Așadar, care sunt reclamele la care s-au uitat românii pe YouTube în 2018 și care au fost tendințele în publicitatea pe YouTube în 2018?

Pentru că există o posibilitate foarte mare ca utilizatorii să sară peste ele, reclamele de pe YouTube trebuie să incite și să intereseze publicul, pentru a fi vizionate și reținute.

Google prezintă topul celor mai populare reclame care au rulat pe YouTube România în anul 2018, creații video care s-au remarcat prin conținut, capacitatea de a ține privitorul în fața ecranului și de a genera interacțiune.

Pe primul loc se află un anunț video din seria Vodafone Smart Family cu actorul Vlad Ivanov, care „se joacă” cu tot felul de filtre pentru selfie-uri. Tehnologia, alături de experimentul social sunt elementele folosite de producția de la Vichy, care a intrat în topul celor mai populare reclame pe YouTube România în 2018.

”Poveștile amuzante, cu personaje clasice românești, care ne aduc aminte de Dorel, sunt apreciate mai ales de publicul trecut de 30 de ani, iar în 2018 avem două creații de acest fel în top: “Mecanicii” de la JobZZ.ro si “Descoperă Drobeta II”. Ne bucură prezența în top a unui startup din Piatra Neamț, Vitamin Aqua, cu o reclamă realizată in-house, care respectă majoritatea best practice-urilor de promovare pe YouTube . “Viralul” topului este spotul la CatMobile “Nu știi când te lovește ghinionul”. Videoul are acum peste 2,5 milioane de vizualizări și a generat o creștere în căutări pentru “reclamă Micutzu” în Google Search și în YouTube. Și acum, în sugestiile din Google Search pentru termenul “reclama”, „micutzu” este în primele poziții”, explică Aneta Pleșa, Analytical Consultant Google Romania.

Topul YouTube Ads Leaderboard 2018 este creat după un algoritm care măsoară intenția utilizatorului de a vedea un anumit clip și interacțiunea cu video-ul respectiv - timpul de vizionare, numărul de share-uri, numărul de vizualizări organice în comparație cu cele plătite.

YouTube Ads Leaderboard 2018 - România

  1. Vodafone Smart Family – Probam filtre

Companie: Vodafone Romania

Agenție de creație: McCann

  1. JobZZ.ro - Mecanicii

Companie: JobZZ.ro

Agenție de creație: 23 Communication

  1. Coca-Cola Zero Zahar x Inna = love

Companie: Coca-Cola

Agenție de creație: McCann

  1. CatMobile.ro - Reclama Micutzu - Nu stii cand te loveste ghinionul

Companie: CatMobile RO

Agenție de creație: Sector 7

  1. Privirile care lasă urme – un experiment social by Vichy Dermablend

Companie: Vichy Romania

Agenție de creație: Screen Native

  1. Kinder 50 de ani

Companie: Kinder Romania

Agenție de creație: -

  1. Creditul pe repede ‘nainte | Salveaza-ti timpul | Credit nou

Companie: ING Romania

Agenție de creație: Headvertising

  1. VITAMIN AQUA | reclama FOARTE TARE FRATE cu Iulia ALBU | Grasu XXL | PART 1

Companie: vitamin aqua

Agenție de creație: in house

  1. Carla’s Dreams se demachiaza ca un profesionist cu NIVEA MICELLAIR® EXPERT!

Companie: NIVEA ROMANIA

Agenție de creație: -

  1. Descopera Drobeta II

Companie: Drobeta

Agenție de creație: Papaya Advertising

Trenduri în publicitatea pe YouTube în 2018

Aneta Pleșa, analytical consultant în cadrul Google Romania, vorbește despre câteva trenduri în publicitatea pe YouTube în 2018.

”În România încă ne uităm foarte mult la televizor, dar vedem o schimbare la modul în care oamenii folosesc dispozitivele TV. Televizorul este ecranul care a înregistrat cea mai mare creștere în ceea ce privește vizionarea de conținut pe YouTube. În Uniunea Europeană, timpul de vizionare a YouTube pe ecranul televizorului a crescut cu 45% față de anul trecut. Televizorul a fost adăugat ca tip de dispozitiv în „targetarea” și raportarea campaniilor în Google Ads and Display & Video 360, alături de computere, telefoane mobile și tablete. În prezent pot fi adaptate campaniile specific pentru televizoarele conectate la internet”, afirmă ea.

Potrivit oficialului Google, o parte din acest public care vizionează conținut online pe TV face parte din ceea ce compania denumește drept “light TV viewers”, cei care urmăresc mai puțin de o oră pe zi televiziunile prin cablu. Acum această audiență de poate fi accesată de către publicitari pe YouTube.

La sfârșitul lui 2017 a fost introdus în România un format nou de anunț video: bumper ads. Acestea sunt videouri publicitare de șase secunde, livrate în special pe dispozitivele mobile. Este un format la care nu se poate da „skip”, folosit în promovare pentru reach, teasing sau reminder, pentru oferte sau lansări. A început să fie folosit de foarte multe branduri în 2018 și acum este inclus în majoritatea strategiilor video.

Tot anul trecut s-au implementat multe campanii video care folosesc funcționalitatea povestirii secvențiale pe YouTube. ”Putem gândi o succesiune de formate și mesaje care să fie livrate în aceeași ordine pentru oricare utilizator din publicul țintă sau care să țină cont de interacțiunea cu videoul anterior”, mai spune Aneta Pleșa.