Noua gamă Moto G (din care am mai testat și modelul mid-range premium Moto G100) pare să pună ceva mai mult accent pe design, păstrând și raportul bun specificații-preț cu care ne-a obișnuit această gamă.

Moto G30 e mezinul gamei G de anul acesta și e un smartphone echilibrat, cu un preț decent pentru ce oferă și cu un design mai atrăgător decât modelele din anii anteriori.

Design Moto G30

Cu un corp dintr-un plastic rezistent, Moto G30 atrage prin culorile sidefii și prin jocul acestora în lumină. Noi am testat varianta Dark Pearl și ne-a plăcut foarte mult - smartphone-ul jonglează între verde-safir și mov-prună, în funcție de cum îl răsucești și din ce unghi îl privești. Textura e una semi-mată, semi-lucioasă, oferind același efect pe care îl poți observa când privești o scoică (sau o perlă) în razele soarelui.

Smartphone-ul este destul de voluminos, cu un ecran de 6,5 inch înconjurat de margini destul de groase, dar are o greutate plăcută, care conferă încredere în rezistența lui. Camera principală cvadruplă e în colțul din stânga-sus, într-un chenar argintiu puțin ieșit în afară. Camera frontală e integrată într-un notch de tip lacrimă, iar senzorul de amprente e pe spate, în logo-ul Motorola. Smartphone-ul vine cu mufă Jack, cu slot pentru card microSD, dar și cu un buton dedicat pentru asistentul Google, poziționat deasupra celor de volum și celui de power.

Per total, designul este unul reușit, iar culorile de pe spate te fac să uiți de marginile relativ groase ale ecranului. Ca bonus, ca la orice smartphone Motorola, în pachet vei găsi și o carcasă din silicon, pentru protecție.

Display

Ecranul generos este unul interesant - are o rezoluție relativ scăzută (HD+ sau 1680x720), dar o rată de refresh ridicată (90Hz). Surprinzător, claritatea este bună având în vedere diagonala și rezoluția, iar culorile sunt vii și contrastul este ridicat.

Nu este, însă, un display foarte luminos, dar reacționează rapid la comenzi mulțumită ratei de refresh de 90Hz, oferind un plus de viteză întregului sistem.

Specificații, performanțe și autonomie Moto G30

Moto G30 este destul de bine dotat - vine cu 128GB spațiu de stocare, cu 6GB memorie RAM și cu un procesor Snapdragon 662 cu opt nuclee.

Performanțele sunt bune în sarcinile de zi cu zi și puține au fost momentele când am întâlnit mici sughițuri în multitasking. Frecvența de 90Hz a display-ului ajută mult în fluiditate și în jocuri. Și, cu toate că Moto G30 nu este un gaming phone în adevăratul sense al cuvântului, în jocurile mai puțin pretențioase se descurcă foarte bine.

Autonomia este unul dintre punctele forte - Moto G30 ține două zile de utilizare moderată, un lucru pe care mulți îl vor aprecia. Chiar și cei care sunt heavy-users și vor folosi mult smartphone-ul pentru clipuri pe Youtube sau pentru jocuri vor avea o zi - o zi și jumătate de utilizare fără a fi nevoiți să conecteze încărcătorul.

Un alt avantaj la acest capitol îl reprezintă încărcarea rapidă la 20W cu încărcătorul inclus în cutie.

Camere foto

După cum ziceam și mai devreme, Moto G30 are o cameră cvadruplă pe spate. Aceasta este formată dintr-un senzor wide de 64MP cu F/1,7, un senzor cu lentilă ultrawide de 8MP și f/2,2, un senzor macro de 2MP și încă unul, tot de 2MP, de profunzime.

Camera principală se descurcă mai mult decât decent, având în vedere costul smartphone-ului. Fotografiile ies bine la lumină puternică, cu destule detalii și culori naturale, dar vine și cu o surpriză - poate fi folosită cu încredere și în condiții mai puțin prietenoase, mulțumită funcției de Night Vision.

Camera ultrawide e bună pentru peisaje în timpul zilei, dar noaptea își pierde considerabil din claritate și calitate, la fel și cea macro.

Senzorul de profunzime de 2MP își face treaba binișor în combinație cu cel principal, de 64MP - fotografiile de tip portret ies destul de bine, cu un bokeh plăcut și decupaj al subiectului față de fundal destul de precis.

În ceea ce privește filmarea, smartphone-ul știe doar full HD și focalizează relativ lent, dar compensează cu o stabilizare digitală destul de agresivă care oferă rezultate surprinzătoare pentru un smartphone din gama aceasta de preț.

Camera de selfie de 13MP se descurcă bine la lumina potrivită și știe și HDR, pentru portrete mai reușite.

Moto G30 nu va câștiga premii la capitolul foto, dar pentru rețelele sociale e mai mult decât suficient.

Concluzii Moto G30

Moto G30 e un smartphone pentru tinerii cu bugete limitate. Oferă câte ceva pentru fiecare nevoie - un ecran mare și rapid pentru gaming, suficientă memorie RAM pentru performanțe bune, cameră foto care oferă rezultate bune și noaptea și un design atrăgător. E pe o nișă cu mulți competitori și la unele capitole nu reușește să iasă în evidență la fel de bine, însă pentru mulți Motorola e un brand mai de încredere și atuul G30 este că oferă și o experiență Android fără bloatware și fără briz-briz-uri inutile, totul la un preț de circa 1.000 de lei.