O copilărie pictată de mama ei
Suzana a văzut arta încă de mică. Mama ei picta icoane, picta biserici. Ea asista la acest proces magic în copilăria ei. A fost fascinată de meseria mamei ei, dar nu s-a imaginat pe sine ducând mai departe această tradiție.
În schimb, a pornit de la culoarea de bază pe care a avut-o în familie și a adăugat noi nuanțe viitorului ei profesional Așa a ajuns Suzana să fie galeristă, istoric de artă, cofondatoare a unei case de licitații, consultant de artă și să aibă propria ei galerie. Suzana este implicată în mai multe proiecte de artă, dar începuturile și le-a setat din copilărie:
”Sunt dintr-un oraș micuț din de lângă Sinaia, Breaza, de fapt sectorul șapte al Bucureștiului, cum îl mai știe lumea, pentru că momentan statisticile spun că sunt mai multe case de bucureșteni decât case de Brezeni. Am avut o copilărie interesantă în natură, foarte mult în natură și foarte mult înconjurată de artă, pentru că mama este pictor de biserici și atunci am crescut în casă cu un artist, ceea ce probabil mi-a și definit traiectoria de mai târziu.”
”Nu știu dacă am avut ceva clar în minte când eram mică că aș fi vrut să mă fac neapărat ceva. Eram fascinată de ce făcea mama, mergeam tot timpul la biserici s-o văd pictând, dar mi se părea că creează un univers aparte și cumva că conectează niște punți între spiritual și ce se întâmplă în viața reală și eram absolut fascinată mai ales de mirosul de var ars, de mirosul de terebentină cu care spăla pensulele. Adoram s-o văd pictând în micuțul ei atelier din casă.”
Suzana, la ieșirea din copilărie și în pasul spre a fi mare, a avut două alegeri: o carieră în politică sau una în artă. Spre nefericirea părinților, a ales să rămână la Facultatea de Istoria și Teoria Artei la Universitatea din București.
Artă + antreprenoriat = nevoia de mai multă educație
Educația Suzanei nu s-a oprit aici, mai ales când a început să se definitiveze tabloul ei profesional:
”Am simțit nevoia unui MBA imediat după ce mi-am deschis galeria Suprainfinit. Imaginează-ți: absolventă de istoria și teoria artei. Sigur că o intuiție în business aveam. Sigur că știam că îmi doresc să fac asta și aveam o viziune. Știam foarte clar unde vreau să ajung și ce vreau să fac, dar când te lovești de chestii practice și de cifre - acolo m-a cam izbit. Și mi-am dat seama că n-am cum să fac business dacă nu știu să mă uit într-o balanță contabilă, dacă nu înțeleg cum se calculează un TVA sau cum se fac facturile, cum se deduce un TVA și toate lucrurile astea practice. Toate acestea, mai târziu, m-au ajutat foarte mult să structurez un business mult mai clar. Am vrut să încep un curs de contabilitate, dar apoi zis că mai bine să fac ceva mult, mai complex și m-am înscris la acest MBA pentru antreprenori, la școala de business ASEBUSS și a fost absolut minunată. A durat 2 ani de zile, un MBA complet în care ni s-au deschis multe uși, multe conexiuni și o gândire mult mai aplicată și mai practică pentru business.”
Suzana a avut o primă intuiție bună când a ales facultatea de arte în detrimentul științelor politice. O alegere susținută atunci de mama prietenul ei de la vremea aceea, care i-a spus că arta i s-ar potrivi.
A doua oară când intuiția a vorbit și Suzana a ascultat, a fost când a văzut că poate să facă mai mult decât să lucreze într-un muzeu sau într-o galerie, când a simțit că poate face mai multe prin forțe proprii.
Experiența antreprenorială o avea din facultate, când a avut un mic magazin de decorațiuni handmade cu o colegă. Dar conturul pentru următorul pas abia acum venea:
”Am știut că vreau să rămân în artă din anul întâi de facultate. Nu știam exact dacă o să am norocul să fac ce aveam eu în cap să fac. Îmi imaginam că o să lucrez într-un muzeu sau într-o casă de licitație sau într-o galerie, că o să lucrez pentru cineva, dar apoi mi-am dat seama că pot construi foarte multe cu forțele proprii, că pot să fac fix ce-mi doresc. Mi-am ascultat intuiția și am mers mai departe pe drumul meu, pentru că am capacitatea să fac treaba asta, am viziunea care e cea mai importantă și am și cunoștințele. Sunt unul dintre cazurile foarte fericite în care am știut ce vreau să fac și am muncit foarte mult ca să ajung să fac ce fac.”
Suzana spune că a și nimerit într-un moment foarte bun pentru arta contemporană din România: ”vorbim de acum 15 ani, când erau foarte multe lucruri de făcut. Practic era totul de făcut, poate nu chiar de la zero, dar mai era foarte mult loc. Se deschisese cu 5-6 ani înainte prima galerie de artă contemporană, începuseră să apară casele de licitații, piața era foarte emergentă, toată lumea încerca să facă lucruri, să dezvolte zona aceasta și am intrat într-un moment extrem de benefic. Cu tot drive-ul meu și cu toată viziunea mi se pare că s-au potrivit perfect. Am început să lucrez la Artmark, am avut norocul să mă nimeresc acolo exact în momentul în care își doreau să înceapă să facă licitații în zona de artă contemporană. Find absolventă de istoria artei și specializată pe arte de început de secol 20, am făcut primele licitații de artă contemporană și postmodernă dedicate efectiv acestui sector din România. Cumva m-am nimerit tot timpul în momentele importante, care au pus câte o piatră de temelie pentru astăzi.”
Toate semnele duc spre artă
Dacă mama i-a deschis ochii către frumos și o altă femeie i-a arătat drumul către Arte, am vrut să știm care este femeia care e și model de inspirație antreprenorială pentru Suzana. Complet intuitiv, e tot cineva din domeniul artei:
”Există o figură emblematică pe care am studiat-o. N-am avut ocazia s-o întâlnesc și nici nu se mai poate acum. Ileana Sonnabend - o româncă care a reușit în domeniul artei, a deschis o galerie, a fost cea care a influențat foarte multe destine la nivel internațional și care a descoperit foarte mulți artiști mari și a avut o carieră absolut fabuloasă. Dacă mă gândesc la cineva și ar trebui să pun degetul pe cineva pe care-l admir din istoria artei, este Ileana Sonnabend, cu siguranță.”
Suzana a ales să construiască un business într-o zonă în care subiectivitatea este criteriu de referință. Dar semnele din piață sunt bune.
Când am vorbit noi cu ea, era tare mândră că tocmai încheiase un proiect, Centrul de Artă Contemporană de la Oradea. NOCA, despre care antreprenoarea ne spune că este primul centru de artă contemporană construit de o entitate publică, adică de Primăria din Oradea. Iar faptul că banii publici au ajuns să-și găsească traseul și către arta contemporană e acel semn bun pe care Suzana îl aștepta pentru acest sector local.
”Mă bucur că am fost acolo să punem bazele acestui loc care probabil o să devină un punct de referință pentru scena de artă contemporană, mai ales că nu avem foarte multe centre de artă contemporană care să fie susținute din bani publici. Deși Oradea este un oraș relativ mic, dar care are o istorie extrem de importantă. Face parte din rețeaua internațională a orașelor art-nouveau din lume. Aici au construit acest cub de sticlă prin care vezi toată această arhitectură și cumva îmbini această istorie contemporană cu istoria orașului.
Mi se pare că e un un semnal foarte puternic pentru ce ce se întâmplă în România în momentul de față, și anume că există o scenă puternică, că există o scenă de artă care se dezvoltă în continuare, că există mult interes în zona de artă contemporană, în special în zona artelor vizuale și atunci sunt foarte recunoscătoare pentru pentru ce au făcut cei de la Oradea și pentru ce fac în continuare. Pentru că pe lângă NOCA există multe alte instituții în Oradea care se ocupă cu promovarea artei contemporane.”
Dacă oportunitățile sunt acolo, nu înseamnă că antreprenoriatul de artă din România e pe cai mari. Din contră, obstacolele sunt și ele tot acolo. Ba chiar încep din copilărie, merg în educație și apoi se resimt în întreaga piață mică.
”Fiind de la început în zona asta de artă contemporană și cumva crescând odată cu ea, îți dai seama că nu sunt colecționari suficient și atunci nu sunt vânzări suficiente. Ca să poți să susții un business, trebuie să muncești, să dezvolți piața și să creezi colecționari. Împreună cu colegii din scena de artă, toți ne-am lovit de tot felul de challenge-uri: că nu sunt suficiente fonduri de la stat care să se ducă spre zona de arte vizuale și spre zona de cultură în general, că oamenii sunt reticenți și nu există educație, că școlile nu duc copiii la muzeu”. Suzana explică de ce e importantă educația timpurie în piața de artă:
”Există studii care arată că dacă un copil până la 6 ani nu intră într-un muzeu, șansele să intre când e adult sunt de 20%. Când ești într-o zonă atât de nișată și considerată elitistă, te lovești de tot felul de lucruri, că n-ai bani să plătești chiria, că poate n-ai bani să plătești salariile, că mergi la un târg unde n-ai vândut nimic și atunci te întorci acasă cu o gaură 15-20.000 euro. Sunt niște momente în care te gândești dacă faci ce trebuie sau dacă ai putea să pui energia în altă parte. Mă felicit că n-am renunțat niciodată, deși m-am gândit că aș putea să fac altceva care să fie mai ușor. Dar nici nu-mi plac lucrurile ușoare și nici nu mi-ar fi plăcut să lucrez pentru cineva și să implementez viziunea cuiva cu energia mea.”
Școala cea mai bună se face muncind
Traseul antreprenoarei începe într-un loc definitoriu pentru istoria artei contemporane din România. La casa de licitații Artmark, lider de top al pieței de artă din Europa de Est. Acesta este locul unde Suzana a învățat și și-a dedicat mare parte din timp și din procesul de creștere și dezvoltare.
”A fost cea mai bună școală, cu siguranță, pentru că am avut ocazia să umblu în foarte multe colecții, să am acces la foarte multe lucrări. Acolo am învățat prin practică și fiind față în față cu lucrările, tot ce înseamnă arta interbelică și ulterior tot ce înseamnă arte postmodernă și contemporană. Am plecat de acolo cu un knowledge uriaș în ceea ce înseamnă licitațiile de artă și piața de artă din România. Știam exact unde stăm și cam ce potențial mai are să se dezvolte în continuare. Pentru mine a fost o școală foarte bună, deși am muncit enorm de mult. Și acum muncesc mult, dar atunci eram și foarte tânără și cu mult drive, și neavând un copil, îmi dedicam probabil 20 de ore din 24 când eram la birou. Țin minte că aveam o canapea pe care mă băteam cu unul dintre colegi, cine doarme în seara asta pe canapeaua de la birou? Atât de multă pasiune și nebunie era în capul nostru și atât de tare credeam în treaba asta de a construi ceva și de a pune bazele unei unei piețe de artă.”
După lecțiile pe care și le-a luat, Suzana a decis că e momentul să aibă propria ei galerie. Dar asta nu e o sarcină ușoară, mai ales când vrei ca arta să devină business. Iar într-o zonă mică, unde toți se știu cu toți, industria vine o dată cu ajutor și sentimentul de comunitate, dar și cu o șansă de scalare mai dificilă.
”Să ai o galerie profitabilă? Acesta e un challenge foarte mare. Sigur că încurajez pe toată lumea, dacă își doresc cu adevărat, să își deschidă o galerie de artă și am dat sfaturi și oamenii m-au contactat înainte de a face pasul ăsta. Sunt tot timpul bucuroasă să împărtășesc din ce am învățat eu și din greșelile pe care le-am făcut, să nu le repete și și alții, pentru că e o scenă foarte mică și cumva toată lumea se știe cu toată lumea. Încercăm să ne ajutăm între noi cât de mult posibil și atunci am fost foarte darnică cu sfaturi pentru alții, atât cât m-am priceput eu”, ne spune antreprenoarea.
”Orice galerie care reușește în România mai crește puțin scena și piața. Dar nu e un domeniu ușor, trebuie să ai foarte multă anduranță ca să să reușești. Trebuie să ai un ochi foarte bun pentru artiști, trebuie să muncești foarte mult alături de artist, să creezi această conexiune cu artistul.
Suzana ne explică și importanța relației dintre galerie și artist: ”ca galeriști, ne punem toată energia ca acea lucrare să fie văzută, să ajungă mai departe, poate într-o colecție muzeală, poate într-o colecție privată și atunci lucrurile astea între artist și galerist trebuie să fie foarte unite și să creeze acest tot pe care se așteaptă colecționarul să-l primească mai departe. Sunt multe lucruri challenging de la faptul că în România deja chiriile pentru spații sunt foarte mari, accesul la târguri este foarte greu și din păcate, instituțiile publice din România nu prea te ajută în sensul ăsta. Nu ne-am bazat niciodată pe stat.”
Chiar dacă nu se bazează pe stat, asta nu înseamnă că antreprenoarea nu aplică la fonduri sau că nu face eforturi de a găsi sponsori. Din contră, sunt anumite fonduri culturale la care aplică mereu cu galeria Suprainfinit. Pentru că nu tot ce produc ajunge să se vândă, unele ajung în depozite pentru mai târziu. O altă dificultate este de a pregăti următoare generație de colecționari și de a găsi tineri dispuși să investească în artă, dar și companii care să sprijine demersurile.
”Imaginează, ce-ar fi viața noastră fără cultură, dacă n-am putea să mergem la operă, la o piesă de teatru sau dacă n-am putea să vizităm un muzeu. Cum ar arăta viața noastră și cât de monoton ar fi. Și atunci cumva încercăm să convingem pe de-o parte companiile că trebuie să susțină zona asta culturală și pe cealaltă parte să convingem oamenii că lasă un legacy în urma lor prin artă. Sper că 15 ani am reușit să mai spargem din bariera asta în care oamenii încă cred că a fi colecționari este excentric, că ai nevoie de foarte mulți bani.”
Antreprenoarea chiar crede că un clecționar se poate crește încet-încet: ”dacă cineva își dorește cu adevărat și simte că trebuie să aibă lucrarea și sigur are și o motivație, îi încurajez pe toți cei care își doresc o lucrare de artă să vorbească cu galeristul. Înțelegem absolut orice, și noi ne-am dorit și poate nu ne-am permis să cumpărăm o lucrare de artă. Toată lumea trece prin cazurile astea, și suntem dispuși și încurajăm foarte mult pe toată lumea să se uite către zona asta de arte vizuale.”
Arta: din galerie în casele oamenilor
Dezvoltarea unei galerii era un teren cunoscut pentru Suzana. Dar nu a rămas doar pe ce știa, ci a adăugat și o componentă de inovare în domeniul artei. Mai exact, o platformă de licitații online, AnsAzura. Iar aceasta a luat naștere atunci când toți eram blocați în case. Ați ghicit, în pandemie.
”AnsAzura a apărut a apărut într-un moment de cum până pentru pentru întreaga lume, și anume în pandemie, când scena de artă a fost zguduită. Imaginează-să nu mai puteam să facem expoziții, nu eram suficient de pregătit să vindem în online. Târgurile mari s-au recalibrat foarte repede și au început să facă aceste viewing rooms și să facă târgurile online. Nu au funcționat din punctul meu de vedere și atunci a explodat viața licitațiilor internaționale pentru că oamenii stăteau acasă și cumva ca să compenseze probabil tot răul ăsta care se întâmpla și presiune, au început să cumpere mai multă artă online”.
Așa a apărut ideea de a crea o platformă care să faciliteze și să intermedieze vânzarea de an online, cu două focus-uri: una pe centru și estul Europei și una pe Orientul Mijlociu, pentru că au și un birou în Beirut și facem licitații și dedicate Orientului Mijlociu, cu artiști din zonă și partea de artă românească, bineînțeles, care e foarte importantă pentru noi.
”Mi-am dori cumva să schimb mentalitatea colecționarilor că pot achiziționa lucrări de artă dintr-o platformă care e mai mult butic. Nu facem licitații mari, facem licitații probabil cu maxim 50-70 de piese pe care le alegem foarte atent și le curatoriem foarte atent.
Atunci când aleg o lucrare cam știu exact către cine ar trebui să meargă, către ce colecționar, cui i-ar plăcea să aibă lucrarea în colecție, cui îi lipsește un anumit artist și e o lucrare care de care ar fi interesat. E un start-up în tehnologie, pentru că avem o platformă online și toate licitațiile noastre se desfășoară online, dintr-un studio, nu facem licitații cu public. Toate licitațiile noastre se desfășoară online și procesul e foarte simplu. Te loghezi pe site-ul nostru și poți licita în timp real pentru orice lucrare îți dorești, de pe telefon, de pe laptop. E un proces foarte simplu.”
Licitațiile chiar merg de la cel mai mic la cel mai mare, în platforma lor având obiecte care s-au vândut și cu 100 de euro, cum sunt desenele sau litografiile, dar și opere care s-au vândut cu 400.000 de euro. Ce-i drept, către piața din Orientul Mijlociu, unde piața e mai dezvoltată. Dar ca orice sistem din antreprenoriatul de artă să meargă totul pornește de la artist.
”În primul rând artistul trebuie să intre în contact cu o galerie, așa funcționează, ăsta e lanțul. Artistul este reprezentat de o galerie, galeria este cea care promovează și care intră în contact cu muzeele sau colecționarii. Cam asta ar fi traseul. Și atunci artistul este cel care încearcă să-și prezinte arta către galerii și să fie reprezentat de de o galerie, iar galeria, eu adică, sunt cea care cumva creionează traseul artistic mai departe pentru artist, de la a-i organiza expoziții că asta facem foarte mult, producem lucrări de artă pentru pentru artiștii noștri.”
Suzana ne explică mai clar poziția artistului:
”Artistul din ziua de azi nu mai este doar artistul care pictează la șevalet, este un artist care în primul rând își vinde o idee. Poate unele lucrări sunt produse într-o fabrică după ideea artistului și atunci noi suntem destul de mult implicați în procesul de producție efectiv a unei expoziții sau a unei lucrări. Mai departe încercăm să promovăm artistul prin canalele, organizăm: evenimente în care prezentăm expozițiile, organizăm tot felul de întâlniri, merg la companii și vorbesc despre programul galeriei și artiști. Facem tot posibilul cumva să îmbrăcăm artistul cât mai bine posibil ca el să ajungă acolo unde e locul și anume la colecționarul final sau într-o instituție.”
Apetitul pentru artă e în creștere
Antreprenoarea are marele noroc că-i place foarte mult ceea ce face. De aceea, timpul ei liber nu are margini foarte clar setate pentru că și atunci tot de artă se înconjoară.
”Am un mare avantaj pentru că fac exact ce mă pasionează și atunci când faci ce te pasionează și ești înconjurat de artă, sigur că merg să văd o expoziție pentru că fac research, dar mă și întâlnesc cu oameni și îmi fac niște conexiuni. Și atunci în timpul liber merg la evenimente, mai merg la vernisaje, merg la muzee, călătoresc, merg la târguri de artă, cumva toate astea se îmbină cu ce-mi place să fac în timpul liber.
Când ești într-o zonă de antreprenoriat și într-o zonă atât de nișată și într-o zonă atât de frumoasă, cred că nici n-am încercat să le separ vreodată. De fapt, mi s-a părut că am am găsit un echilibru să le fac să funcționeze împreună. Sigur că și viața de acasă și copilul e foarte important și cumva încerc să fac foarte multe lucruri cu el când am acel timp liber. Cred că e cea mai bună investiție pentru că petrec timpul liber alături de copil.”
Înclinația spre artă începe s-o resimtă și la publicul român. O schimbare de mentalitate. O deschidere către artele vizuale. O scenă mult mai efervescentă cu din ce în ce mai multe galerii, instituții, majoritatea cu capital privat, colecționari care au deschis un muzeu sau fundații care se ocupă de o bienală.
”Sunt din ce în ce mai multe inițiative private pentru acești colecționari care au niște colecții serioase, își doresc să lase mai departe un legacy. Și cumva treaba asta devine și ca un drog niciodată nu te oprești că nu mai ai cum. Te gândești ce faci ca să aduci și altceva și să dai plus valoare colecției. Ai o altă viziune, și atunci apar acești colecționari care unul a deschis un muzeu, celălalt a făcut o bienală de artă, care acum este un pol important pentru Europa Centrală și de Est. Un alt colecționar, nu știu, investește foarte mult în cataloage și publicații pentru artiști, deci cumva toți pun umărul și se implică activ în promovarea scenei de arte și asta e minunat, pentru că acești colecționarii au și fondurile necesare, dar vin la pachet și cu o dragoste față de de artă și de scena de artă din România.”
Suzana a luat ce-a văzut acasă și a dus mai departe prin inițiative de artă de care ne putem bucura noi, ca public. Fie că vizităm o galerie, că participăm la o licitație sau că descoperim artiști noi. Și cumva asta e și bucuria cea mare a antreprenoarei: că reușește să conecteze oameni și să creeze punți între ei și oportunități.
