Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.


Huawei nu se află de mult pe piața laptopurilor, dar compania chineză a reușit să ne uimească anul trecut cu o serie de laptopuri premium extraordinar de bine făcute. În urma review-ului pentru Huawei MateBook 13 (2019) am decis să-l și cumpăr, iar când am aflat de noile D14 și D15 am fost entuziasmat să le testez, adresându-se unui public mai larg datorită prețurilor mai scăzute. Am descoperit pe ele funcții premium și performanțe foarte bune, dar să vorbim mai întâi despre design.

Design

Huawei MateBook D14 și MateBook D15 au design aproape identic. Le diferențiază dimensiunea, dar cam atât. Ambele sunt device-uri cu estetică simplă, elegantă. Au corpuri din aluminiu și pe capace este ștanțat logo-ul Huawei. Pe marginea din dreapta, MateBook D14 are un port USB 2.0 și unul jack, iar MateBook D15 are două porturi USB 2.0 și o mufă jack. Pe marginea stângă ambele au port HDMI, un USB 3.0, dar și un USB-C pentru încărcare și nu numai.

Sunt laptopuri ușoare și subțiri. D14 cântărește numai 1,38Kg, iar D15 are 1,52Kg. Sunt gândite pentru portabilitate și vor arăta bine și pe birou, dar și într-o cafenea.

Nu e nimic la design care să indice prețul scăzut al acestor laptopuri, senzația oferită de construcție fiind una premium.

Display

Atât MateBook D14 cât și D15 au ecrane IPS LCD cu rezoluție full HD, doar diagonala diferă (14” și 15,6”). Sunt ecrane destul de luminoase, dar cu tehnologie de filtrare a luminii albastre, pentru ochi mai puțin obosiți.

Nu au aceeași strălucire a display-ului de pe gama MateBook 13 sau MateBook Pro, dar ecranele sunt mai mult decât decente pentru munca de birou, pentru filme în format 16:9 și pentru sesiunea ocazională de gaming.

Am apreciat mult marginile subțiri din jurul display-urilor la ambele laptopuri, iar dimensiunea de 14 inch e perfectă pentru cei ce vor un ecran pe care să poată munci, dar și o portabilitate crescută. Apropo de versiunea de MateBook D14, la aceasta poți culca ecranul la un unghi de 0 grade, pentru a le arăta rapid colegilor un grafic într-o ședință sau pentru a-ți ajusta unghiul de vizionare exact cum îți place.

Specificații și performanțe

Huawei MateBook D14 și Huawei MateBook D15 au aceleași componente interne. Ambele vin cu procesorul AMD Ryzen 5 3500U, cu placa video integrată Radeon Vega 8, cu 8GB memorie RAM. Diferențele se observă la spațiul de stocare. MateBook D14 are SSD de 512GB, iar MateBook D15 vine cu un SSD de 256GB.

Hai să vedem ce știu să facă laptopurile cu aceste specificații. Procesorul AMD duce multe și laptopurile sunt perfecte pentru munca de birou, dar și pentru distracția de acasă. Sunt laptopuri care duc editare de documente, vizionare de filme, dar și editare foto. Le poți folosi (cu măsură) și pentru editarea rapidă a clipurilor video la rezoluție full HD.

Am descoperit, cu surprindere, că, în ciuda faptului că MateBook D14 și D15 nu sunt laptopuri de gaming, pot duce și jocuri. Fortnite, PUBG, GTA V - sunt titluri care merg la framerate decent pe aceste laptopuri, la setări mai scăzute. Aici este meritul Radeon Vega 8, care oferă rezultate excelente pentru o placă video integrată.

Am mai apreciat la MateBook D14 și D15 bateriile - se încarcă rapid și oferă autonomie de până la 10 ore (D14) sau 9,5 ore (D15). Acestea sunt datele oficiale - în realitate, autonomia va fi ceva mai scăzută, în funcție de luminozitatea selectată, de sarcinile făcute, dar sunt laptopuri care duc suficient de mult pentru cei care vor să plece cu laptopul de la birou și să mai rezolve câte ceva într-o cafenea.

Apropo de încărcător - acesta este unul foarte mic, un pic mai mare decât unul pentru smartphone și are cablu USB-C. Asta înseamnă că îți poți încărca și smartphone-ul cu el, și căștile wireless și orice alt device USB-C mai ai.

Tastatură și trackpad

Huawei MateBook D14 și D15 au tastaturi mari, cu taste plăcute la atingere, cu loc suficient între taste și cu o cursă suficient de lungă. Degetele alunecă rapid pe butoane, iar tastatura e printre cele mai bune de pe laptopuri din această gamă de preț.

Și trackpad-ul mi-a plăcut. E mare, generos și are o textură catifelată, mată. Îți faci bine treaba cu el dacă nu ai un mouse la îndemână.

Funcții speciale - Huawei Share, senzor de amprentă și cameră web ascunsă

Pe lângă performanțele foarte bune, portabilitatea crescută și autonomia mare, MateBook D14 și MateBook D15 vin și cu o serie de atuuri unice.

În primul rând, ambele vin cu funcția Huawei Share, disponibilă până acum doar pe modelele din gamele premium. Cu această funcție, cei cu smartphone-uri Huawei P30 Pro sau Huawei Mate 30 Pro pot vedea în timp real ecranul telefonului pe laptop, controlând ambele dispozitive simultan, transferând fișiere și trimițând mesaje și SMS-uri. E o funcție foarte utilă pe care o folosesc des pe MateBook 13 cu P30 Pro.

Apoi, mai există senzorul de amprentă integrat în butonul de pornire. Laptopul îți citește amprenta de când îl aprinzi și e gata deblocat când se încarcă sistemul de operare.

De asemenea, tot de la gama premium MateBook Pro a fost împrumutată și camera web ascunsă sub o tastă, între F6 și F7. E un feature bun pentru cei care vor mai mult privacy.

Preț și concluzie Huawei MateBook D14 și MateBook D15

Cu prețuri speciale de 2.799 de lei (MateBook D15), respectiv 2.999 de lei (MateBook D14) și cu un bonus până la finalul lunii martie (Huawei Watch GT Cadou), noile laptopuri Huawei sunt best-buy pe segmentul lor de preț. Funcțiile speciale descrise mai sus combinate cu performanțele foarte bune și portabilitatea ridicată le fac perfecte pentru cei care vor laptopuri ieftine, pe care să se poată baza, bune pentru muncă dar și pentru distracție.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.