ERP Secrets este un podcast realizat de start-up.ro, alături de Wizrom Software, în care dăm la o parte misterele din spatele celor 3 litere din ERP și vorbim despre impactul digitalizării asupra afacerilor din România. Ideea esențială este că nu vom vorbi despre "mutatul de hârtii", ci despre eliminarea lor. Astfel încât afacerile din România să aibă date și un flux digitalizat complet care să le permită să crească.
Zemy Apfelbaum lucrează de 30 de ani la Wizrom Software. A trecut prin diverse poziții, de la consultant, programator, până a ajuns Managing Director. A văzut industria ERP-urilor în creștere în România.
Astăzi peste 2.000 de companii folosesc soluția Wizrom Software, pentru a se digitaliza. De la un software de ERP integral sau soluții specifice pentru HR, automatizare de vânzări, soluții pentru transporturi, logistică, platforme pentru dealeri sau business analytics. Wizrom oferă posibilitatea companiilor de a avea o vizibilitate crescută asupra activității lor și interacțiunii cu clienții, dar și cu angajații.
Dacă acum 30 de ani se vorbea de soluții digitale simple, astăzi intrăm în epoca inteligenței artificiale, iar pentru Wizrom în zona soluțiilor de tip Software as a Service. Aceasta a fost tema primului episod din ERP Secrets.
"Vedem din ce în ce mai multe firme care se îndreaptă spre digitalizare. Poate au fost reticente și amânau proiecte, pentru că mereu e mai ușor să mergi cu ce ai, dar acum vedem companiile acestea îndreptându-se spre automatizare, dincolo de tradiționalii early adopters", explică Zemy Apfelbaum în cadrul podcastului.
Astfel, provocarea astăzi pe piață este că firme care nu sunt early adopters vor soluții de automatizare complexe care să optimizeze procese, să transforme organizația, să optimizeze fluxuri informatice și să transforme business-ul.
De ce se digitalizează companiile - "nu trebuie să știi ce s-a întâmplat ieri"
Discuția cu Zemy a pornit de la căutarea răspunsului inițial privind motivele pentru care o companei se digitalizează, nu neapărat că o face printr-un ERP.
"În primul rând avem digitalizarea impusă de Guvern. Nevoia aceasta de raportare împinge către digitalizare și ajută antreprenorii să nu mai introducă manual facturi către furnizori în sistem. Vii dimineața la birou și poți doar să faci verificări și analize, să iei decizii de business", spune Zemy Apfelbaum.
Ana Opriță, Dorin Boerescu | 2Performant | "Ne pregătim de o majorare de capital de 6,25 de milioane de lei și extindere internațională"
După ce antreprenorii și managerii văd această digitalizare impusă de stat - eFactura, eTransport, SAF-T, se naște întrebarea - ce mai putem digitaliza? Ce mai putem automatiza?
"De exemplu preluarea informațiilor din bancă. În loc să introduci tu cu mâna toate încasările, hai să le luăm automat. Să emiți documente din sistem. Și dacă ai emis un document într-un sistem informativ, poți să-l accesezi și opera de oriunde, inclusiv de pe mobil", spune Managing Directorul Wizrom Software.
Aceste lucruri duc la avantajul de a te putea ocupa, ca manager, de lucrurile care contează și care ajută business-ul. De asemenea, piața nu stă-n loc. Competiția accelerează.
"Ca să reacționez urgent, am nevoie nu doar să știu ce a făcut competiția, ci care e situația mea. Am nevoie de raportare, de a cunoaște activitatea, de a ști situația firmei în mod instantaneu. Nu pot să știu ce s-a întâmplat ieri. Eu trebuie să știu ce s-a întâmplat azi ca să optimizez", explică Zemy Apfelbaum.
Astfel, dincolo de companii care operează dintr-un birou, o zonă unde poate acționa un ERP în mod excelent este zona de industrie și Internet of Things, pentru a optimiza costurile de producție, a avea o activitate cât mai constantă și pentru a înțelege mai bine stocurile de care ai nevoie în mod precis. „În Internet of Things pot optimiza ce se întâmplă peste o oră, să știu disponibilitatea mașinăriilor, a angajaților, să reacționez când vine o comandă, să știu când o pot livra și cum arată fluxul de producție", spune Zemy.
El menționează că în business-ul de azi nevoia de a ști ce se întâmplă peste o oră sau două este stringentă.
Nu în ultimul rând, multe domenii se luptă cu găsirea de forță de muncă calificată. Pentru a te lupta cu acest lucru ai nevoie și de programe de training, dar și de optimizări pentru a folosi cât mai eficient forța de muncă din momentul de față.
"Să nu mai avem hârtie de mutat"
ERP-urile și softurile de acest tip elimină celebrul mutat al hârtiilor. Ar trebui să plecăm de la asta, să nu mai avem hârtie de mutat. Iar digitalizarea vine să elimine procesele repetitive de care Zemy menționează în podcast.
"De la preluarea încasărilor, resurse umane, salarizare, semnătura electronică în raport cu angajații, unde e un angajat, ce face pe teren", spune Zemy Apfelbaum. Din studiile făcute de Wizrom se pot elimina ore de muncă, de multe ori mai mult decât își imaginează o companie, mai ales dacă se creează fluxuri bine optimizate.
Iar dacă până acum era vorba despre lucruri repetitive, odată cu inteligența artificială, vorbim și de automatizarea aspectelor creative pe alocuri. Sau mai degrabă a analizelor făcute.
"Acum vorbim de predictibilitate. Inteligența artificială poate să-mi facă o analiză predictivă pe baza datelor. Și AI-ul mă poate anunța când un anumit flux duce la o anumită concluzie", explică Zemy Apfelbaum. De asemenea, AI-ul poate da sfaturi managerilor și celor care conduc linii de producție legate de deciziile care trebuie luate pentru a nu opri o linie de producție.
Pe lângă zona de AI, piața de ERP se dezvoltă și în direțcia de Software as a Service, care elimină nevoia de specialiști de IT în anumite companii, de servere și rețelistică. Astfel, soluțiile Wizrom sunt astăzi Web-based, în Cloud și urmează să fie dezvoltate cât mai mult și spre zona mobilă.
Rezultatele Wizrom Software
Wizrom oferă cam tot ce are o companie pentru a-și derula activitatea zilnică, de la ERP, până la soluții complementare pentru optimizări pe anumite nișe, cum ar fi logistica. Principalii clienți ai companiei sunt din domeniul distribuției, domeniul serviciilor, dar și din industria auto.
Ultimii ani au fost unii foarte buni pentru Wizrom Software, cu o creștere organică de 20% de la an la an în ultimii doi ani. "Anul acesta țintim spre același nivel și suntem în discuții pentru a completa portofoliul de soluții prin achiziția unor aplicații complementare cu ceea ce oferim noi în momentul de față", a spus Zemy Apfelbaum.
La nivel de cifre, Wizrom Software are peste 2.000 de clienți din România, iar compania angajează aproximativ 150 de specialiști toți din domeniul software.
De altfel, un aspect specific Wizrom Software este că 35% din angajați sunt de cel puțin 15 ani în cadrul companiei și de cele mai multe ori atunci când există un post deschis în companie, prima căutare este internă, spre oameni care pot crește.
Rolul României pe piața de software
România este o piață care s-a dezvoltat atât prin companii locale, cum ar fi și Wizrom Software, prin servicii, outsourcing, dar și produse. Zemy vede importanța globalizării în zona de IT de astăzi care este esențială pentru dezvoltarea României. El menționează că e mai puțin important astăzi dacă ești de aici, din Polonia sau Germania.
"România are un factor de avantaj datorită acestei globalizări, în special pe partea de servicii informatice. Avem un rol mai mare decât până acum. Cu toate acestea, nu suntem una dintre cele mai mari țări din Europa", explică Zemy.
El a menționat și partea de outsourcing sau offshore development, pe care România a crescut. Am fost o piață de închiriat programatori. Zemy crede că această direcție de dezvoltare va scădea în România.
"Costurile IT au crescut în România și serviciile de externalizare se vor muta spre Est, Ucraina, Kazahstan. România nu mai e un furnizor de servicii cum era înainte, ne îndreptăm spre dezvoltarea de soluții", mai spune Zemy Apfelbaum.
Pentru acest lucru, Zemy spune că firmele din România, inclusiv Wizrom, au nevoie de câteva lucruri de la stat: cât mai multă stabilitate fiscală, cât mai multă digitalizare.