Design

Când vine vorba de design, terminalele de top din ultimii ani nu mi-au atras atenția foarte mult, cel mai mult din cauza protuberanței camerei. M-am obișnuit cu ele, dar tot nu sunt fanul lor complet.

Oppo Find X3 Pro are un design de flagship și se simte extrem de bine în mână. Greutatea e de 193 de grame, ceea ce nu îl face un telefon ușor, dar asta-mi place, iar grosimea e de 8,3 milimetri. Din nou, nu e subțire, dar e robust.

Pe spate modulul camerei e integrat într-o protuberanță ce nu face notă discordantă cu spatele, ci e realizată din aceeași folie de material. Practic, spatele a fost modificat pentru a putea să fie integrat, să nu se simtă ca și cum s-ar fi lipit un modul de camere acolo. Așadar, deși protuberanța e mare, e integrată elegant în carcasă.

Telefonul vine în două variante. Gloss Black pe care l-am testat eu e de fapt un argintiu care atrage foarte multe amprente. Eu le zic telefoane făcute pentru poze de marketing. Nu e un lucru rău, dar materialul de tip oglindă e mișto doar în poze. Altfel, e plin de amprente. Mai e o variantă, cea care-mi place cel mai mult, adică Blue, care e mată, dar și camera iese în evidență cumva diferit, fiind colorată într-o altă nuanță.

În față ecranul este curbat elegant, iar marginile sunt subțiri, camera de selfie fiind discretă în partea superioară în stânga. Zona de jos e cea unde ai cartela SIM și mufa de încărcare USB C, dar fără mufă de căști. Ce mi-a plăcut e că marginea inferioară nu e rotunjită, așa că telefonul paote să stea în picioare. Pe margini ai butoanele de volum și cel de pornire.

Telefonul se simte confortabil în mână, este elegant, destul de greu ca să se simtă de calitate, destul de ușor ca să nu fie deranjant. Per total, un pachet de design foarte bun. Oppo zice că a fost inspirat de navete spațiale. Arată mișto, dar pe navetele spațiale nu se văd amprentele.

Designul e interesant și îmi place pe alocuri. Dar când vorbim de un flagship vrem să avem toate elementele tehnice în top. Hai să vorbim atunci de procesor, ecran și autonomia bateriei.

Performanțe tehnice și ecran

Oppo Find X3 este cu adevărat un flagship atunci când vine vorba de performanțe tehnice. Am testat mai multe terminale de la Oppo, dar mereu seria Find iese în evidență.

Telefonul vine cu procesorul Snapdragon 888, pe care îl întâlnești și pe alte terminale de top, cum ar fi Samsung Galaxy S21, variantele care nu sunt cu Exynos, Xiaomi Mi 11 sau terminale de la Vivo și Realme. Procesorul oferă o viteză foarte bună în folosirea de zi cu zi, așa cum te așteptai, nu se încălzește foarte mult din testele noastre, deși nu am avut ocazia să avem telefonul mai mult de 5 zile. Telefonul e unul pentru multimedia, browsing și jocuri. De asemenea, chiar și când l-am folosit ca un hotspot pentru laptopul meu de-a lungul unei întregi zile, nu s-a încălzit extrem de mult.

Altfel, terminalul are 256 de GB de stocare în standard și îl vei găsi pe piață în două variante, de 8 și 12 GB de RAM, care e cam standardul pe ce înseamnă telefoane de top în momentul acesta, diferențierea dintre terminale făcându-se prin anumite feature-uri specifice, nu neapărat prin performanță.

Mixul potrivit pentru mine e un telefon care nu te încurcă și e foarte rapid, iar despre asta am stabilit deja că Oppo Find X3 Pro e un telefon foarte bun, dar și un ecran spectaculos. Deja dacă nu ai 90 de Hz pe ecran, simți că ești în urmă. Dacă nu ai folosit un astfel de telefon, e greu să-ți explic de ce e mai bun, dar pur și simplu gradul de responsivitate al terminalului îl duce la un alt nivel și experiența e mai plăcută.

Oppo Find X3 are un ecran cu o rezoluție de 3216 pe 1440 de pixeli, de 6,7 inci, ceea ce duce la o dimensiune mare și potrivită timpurilor, cu o orientare 20:9. Tipul ecranului este LTPO Amoled și are o rată de refresh de 120 de Hz, pe care va trebui ori să o setezi tu, ori este variabilă, în funcție de ce faci. Dacă alegi varianta în care telefonul spune ce rată de refresh ai nevoie, economisești un pic din baterie.

Ecranul e unul saturat, dar nu deranjant, culorile sunt vibrante și clare, iar per total după experiențe cu mai multe terminale Oppo pot spune că ecranele sunt de calitate și calibrate exact așa cum îmi place. Rata de refresh te ajută în jocuri, dar și în navigarea de zi cu zi.

Când vine vorba de baterie Oppo a ales să se concentreze pe încărcare. și mi se pare direcția potrivită, pentru că e greu să faci baterii și mai mari și care să aibă autonomie bună. Ne-am obișnuit deja de mulți ani cu autonomia de o zi sau două. Mai mult nu se poate și cumva, nici nu mă aștept la altceva. Find X3 Pro are o baterie de 4.500 de miliamperi, iar autonomia în folosirea mea zilnică, unde am ținut telefonul destul de mult pe date mobile și foarte puțin pe WiFi, a fost de aproximativ 24 de ore.

Dar Oppo are tehnologii de încărcare ultrarapidă, iar ce găsești în pachet e un brick destul de mare, care e la fel de mare ca la un MacBook. Acesta încarcă la 65 de wați și ai 40% în doar 10 minute. Asta zice Oppo, iar în realitate, chiar e adevărat. M-am trezit de multe ori cu telefonul la 10% și doar am scos încărcătorul cât îmi făceam niște mâncare și apoi aveam la loc 50%. Pentru cei mereu pe drum, încărcătorul e foarte mișto. Spre deosebire de alte terminale de la Oppo, Find X3 Pro are și încărcare wireless la 30 de wați, teoretic în 80 de minute se încarcă la 100% cu un încărcător compatibil. Nu am încercat, că nu am wireless la 30 de wați. În plus, Find X3 Pro poate încărca și alte dispozitive la 10 wați prin reverse wireless charging. Minidezamăgirea mea e că Oppo Find X3 Pro folosește încă tehnologia Super VOOC 2.0 și nu cea 3.0 la 80 de wați, care va duce încărcarea la niveluri și mai bune.

Telefonul acesta iese în evidență prin camerele foto. Oppo e cunoscut pentru calitatea modulelor, îmbunătățirile prin inteligență artificială, iar acum promite un miliard de culori în fotografie și o cameră microscop. Hai să vedem foaaaaarte de aproape!

Camere foto Oppo Find X3 Pro

Oppo vrea să iasă în evidență aici. Oppo Find X3 Pro vine cu două caracteristici anunțate care sunt diferite. Camera în culori la 10 biți și un miliard de culori, dar și o cameră microscop. Dacă ați fost pe internet și vă plac telefoanele, ați văzut deja discuții despre ultima dintre ele.

Dar hai să facem un rezumat al camerelor. Camera principală are 50 de megapixeli cu f/1.8 și stabilizare optică a imagini, mai avem o cameră de 13 megapixeli telephoto, una ultrawide de 50 de megapixeli și o cameră de 3 megapixeli macro, despre care vom vorbi în curând. În față avem o cameră de 32 de megapixeli wide. Și voi începe puțin netradițional cu camera de selfie.

Fără îndoială realizează imagini bune și clare, fețele sunt foarte bine conturate și efectul de blur e unul reușit, ceea ce te-ai aștepta de la un flagship. De asemenea, luminozitatea și culorile sunt bine redate. E destul de wide cât să intre două persoane, dar nu destul de wide pentru un grup, de exemplu. Ne-am obișnuit pe alte terminale cu camere de selfie ultrawide, iar Oppo nu are această funcție. Te dezamăgește? Nu chiar. Putea fi și astfel? Da.

Bun, acum hai să intrăm la camerele principale. Producătorii au tot încercat diverse variante în ultimii ani ca să iasă în evidență. A fost ba fotografie macro, ba zoom cu numeroși X cu care vedeai la distanțe uriașe. Telefoanele de top sunt diferențiate foarte puțin la nivelul camerelor, mai ales că fotografiile le punem tot în social media.

Să începem cu funcția de 1 miliard de culori. Ei bine, Oppo nu o are activată în standard. Ceea ce e weird. Mai ciudat e că a trebuit să sap un pic ca să o găsesc și să o activez. Rezultatul? Posibil că la o analiză foarte atentă vei descoperi faptul că există diferențe față de fotografiile normale, dar ochiul liber nu le va vedea. Pe ecranul lui Find X3 Pro nu am văzut nicio diferență.

Ce pot să zic însă e că imaginile sunt clare, culorile sunt redate bine, puțin saturate, detaliile sunt clare, iar fotografia în lumină scăzută e bună. De asemenea, pentru video ai o stabilizare din software realizată de Oppo care te ajută să realizezi imagini chiar spectaculoase, pe care am testat-o anterior pe alte dispozitive și funcționează cum trebuie. Ai și m odul Cinematic care reproduce culorile mai bine, dar și îmbunătățire prin inteligență artificială ce trebuie activată.

Camera de 13 megapixeli are un zoom hybrid de 5x, dar după ce treci de 2x vei avea destule artefacte în imagini. Realist, puțini oameni fac poze cu un zoom atât de mare, așa că cel de 2X care e și stabil, e suficient. Mai mult de atât ai nevoie de un trepied sau de o suprafață stabilă.

Așadar, cu miliardul am înțeles. E o premieră mondială și probabil pentru fotografii foarte, foarte, dar foarte atenți va fi o schimbare. Pentru ceilalți oameni, nu prea.

Camera de 3 megapixeli macro are și o funcție de microscop. Din nou, nu am văzut asta e alt telefon și are o un grad de mărire de 60X. Practic, apropii telefonul la 1-3 milimetri de un subiect, să zicem o frunză sau materialul de pe un scaun și dacă ești foarte, foarte stabil poți să faci imagini chiar interesante. Cam ca cele care rulează acum pe fundal.

Bun, ideea mea inițială era să fac un joc despre care ne amuzasem în redacție. Adică să fac poze microscop și apoi să ghiciți ce e. Well, ideea asta a fost deja luată până ne-am apucat noi să scriem review-ul și să-l filmăm.

Dar faptul că deja mai mulți oameni au avut aceeași idee spune ceva. Camera e surprinzătoare. Pentru că m-am întrebat la ce folosește. Cine vrea să o folosească? Dar numeroase feature-uri ale telefoanelor au fost inutile de-a lungul timpului. Acest feature e relativ inutil, dar amuzant. Dar dincolo de a face jocuri de societate în care să pozezi obiecte random și apoi să te întrebi ce sunt nu prea știu la ce o poți folosi.

Mai pot vedea un mod prin care îți faci o pagină de Instagram în care postezi doar imagini microscopice. Realist, în social media nu sunt atât de spectaculoase pe cât sunt prima dată când le vezi.

Camera microscop funcționează bine și e un pic magică să o apropii extrem de mult de un obiect și să vezi brusc detalii. Are și un mic ring light în jurul său pentru rezultate mai bune. E ușor de folosit? Până te prinzi cât de aproape trebuie să stai și cât de stabil trebuie să fie telefonul e destul de complicată, iar rezultatele ies bine o dată la cinci încercări, pentru că altfel ai mult blur sau pur și simplu focalizezi greșit.

Miliarde de culori, detalii microscopice. Nu e rău. Acum ar fi cazul să trecem la sistemul de operare, pentru că poate mulți dintre voi nu sunteți obișnuiți cu Androidul de pe Oppo, disponiblilitate și preț.

Sistem de operare și disponibilitate

Oppo Find X3 Pro vine cu Android 11, mascat de ColorOS 11.2 de la Oppo. E un Android destul de curat, cu o grafică ce nu iese în evidență cu multe briz-briz-uri și are relativ puțin bloatware. Singurul de remarcat este O Relax, o aplicație de meditație și relaxare de la Oppo.

Altfel, ca la alte terminale Oppo, meniul e schimbat relativ serios și va trebui să te obișnuiești cu el dacă vii de pe alt terminal, pentru că anumite setări sunt schimbate. Și după ce am testat deja vreo 5 Oppo de-a lungul timpului, tot nu am reușit să țin minte tot. Ai funcții de Digital Well Being, capacitatea de a avea un mod de economisire a bateriei foarte puternic și capacitatea și meniuri de personalizare mai serioase decât ai vedea pe alte telefoane cu Android, inclusiv posibilitatea de a schimba fontul telefonului. E prima oară când am văzut meniul Personalizations într-un Oppo și deși schimbă aranjarea clasică, mi-a plăcut pentru că-mi permite ca de acolo să mă ocup de Teme, Wallpapers, iconițe, layout aplicațiilor (eu sunt dintre cei care dacă aș folosi un telefon pe termen lung al pune 6 aplicații pe rând, de exemplu). De asemenea, notificările sunt anunțate cu o lumină ce trebuie activată care îmbracă marginile ecranului.

Prețul este unul pe măsura unui flagship. În Europa a fost anunțat la 1.150 de euro, ceea ce înseamnă cam 5.600 de lei. Dacă va veni în ambele variante de memorie RAM, e posibil să ajungă și la 5.000. Merită? Ei bine, pentru un flagship din zona aceasta eu zic că merită, depinde foarte mult și de stilul de telefon pe care-l dorești. E elegant, puternic, are camere bune și încărcare ultrarapidă.

Puncte Pro

  • Design reușit
  • Ecran spectaculos și ultrarapid
  • Camerele foto / video sunt top
  • Microscopul e amuzant
  • Încărcare hyperrapidă

Puncte Contra

  • Sistemul de operare poate părea straniu pentru unii
  • Un miliard de culori nu înseamnă neapărat o schimbare uriașă
  • Camera are o protuberanță destul de mare și telefonul nu stă drept
  • Varianta lucioasă atrage amprentele foarte ușor

Oppo Find X3 Pro e un telefon care încearcă. Și de multe ori telefoanele flagship încearcă prea mult. Chiar și dacă excluzi camera microscop și miliardul de culori, Oppo Find X3 Pro rămâne un flagship foarte bun, elegant, cu o construcție foarte interesantă și care e potrivit pentru cei mai serioși iubitori de gadgeturi.

În ultimul an am avut ocazia să testez multiple dispozitive de la Oppo și toate au venit cu ceva interesant. Iar dacă ar fi să vă spun de ce îmi place mie aș rezuma la: display excelent, design bun și încărcare hyperrapidă.