Află opiniile specialiștilor din comunitatea start-up.ro
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Urmărește specialiștii!
Guvernul vrea în continuare să aprobe Ordonanța de urgență care modifică radical Codul Penal. Credem că nu e o soluție. Am lansat campania "Retrageți ordonanța!". Adunăm opiniile antreprenorilor despre deciziile guvernului din ultima perioadă.
Dacă sunteți de acord cu noi, sunt mai multe lucruri pe care le puteți face. Evident, continuați să protestați pașnic dacă o faceți. Scrieți și distribuiți mesajul acesta. Susțineți statul de drept, pentru că numai așa vom putea să creștem ca țară, să fim mai bogați și să avem succes.
Am adunat multe opinii de la antreprenori. Publicăm trei astăzi. Fondatorii acestor companii vor stabilitate pentru a-și putea desfășura business-ul mai bine.
Puteți citi motivația noastră în articolul inițial. Retrageți ordonanța!
Bogdan Savonea, The Pole Society
Tocmai această stare de incertitudine și instabilitate legislativă afectează direct antreprenoriatul în România și ne ține într-un con de umbră relativ izolați
Principiul modificării unei legi organice prin ordonanță de urgență este profund greșit și nu ar trebui să existe această opțiune. Principiul adoptării unei legi în Parlament se bazează pe transparență și dezbatere pe când OUG este o decizie unilaterală.
Atâta timp cât există această opțiune, ce garanție are oricine că orice lege nu poate fi schimbată peste noapte? Tocmai această stare de incertitudine și instabilitate legislativă afectează direct antreprenoriatul în România și ne ține într-un con de umbră relativ izolați de dinamica economică a startup-urilor pe care o vedem în state cu predictibilitate legislativă și fiscală.
Este principalul motiv pentru care spre exemplu în multe cazuri capitalul de risc presupune și relocarea sediului unui startup românesc într-o țara stabilă legislativ și fiscal.
Nu contest că există ambiguități în codul penal care lasă loc larg interpretărilor. Totuși, vorbim despre o lege organică, care stă la baza funcționalității statului, nu înțeleg modificarea ei prin OUG și nu prin Parlament. Nu vreau să trag concluzii despre motive, nu le cunosc, însă aș vrea să ridic atenția asupra faptului că această practică nne afectează direct pe toți cei care încercam să ieșim pe piețe externe. Iar problemele nu sunt doar la discuția despre capital.
Ionuț Munteanu, Urby
Îmi asum cu toată responsabilitatea toate acțiunile legale pe care le pot face pentru a boicota și determina Guvernul să abroge acele ordonanțe
Vedem un guvern ales democratic care modifică în mod nedemocratic, netransparent și vădit cu scopul de a elibera sau a scăpa de justiție, cu precădere, oamenii politici corupți. Este inacceptabil și îmi asum cu toată responsabilitatea toate acțiunile legale pe care le pot face pentru a boicota și determina Guvernul să abroge acele ordonanțe.
Mihai Rotaru, Clever Taxi
Pe mine nu m-au lăsat să-mi aleg singur ce taxe să plătesc când am înființat firma
Cred că explicații juridice va dau avocații. Eu am o problemă principială: nu mi se pare acceptabil să își scrie și voteze singuri legi din care ei sunt beneficiari direcți. E o chestiune de conflict de interese. Pe mine nu m-au lăsat să-mi aleg singur ce taxe să plătesc când am înființat firma.
Am decis să ne asumăm o poziție față de decizia guvernului de a menține aprobarea Ordonanței de urgență care modifică îngrijorător Codul Penal. Avem nevoie de statul de drept. Retrageți ordonanța!
#statdedrept