Autoritatea din Luxemburg ce se ocupă cu implementarea reglementărilor UE cu privire la protecția datelor (Luxembourg National Commission for Data Protection) acuză Amazon de faptul că nu respectă reglementările de procesare a datelor personale în procesul de promovare a produselor.

Potrivit declarațiilor oferite de un reprezentant al Amazon publicației Politico, compania plănuiește să conteste amenda.

Informația privind amenda uriașă pe care Amazon a primit-o de la autoritatea din Luxemburg, înregistrată pe data de 16 iulie, apare în datele financiare date publicității de companie (pag.13).

Regulamentul GDPR

GDPR reprezintă un nou set de reguli pentru protecția datelor personale, impus de Uniunea Europeană. Regulamentul GDPR a intrat în vigoare pe întreg teritoriul Uniunii Europene începând cu data de 25 mai 2018 și este valabil și pentru companiile din alte zone ale lumii care prelucrează datele personale ale cetățenilor europeni.

Normele UE referitoare la protecția datelor, incluse în Regulamentul general al UE privind protecția datelor (RGPD), descriu diversele situații în care o companie sau organizație are permisiunea de a colecta sau reutiliza informațiile dumneavoastră cu caracter personal.

Aceste norme se aplică atât companiilor și organizațiilor (publice și private) din UE, cât și celor din afara UE care oferă bunuri sau servicii în UE, cum ar fi Facebook sau Amazon, ori de câte ori aceste companii solicită sau reutilizează datele cu caracter personal ale cetățenilor din UE.

Mai multe detalii despre normele incluse în regulamentul GDPR puteți afla aici.

Nu uitați că pe BizTool.ro, marketplace-ul de servicii powered by start-up.ro, găsiți experți GDPR care vă pot ajuta să vă aliniați prevederilor regulamentului european privind protecția datelor cu caracter personal.