Exit de 11,7% din Dendrio în valoare de 3,4 milioane de euro
Valoarea exitului din compania Dendrio Solutions (parte a Bittnet Group), pentru deținerea de 11,7% este de aproximativ 3,4 milioane de euro.
Exitul AGISTA din compania Dendrio Solutions, integrator de soluții și servicii IT, a fost realizat cu un randament de 60% și un Internal Rate of Return (IRR – rată de rentabilitate) de 22%, obținut într-o perioadă de doi ani și jumătate.
„Strategia noastră a vizat încă de la început infuzia de capital în compania Dendrio pentru a o susține în consolidarea poziției sale de piață prin M&A. O strategie care putem spune că a dat rezultate, când, după 2 ani și jumătate, compania a făcut progrese importante în ceea ce privește integrarea operațională pe pilonul de cloud și infrastructură. Astfel, decizia de a ieși din acționariat a venit firesc în acest proces”, a declarat Anca Manițiu, membru executiv al echipei de board AGISTA.
AGISTA, 38% din FORT și acționar majoritar alături de Impetum Investments
În ceea ce privește investiția în compania de cybersecurity Fort, în urma tranzacțiilor de cumpărare, AGISTA își crește deținerea de la 4,4% la 38% și, alături de Impetum Investments, devine acționar majoritar, cu o participație totală de 63,3%, preluând integral pachetul de acțiuni deținut în companie de Grupul Bittnet.
„Tranzacția Fort face parte din noua strategie investițională a AGISTA, care urmărește diversificarea industriilor strategice, concentrându-se pe sectoare cu potențial de creștere, precum cel al securității cibernetice. Realizăm astfel o pivotare dintr-o poziție minoritară, într-una majoritară, dintr-o companie generalistă într-una de nișă, foarte în trend cu vremurile actuale. Cybersecurity este un domeniu care oferă oportunități semnificative de dezvoltare, în special pe fondul unei piețe locale de securitate cibernetică extrem de fragmentată, cu posibilități de consolidare și marje solide de profit, mai ales în zona serviciilor de consultanță. Astfel, ne extindem participația în Fort SA, în linie cu teza noastră de investiții, cu scopul de a o scala și de a o duce la următorul nivel”, a adăugat Anca Manițiu, membru executiv al echipei de board AGISTA.
În ce investește fondul AGISTA
AGISTA investește în toate domeniile de activitate, dar urmărește preponderent industriile: IT&C, healthcare, cybersecurity, energy și alte sectoare de nișă.
De la lansare și până în prezent, AGISTA a investit în Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, Fort, Top Tech, Bittnet Group și Centrokinetic.
Fondul de investiții de growth AGISTA, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, susține prin capital și know-how acele IMM-uri românești ale căror produse și servicii sunt importante pentru societate.
Cu specific de acționar minoritar, AGISTA investește tichete între 2-5 milioane euro și acționează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, având reprezentant în board-ul companiilor din portofoliu și contribuind la dezvoltare.