Design Oppo Reno8 Pro

Oppo Reno8 Pro schimbă designul anul acesta și se încadrează în categoria terminalelor puțin ciudățele. Ce-mi place? În față ai un ecran mare de 6,7 inci și cu un raport ecran șasiu de 93,4%, foarte impresionant. Pentru că nu e un ecran curbat, atunci atingerile accidentale sunt mai puține decât la alte terminale.

Reno8 Pro se încadrează în categoria telefoanelor care au ales o ramă dreaptă, cu margini ascuțite, design popularizat de iPhone de vreo 2 ani încoace. Rama e destul de groasă, dar telefonul nu se simte foarte greu în mână, iar aluminiul e de calitate.

Pe spate e un policarbonat care seamănă cu sticla, dar pe care dacă-l ciocănești te prinzi că nu avem de-a face decât cu plastic de calitate. Modulul camerei se ridică în partea stângă și este foarte evidențiat. Camerele sunt enorme, deși nu senzorii fac asta, ci pur și simplu Oppo a decis să le mărească de dragul designului. Seamănă foarte mult cu un aragaz, dar cumva m-am obișnuit în timp. Ce e problematic e că telefonul este foarte alunecos în mână dacă nu ai o carcasă. Centrul de greutate e și el destul de ciudățel, pentru că modulul camerelor îl face un pic inconfortabil și riscant de ținut în mână. Însă spatele nu atrage amprentele și nici nu se zgârie prea ușor.

Din punctul meu de vedere e un design foarte rafinat, care iese în evidență și nu-l face să arate ca celelalte terminale, dar în același timp pentru mulți poate fi un pic ciudățel. Ah, ai doar o mufă USB-C și atât.

Designul îl face recognoscibil, dar nu este pentru toată lumea. Dar hai să vorbim atunci și despre specificații tehnice și ce mai găsim azi într-un mid range premium.

Specificații tehnice și performanțe

Telefonul are un procesor MediaTek Dimensity 8100-MAXS și sosește pe piață în variante cu 8 sau 12 GB de RAM și 256 de GB de stocare standard. Cum ziceam, ecranul este de 6,7 inci, are o rezoluție Full HD și un refresh rate de 120 de Hz. Luminozitatea normală este de 500 de niți, dar poate atinge și 950 de niți.

Telefonul se comportă excelent în folosirea zilnică, rezistă și la filmări 4K fără probleme, doar că se încălzește destul de mult. Nu am avut probleme de lag în nicio aplicație folosită. De asemenea, în gaming se descurcă excelent pentru nivelul său. În plus, Oppo vine și cu setări speciale pentru gameri, pentru că poți activa meniul Pro Gamer Mode care reduce notificările și îmbunătățește performanțele grafice pentru o experiență mai bună. De asemenea, telefonul are și un mod de pornire rapidă a jocurilor. Am jucat Real Racing 3 și telefonul s-a comportat foarte bine la nivel de grafică și responsivitate. Nu e cel mai comod telefon de ținut în mână din punctul meu de vedere.

Bateria este de 4.500 de miliamperi, iar în folosirea mea autonomia a fost rezonabilă, procesorul nu consumă mai multe resurse decât altele de pe piață. Poți sta o zi fără probleme, dar avantajul Oppo e și un dezavantaj. Se încarcă rapid cu un încărcător compatibil de 80 de wați supervooc, 65 sau 50 de wați. Dar dezavantajul e că telefonul nu are încărcare wireless. Încărcarea se face ultrarapid în 30 de minute până la 100% și în 11 minute pentru 50%, dar ai nevoie de device-ul compatibil care vine în cutie. Altfel, eu sunt obișnuit să-mi las telefonul peste noapte într-un suport wireless, așa că mi-a lipsit această facilitate pe care Oppo nu o va pune prea curând.

Software-ul este un Android 12 modificat de Oppo cu interfața Color OS care este simplistă și fără să complice viața. Mie personal îmi place, inclusiv opțiunile de personalizare pentru wallpaper și culori în meniuri. De asemenea, are funcții de tip ‘’Floating Windows” care-ți permit să te uiți la două aplicații în același timp.

Performanțele tehnice pentru Oppo Reno8 Pro îl pun la limita unui flagship. Noi aici am mai zis-o. Depinde foarte mult de cât de mult contează pentru tine aceste denumiri, pentru că nu este ceva pe care eu să nu-l fi putut face cu acest terminal. Acum, avantajul propus de Oppo e în zona camerelor. Și aici a fost bine. Dar hai să le analizăm în detaliu.

Camere foto și video

Telefonul are 3 camere principale pe spate în modulul cu design relativ ciudat. Camera principală e un senzor Sony IMX766 de 50 de megapixeli cu f/1.8. E un senzor pe care îl mai întâlnim și pe Xiaomi 12, Vivo X70, OnePlus Nord 2, cu alte avantaje aduse din software de Oppo. Mai avem o cameră ultra-wide de 5 megapixeli și o cameră macro de 3 megapixeli. De asemenea, pe spate avem și un ring light care poate fi ușor folosibil atunci când filmezi noaptea sau în luminozitate scăzută și vrei să faci un vlog. Camera frontală e un senzor Sony IMX709 de 32 de megpixeli. Telefonul poate filma 4K la 30 de fps, are stabilizare optică la Full HD, poți filma și slow motion full HD, dar și în moduri time-lapse, dual view și movie.

Dar dincolo de senzori, Oppo vine cu procesorul de imagine MariSilicon X, creat chiar de către companie. Acesta permite mai multe moduri de folosire îmbunătățite, printre care 4K Ultra Night Video, 4K Ultra HDR Video, dar și Night Portrait pentru fotografie.

Din punctul meu de vedere, pe video stabilizarea este excelentă, iar modul de filmare de noapte este unul reușit, deși culorile sunt în continuare destul de gălbui pentru că procesorul lucrează să scoată lumină de unde nu este. De asemenea, și fotografiile de noapte sunt foarte clare, nu ai nevoie de mult timp și multă stabilizare pentru a le face, dar rămâne acel „tint” gălbui. Nu avem tipul de editare foto-video pe care o face Huawei, care găsește lumină în întuneric absolut, ci mai degrabă o îmbunătățire a condițiilor existente. Altfel, dacă e foarte întunecat, vei vedea destule artefacte pe filmare.

Un alt mod util pentru cei care vor să-și facă selfie-uri, inclusiv unele de cuplu, este AutoFocus Smart Selfie, unde modul wide al camerei focalizează excelent pe persoanele din cadrul și oferă și un blur de calitate în spate.

Pentru modul portret ai mai multe setări, poți să setezi f-ul de la 1.4 la 16 în 22 de moduri posibile pentru efecte diferite ale bokeh-ului.

La fel ca și la generațiile anterioare de Reno, avem una dintre cele mai bune camere pentru folosirea obișnuită și pentru modul portret. De asemenea, noaptea imaginile au devenit mai clare și concurează cu telefoane mai scumpe. La nivel de video, poți să te joci acum cu mai multe moduri, inclusiv cu unul Cinematic, iar stabilizarea a devenit mai naturală decât la generațiile anterioare. Procesorul MariSilicon X devine mai bun, iar mie personal îmi place naturalețea imaginilor create cu camerele lui Oppo Reno8 Pro. Ce nu-mi place? Ei bine camera macro e degeaba, dar eu nu fac poze la fotografii. Iar la ultrawide am simțit că nivelul de calitate al imaginilor nu e la fel de înalt pe cât mi-aș fi dorit.

Am vorbit de faptul că prețul este unul competitiv, așa că vom intra în detalii despre asta, dar și despre competiție.

Preț și disponibilitate

Oppo Reno8 Pro costă în momentul de față 4.000 de lei, într-un pachet care conține încărcător, cablu și o minge semnată de Ilie Dumitrescu, pentru că este ambasadorul Oppo în România, iar compania este sponsorul Ligii Campionilor la Fotbal.

La prețul acesta pe piață mai găsiți OnePlus 10T, care poate fi un pic mai scump, dar are mai multă memorie RAM. De asemenea, mai ai Motorola Edge 30 Ultra sau Honor 70, deși la ultimul exagerez un pic. Cu toate acestea, Oppo Reno8 Pro este extraordinar de bine plasat la preț, diferența față de OnePlus sau Motorola făcându-se din perspectiva designului.

Puncte Pro

  • Preț foarte competitiv
  • Performanțe tehnice de top
  • Camera principală este foarte bune
  • Selfie-uri reușite
  • Un design foarte rafinat
  • Încărcare prin fir foarte rapidă
  • Stabilizare bună în filmări

Puncta Contra

  • Deși are un design plăcut este foarte alunecos și un pic ciudățel
  • Autonomia bateriei este mediocră
  • Nu are încărcare wireless
  • Fotografiile nocturne pot fi un pic prea gălbui din cauza intervenției softului

Testez de ceva vreme dispozitive de la Oppo. Iar seria Reno a devenit din ce în ce mai bună de la an la an. Anul acesta Reno8 Pro e mai ciudățel decât terminalele din anii precedenți, designul nefiind pe gustul tuturor. Dar limita aceasta de sus a categoriei mid range e una foarte interesantă pentru cei care nu vor să cheltuiască o avere, mai ales că deja prețul de 6.000 de lei a devenit o obișnuință pentru flagship-uri.

Oppo mizează anul acesta pe camerele foto și video ca în trecut și o face bine, deși unele camere sunt relativ redundante. Dacă ar fi să recomand un mid range premium aș avea de ales între acesta, Edge 30 Ultra de la Motorola și poate Samsung Galaxy S22, deși acolo exagerez.