ASPIRE -Automation, Simulation, Prediction and Intelligence Research- este amplasat în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Laboratorul are 50 de locuri și dispune de tehnologia și puterea de calcul necesare dezvoltării și testării unor soluții bazate pe AI.
Parteneriatul își propune să reducă distanța dintre cercetarea universitară și problemele întâlnite de companii. Studenții și cercetătorii vor putea lucra direct cu specialiști din industrie, pe proiecte care pornesc de la nevoile sectorului auto și care, dacă se dovedesc viabile, ar putea fi transformate în produse sau tehnologii utilizate la scară largă.

De la cercetare și validare la soluții pentru industria auto
EVANTAGE Soft va contribui la parteneriat cu propriile competențe tehnologice și antreprenoriale, dar și cu experiența necesară pentru a transforma proiectele de cercetare în soluții aplicabile.
„Rolul nostru este să construim o punte între provocările reale ale industriei, cercetarea academică, competențele emergente și propriile noastre capabilități tehnologice și antreprenoriale. Acest parteneriat creează o fundație solidă pentru cercetare aplicată și experimentare, dar transformarea ideilor în soluții cu impact real presupune mai mult decât tehnologie: este nevoie de dinamism antreprenorial, capacitate de inovare, management riguros și eficient și reziliență – elemente pe care noi le aducem în acest ecosistem. Împreună, acestea pot accelera parcursul de la cercetare și validarea unui concept până la dezvoltarea unor soluții relevante pentru industria auto și, ulterior, la industrializarea lor”, a spus Alexandru Aldescu, Managing Partner EVANTAGE Soft.
Modelul de colaborare va include programe de cercetare și dezvoltare pe termen lung, proiecte de master și doctorat construite pornind de la teme propuse de companii și laboratoare integrate în activitatea academică.
AI a intrat în rutina românilor, dar nu știm întotdeauna când vorbim cu el. 9 din 10 tineri din Gen Z folosesc tehnologia
Studenții vor putea participa și la internshipuri, hackathoane, cursuri și workshopuri, dar și la proiecte care pot deveni lucrări de licență. În același timp, cercetătorii vor putea dezvolta și valida concepte împreună cu specialiștii companiilor partenere.
Studenții vor lucra cu tehnologii folosite în industrie
Pentru POLITEHNICA București, laboratorul reprezintă o modalitate de a le oferi viitorilor ingineri acces la proiecte aplicate încă din perioada studiilor. Universitatea urmărește astfel să coreleze competențele dezvoltate în facultate cu transformările tehnologice care au loc în industria auto.
„Inteligența artificială transformă deja industrii întregi, iar universitățile au un rol esențial în pregătirea generației care va lucra în aceste domenii. La POLITEHNICA București, ne dorim ca studenții să nu învețe doar despre tehnologiile viitorului, ci să aibă ocazia să le descopere și să le dezvolte prin cercetare, proiecte concrete și colaborări cu industria. Parteneriatul cu EVANTAGE Soft și Renault Group creează tocmai acest context în care expertiza academică se întâlște cu nevoile reale ale mediului economic. Cu peste 200 de ani de tradiție în educație și cercetare, continuăm să construim astfel de punți între universitate și industrie, pentru a le oferi viitorilor ingineri competențele, experiența și oportunitățile de care vor avea nevoie într-o economie aflată într-o continuă transformare”, a spus Mihnea Costoiu, rectorul POLITEHNICA București.
Colaborarea a fost concepută să funcționeze în ambele direcții. Ideile apărute în universitate pot fi testate în industrie, în timp ce problemele cu care se confruntă companiile pot deveni teme de cercetare pentru studenți, profesori și doctoranzi.
Tot mai mulți șoferi Bolt aleg să lucreze prin PFA. SOLO îi ajută să-și gestioneze mai ușor contabilitatea, taxele și declarațiile
Partenerii industriali vor oferi experiența și resursele necesare verificării soluțiilor în situații reale. Proiectele care demonstrează că pot rezolva probleme concrete ar urma să fie dezvoltate în continuare, cu posibilitatea de a deveni produse sau tehnologii folosite la scară mai largă.
România, centru de competențe software pentru Renault Group
Reprezentanții Renault Group spun că software-ul, inteligența artificială și securitatea cibernetică au un rol tot mai important în dezvoltarea, producția și distribuția vehiculelor. În acest context, grupul consideră România un centru important pentru dezvoltarea competențelor de inginerie software.
„Industria auto traversează o transformare profundă, în cadrul căreia software-ul, inteligența artificială, securitatea cibernetică și noile tehnologii joacă un rol din ce în ce mai important în structurarea proceselor de dezvoltare, producție și distribuție a vehiculelor. Pentru Renault Group, România reprezintă deja un centru major de competențe în domeniul ingineriei software. Pentru a menține și a consolida această poziție, trebuie să investim permanent în viitoarele generații de specialiști. Parteneriatele cu universitățile sunt esențiale, iar prin lansarea laboratorului ASPIRE ne propunem să contribuim la crearea unui mediu în care studenții să poată lucra cu cele mai avansate tehnologii și să participe la proiecte care răspund transformărilor profunde prin care trece sectorul automobilistic”, a spus François Lavernos, CIO & Chief Digital Officer Renault Group.
Prin laboratorul ASPIRE, Renault Romania Digital Hub urmărește să conecteze studenții și profesorii cu provocările operaționale întâlnite în industria auto. Proiectele ar putea contribui inclusiv la accelerarea utilizării inteligenței artificiale în procesele companiilor din sector.
„Prin ASPIRE, transformăm colaborarea dintre Renault Romania Digital Hub, POLITEHNICA București și partenerul tehnologic EVANTAGE într-o platformă de inovare cu impact real. Obiectivul nostru este să conectăm talentul academic, profesori cercetători și studenți la provocările concrete ale industriei și să contribuim la dezvoltarea competențelor digitale care în cele din urmă vor accelera adoptarea Inteligenței Artificiale în procesele operaționale ale industriei auto de azi și de mâine”, a spus Cornel Tașcu, director Renault România Digital Hub.
Proprietate intelectuală dezvoltată în România
Un alt obiectiv al proiectului este ca soluțiile dezvoltate în laborator să genereze know-how și proprietate intelectuală în România. Reprezentanții EVANTAGE Soft consideră că industria locală de IT trebuie să facă trecerea de la furnizarea predominantă de servicii de outsourcing la dezvoltarea unor tehnologii proprii, cu valoare adăugată mai mare.
„Ne propunem ca acest parteneriat să contribuie la crearea de valoare și proprietate intelectuală aici, în România. Credem că aceasta este o evoluție firească și necesară pentru industria IT locală: de la un model bazat preponderent pe outsourcing către unul în care dezvoltăm soluții cu valoare adăugată ridicată, know-how și proprietate intelectuală proprie”, a spus Ștefan Pârvu, Managing Partner EVANTAGE Soft.
ASPIRE este prezentat drept primul pas către dezvoltarea unei rețele mai largi de laboratoare dedicate inteligenței artificiale în cadrul POLITEHNICA București. Inițiativa ar urma să implice, în timp, mai multe facultăți și domenii de studiu, astfel încât specialiști cu pregătiri diferite să poată colabora la proiecte comune.
EVANTAGE Soft este o companie de consultanță și transformare digitală, cu patru centre de livrare în trei țări. Compania dezvoltă platforme software enterprise, gestionează aplicații și implementează soluții de automatizare pentru clienți internaționali din domenii precum industria auto, energia, retailul, moda, sectorul farmaceutic și logistica.