Nokia 8 este telefonul premium care vrea să arate că Nokia mai poate fi în fruntea calității și produselor mobile, chiar dacă acum folosește Android. După o gamă largă de mid-range-uri, Nokia 8 e comparabil cu cele mai bune terminale ale momentului. Sau nu?

Să începem cu designul: Nokia a abordat un design clasic, cu margini destul de mari, dar cu o subțirime excelentă.

Designul amintește de un model de Windows Phone, mai exact HTC Windows Phone 8X, un telefon care mi-a plăcut foarte mult la momentul respectiv pentru că era extrem de subțire. Pe o piață unde producătorii încearcă să micșoreze raportul dintre ecran și corp, Nokia a decis să micșoreze grosimea terminalului. Acest lucru este un plus și compensează.

Pe partea din față avem marginile groase, butonul de Home și de amprentă, care este unul tacti, nu fizic, logoul Nokia și camera frontală. Senzorul de amprentă funcționează excelent, deși are o dimensiune destul de redusă, așa că recomandarea mea e să aveți grijă la setarea amprentei, pentru a acoperi toată suprafața senzorului și degetului.

În partea din sapte avem o cameră dublă Zeiss, logoul companiei, iar finisajele sunt din aluminiu. Pe margini putem observa fâșii de plastic cauciucat pentru a permite semnalului să circule fără probleme.

Slotul de dublu SIM este în partea stângă, iar butoanele de volum și de pornire sunt în partea dreaptă. Acestea au o calitate bună și fac un click satisfăcător, deși prima impresie, una greșită de altfel, e de calitate a fabricației proastă. Telefonul are un jack de 3,5 milimetri pentru căști.

La nivel de specificații, Nokia, adică HMD Global, a dotat acest terminal cu ce este mai bun pe piață, fără să aibă un preț enorm.

Procesorul este un Qualcomm Snapdragon 835, memoria RAM este de 4GB, iar capacitatea de stocare este de 64 de GB.

Funcționarea este una fluidă, ceea ce ne-am aștepta de la un telefon premium, jocurile merg fără probleme. Am jucat cam tot ce se poate, am folosit mai multe aplicații și telefonul nu a sughițat.

Ecranul de 5,3 inci nu este cel mai mare de pe piață, deși telefonul este comparabil la dimensiuni cu LG G6, care are margini mult mai mici. Rezoluția este 2K, luminozitatea este foarte, foarte bună, iar culorile sunt realizate pe un ton foarte curat, ceea ce mi-a adus aminte de terminalele Sony Xperia de acum, dar și de pe vremuri. Ecranul rezistă la șocuri destul de puternice, pentru că este fabricat din sticlă Gorilla Glass 5.

Autonomia telefonului este mediocră. Bateria are 3.090 de miliamperi și ține telefonul deschis de dimineață până seara, dacă ești la muncă, dar dacă ieși în oraș s-ar putea să rămâi fără energie.

Sistemul de operare este Android 7.0 Nougat foarte puțin modificat. Îmi place ceea ce fac finlandezii cu Android-ul, fără să-l schimbe clar. Ai Google Now prin swipe și aplicațiile disponibile printr-un swipe în sus.

Camera foto este o adiție excelentă, iar sistemul dual mi-a adus aminte de Huawei, ceea ce e mereu un lucru excelent. Camera principală este duală și are 13 megapixeli, iar cea frontală, de selfie, are tot 13 megapixeli.

Să încep cu cea principală: dualitatea e pentru camera alb-negru, care realizează imagini excelente. Stabilizarea este decentă, în lumină scăzută fotografiile sunt bune, iar rapiditatea declanșării este la nivelul pieței. Per total, e o cameră comparabilă cu cea de la Huawei P10, varianta din primăvară. Poți controla adâncimea imaginii cu ajutorul camerei.

Ce m-a deranjat, în schimb, la camera foto este meniul de Android modificat discret de către Nokia, dar care nu respectă foarte mult ușurința de utilizare. Pentru a trece de la camera principală la cea de selfie trebuie să apeși două butoane. De asemenea, poți să faci o poză duală: selfie și fotografie obișnuită deodată. Ceea ce nu știu cine ar folosi. În plus, ca să treci de la camera principală la cea duală sau la monocromie, trebuie să apeși pe cel puțin două butoane.

Așadar, aplicația e mai bună decât la alte telefoane cu Android standard, dar ar putea fi mai bună. Faptul că există un buton direct de timer nu mai e de actualitate în 2017. Ai nevoie, mai degrabă, de trecerea ușoară prin swipe sau buton de la selfie la fotografie obișnuită.

Prețul este un avantaj al acestui telefon, pentru cei care vor un terminal premium la un preț corect. Costă 2.650 de lei, mult sub terminale de același nivel. Îl găsești în trei culori foarte mișto: albastru, cupru și argintiu.

Concluzia mea? Nokia 8 arată că specialiștii finlandezi încă știu să facă telefoane foarte bune și care au ceva diferit. Nokia 8 e subțire, are o formă feminină și sexy. Și merită cumpărat. Chiar merită, dacă nu vreți neapărat design cu ecranul fără margini.