Pentru luna februarie, echipa Voxa a făcut un curatoriat prin titlurile din catalog și revine mai jos cu 5 recomandări de cărți care să vă ajute să aveți relații mai bune, cu voi și în cuplu.

Iată recomandările lor.

1. Poate ar fi bine să discuți cu cineva/ Lori Gottlieb

O carte care analizează lucrurile din perspectiv pacientului la terapeut, un titlu care să răspundă la întrebarea: ”la ce se gândește terapeutul tău?”

Sau așa cum bine o descrie The Washington Post: „Cine ar rezista să nu vadă cum un terapeut se luptă cu exact aceleași întrebări pe care pacienții săi și le pun de ani întregi?“

Autoarea Lori Gottlieb ne invită în lumea ei din postura de psihoterapeut, dar și din cea de pacientă, analizând adevărurile și minciunile pe care ni le spunem nouă, dar și celor din jur, în timp ce oscilăm între iubire și dorință, sens și mortalitate, vină și iertare, teamă și curaj, speranță și schimbare.

Cartea a fost adaptată și într-un serial, cu Eva Longoria în rolul principal.

Narată de: Raluca Moianu

Durata: 13h 51m

O poți asculta aici.

2. Femei care iubesc prea mult /Robin Norwood

O carte care ajută cititorii să recunoască și să schimbe tiparele unei iubiri distructive, excesive.

O iubire excesivă se traduce printr-o relație cu un bărbat indisponibil emoțional, dependent de alcool, de muncă sau de alte femei. Iar cele care se regăsesc în relații cu astfel de bărbați ajung să-și neglijeze familia, prietenii și propriile interese, doar ca să îi fie lui întotdeauna alături la nevoie. Totul cu speranța că se va schimba în bine.

Autorul, Robin Norwood, psihoterapeut specializat în cuplu și familie, propune un program de recuperare în zece pași care poate vindeca cititorii de boala iubirii excesive.

Ascultătorii Voxa au descris această carte ca fiind primul titlu de dezvoltare personală ascultat până la final, dar și o carte cu greutate cu multe răspunsuri.

Narată de Dana Săvuică

Durata: 11h 9m

O poți asculta aici.

3. 8 reguli ale iubirii/ Jay Shetty

Autorul bestsellerului ”Gândește ca un călugăr” revine cu acest ghid revelator despre fiecare etapă a romantismului, inspirându-se din înțelepciunea veche și din știința nouă.

Dragostea nu e materie în școală, nu e predată în viață, de aceea ajungem să ne bazăm în propriile relații pe ceea ce vedem în filme și ce ne transmite cultura pop.

Această carte vine cu explicațiile atât de necesare pentru IUBIRE. În loc să prezinte dragostea drept un concept eteric sau o colecție de clișee, Jay Shetty demonstrează că există pași specifici, ușor de făcut, care ne pot ajuta să ne dezvoltăm calitățile necesare practicării și cultivării iubirii mai bine decât oricând. Ne dezvăluie cum să câștigăm și să pierdem împreună, cum să definim dragostea și de ce să nu clacăm după o despărțire.

Inspirat de înțelepciunea vedică și de știința modernă, abordează întregul ciclu al relației, de la primele întâlniri la traiul împreună, de la despărțire la momentul în care o iei de la capăt. Și ne arată cum să evităm să cădem în capcana promisiunilor goale și a partenerilor care nu aduc împlinire. Trăind conform celor opt reguli ale lui Jay Shetty, ne putem iubi pe noi înșine, partenerul și lumea, mai mult decât am crezut vreodată că ar fi posibil.

Narată de Dan Murzea

Durata: 10h 0m

O poți asculta aici.

4. Cele cinci limbaje ale iubirii/ Gary Chapman

Căsniciile nefericite se datorează adesea unui motiv simplu: vorbim limbaje diferite de iubire.

În experienţa sa de peste 30 de ani în calitate de consilier matrimonial, dr. Gary Chapman a identificat cinci limbaje de iubire: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile şi contactul fizic. Cartea le abordează pe fiecare în parte, într-un stil accesibil și plin de umor.

Cum puteţi descoperi limbajul de iubire al partenerului dumneavoastră? Cartea include chestionare scurte, pe care le puteţi completa, precum şi întrebări aplicate, la care puteţi medita şi răspunde pe larg.

Deşi unii oameni găsesc foarte dificilă ideea de a iubi un partener la care nu mai ţin — în speranţa că va veni cu timpul şi afecţiunea — Gary Chapman promite că rezultatele vor răsplăti efortul. „Iubirea este o alegere“, spune autorul. „Şi fiecare partener poate începe procesul acesta chiar acum.“

Ascultătorii spun: ”o carte foarte ușor de parcurs, extrem de utilă. Eu știam noțiunile și tot am găsit lucruri utile în ea.”

Narată de Marius Motoca

Durata: 6h 22m

O poți asculta aici.

5. Mai aproape de iubire/ Vex King

O carte tip ghid esențial și ușor de pus în practică prin care cititorii descoperă cum să aibă parte de iubirea pe care o merită.

În această carte practică și ușor de înțeles, Vex King ne ajută să găsim și să susținem relațiile pe care ni le dorim cu noi înșine și cu ceilalți. Relațiile bune încep cu iubirea de sine și cu recunoașterea propriilor dorințe și nevoi.

Această descoperire a sinelui ne permite să fim cea mai bună variantă a noastră și să debordăm de încredere, astfel încât să atragem și să alegem parteneri – romantici sau platonici – cu care suntem cu adevărat compatibili. Când ne simțim bine în pielea noastră, putem să oferim și să primim iubire fără să fim prinși în emoțiile distructive și în trauma trecută care ne-au ținut pe loc și nu ne-au permis să formăm relații care să ne aducă împlinire.

Narată de Alex Potocean

Durata: 10h 30m

O poți asculta aici.

Descarcă aplicația disponibilă în App Store sau Google Play și ascultă cărți nelimitat. Pe lângă recomandările din articol, găsești alte 70.000 de titluri pe care le poți asculta oriunde și oricând.