În cadrul parteneriatului dintre cele două grupuri din piața HoReCa, fondatorii Marty Restaurants continuă să gestioneze operațiunile restaurantelor Marty din Cluj Napoca.

Marty Restaurants cumpărat de City Grill, dar va opera locațiile din Cluj-Napoca

În urma parteneriatului strategic dintre Grupul CityGrill și Marty Restaurants, operațiunile celor 6 restaurante Marty din Cluj, cu o capacitate totală de 1.321 de locuri, vor fi în continuare conduse de echipa locală.

“Extinderea Grupului City Grill în afara Bucureștiului, începută acum prin parteneriatul cu Marty Restaurants din Cluj, marchează o direcție strategică importantă pentru noi, o intenție pe care o avem de ceva vreme, dar pentru care am căutat momentul și partenerul potrivit. Fondatorii și echipa Marty ne-au convins că am găsit ceea ce căutam, iar după multiple discuții pe parcursul a doi ani, am preluat cu încredere pachetul majoritar, urmând ca echipa locală să continue să administreze cele 6 restaurante din perspectiva operațională si sub același brand Marty”, -spune Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

Grupul City Grill - restaurantele operate în București

Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Pescăruș, Hanul Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill, Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc și La Boheme, primul hotel din portofoliu.

Fondat în Cluj în 1999, Marty Restaurants este un brand cu peste două decenii în domeniul ospitalității. Grupul Marty are 6 restaurante în Cluj. Și a fost fondat de antreprenorul Marceluș Suciu.

„Suntem încrezători că restaurantele noastre vor rămâne un loc de întâlnire preferat al clujenilor, unde se vor simți mereu ca acasă și vor găsi acea combinație perfectă între preparate de calitate și o atmosferă deosebită”, spune Marceluș Suciu, CEO al Grupului Marty.