La Mind Your Business 2026 dedicăm un panel de discuție unei dezbateri pentru un domeniu care, uneori, pare să uite că există burnout. Startup-urile tech. Investitori, creștere rapidă, fondatori sub presiune.

Punem față în față doi oameni care au experiențe și de antreprenori, dar și de investitori. Andrei Pitiș e unul dintre cei mai experimentați antreprenori tech din România, iar astăzi conduce Genezio. Bogdan Iordache conduce fondul de investiții Underline Ventures, dar anterior, din postura de fondator al How to Web s-a luptat cu burnout-ul și cu victoriile antreprenoriale.

Cu ei ne vedem pe 24 septembrie, iar până atunci lăsăm câteva gânduri despre burnout de la ei.


Bogdan Iordache, Underline Ventures

1. Care e relația ta cu burnout-ul?

Am trecut prin burnout de multe ori. Anii de început ai How to Web au fost foarte grei, în particular.

2. Cum vezi tu burnout-ul?

Burnout-ul nu este vreo decorație pe care să ți-o așezi în piept. Dacă se poate, e bine să îl eviți, dar pentru antreprenori e mai realist să înveți să îl gestionezi.

Asta înseamnă să îți organizezi viața în așa fel încât să fii mai puternic fizic și psihic, să știi să îți gestionezi emoțiile, să mănânci sănătos, să faci mișcare, să îți iei din când în când o pauză.

Burnout-ul este ca o durere musculară la o alergare pe distanță mare - trebuie să poți să duci durerea fără ca ea să se acutizeze, să calibrezi corect distanța pe care o poți susține, și să te odihnești cum trebuie după.

3. Ce crezi că ar fi cel mai util pentru antreprenori ca să nu ajungă la burnout?

Cred că depinde de unde pleci în călătoria ta antreprenorială. Dacă ai bani, acces la clienți, know-how despre cum să faci business-ul, probabil că burnout-ul nu este obligatoriu.

Dar dacă ești un underdog, și ești dispus să faci orice efort ca să ai succes, atunci burnout-ul este o experiență probabilă.

4. Care e cel mai mare dușman al antreprenorilor din România, care îi poate duce la burnout, și de ce?

Glorificarea burnout-ului este greșită (și la fel este dorința de a-l evita cu orice preț).

Burnout-ul nu este ceva necesar pentru a avea succes, și nici nu este de dorit să treci prin el, sau acceptabil să persiști în burnout atunci când trebuie să faci o pauză.

5. E rușine să spui că ai trecut prin burnout? De ce da, de ce nu?

Nu cred, și nu am niciun amic antreprenor pe care să îl cunosc și personal care să nu fi trecut prin momente de burnout, de epuizare totală fizică și psihică.

6. Unde crezi că e epuizarea mai mare: acolo unde e pasiune sau acolo unde e demotivare?

Eu nu pot să susțin un efort constant pentru ceva în care nu cred, nu aș putea să lucrez deloc la un proiect care mă demotivează. Deci nu văd cum aș ajunge la burnout în acel context.

Dar cred că burnout-ul apare mai degrabă din dorința de a realiza un obiectiv care este important pentru tine, un proiect demotivant aduce de obicei doar mai multă demotivare.


Andrei Pitiș, fondator Genezio

1. Care e relația ta cu burnout-ul?

L-am întâlnit de multe ori, a nu se confunda cu oboseala care trece după un somn bun sau un weekend.

2. Cum vezi tu burnout-ul?

Burnout-ul e când nu mai simți nimic pentru lucrul care ieri te motiva.

3. Ce crezi că ar fi cel mai util pentru antreprenori ca să nu ajungă la burnout?

O pauză, o listă de ce „nu mai fac” și weekenduri libere.

4. Cel mai mare dușman al antreprenorului român?

Peștera. Efort global pe miză locală. Oboseala nu vine din muncă, vine din muncă fără orizont.

5. E rușine să spui că ai trecut prin burnout?

Nu, deși poate fi perceput așa. Nu e rușine pentru că toți trec prin asta mai devreme sau mai târziu.

6. Unde crezi că e epuizarea mai mare: acolo unde e pasiune sau acolo unde e demotivare?

Când e pasiune poți ajunge să lucrezi mai mult și să apară burnout și apoi să te demotivezi. Depinde de cât de mare e pasiunea. La mine burnout-ul s-a manifestat în starea generală de sănătate, cel mai probabil, însă nu m-am demotivat niciodată, merg înainte tot timpul.