de "Best Travel App" la E-Travel Awards și a fost premiată la Tourism Startup Competition 2020, oferind o alternativă captivantă la ghidurile turistice tradiționale.

Descoperă mai multe despre Questo din materialul nostru.

2. Paul NICOLAU (Pescobar) - Taverna Racilor

În timpul pandemiei a introdus în mod inovator un nou concept – aducerea experienței restaurantului direct în casele oamenilor. A lansat o nouă platformă, Fish to Door, care oferă și servicii de abonament. Restaurantul lui este locul ideal, în care poți încerca preparate pregătite de bucătari cu experiență, după rețete inedite, pe bază de raci și nu numai.

  • CATEGORIA - Digitalizarea Serviciilor: Ștefan VÂJU, Fondator și CEO - TELE PAWS

TelePaws este prima platformă de telemedicină veterinară din România și din regiune, oferind accesul pet-owneri-lor la consultații online cu medici veterinari cu competențe pe diverse specializări ca neurologie, oncologie, cardiologie, nutriție și medicină comportamentală. De asemenea, prin resursele educaționale, aplicatia îndrumă utilizatorii TelePaws în prevenția și sănătatea animalelor de companie, iar abonamentele medicale aduc un plus de inovație în piața de medicină veterinară.