Lectură de 5 min

REVIEW Realme 8 Pro - încărcare rapidă și cameră de 108 MP la un preț mic

Abonează-te pe  
Acesta este un review al unui telefon proaspăt lansat la noi pe piață care vine și cu o ofertă interesantă la precomandă. Este vorba despre Realme 8 Pro, un telefon midrange cu un design interesant și o cameră de 108 MP.

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Da, vorbim de același dreptunghi clasic, însă cei de la Realme au decis să insereze pe spate un slogan: Dare to leap. Un slogan interesant care îndeamnă la acțiune și care pe mine m-a dus cu gândul la Never Settle al lui OnePlus. Pe acest model Dare to Leap este lucios pe un spate mat cu o textură interesantă la atingere. Culoarea este un gri închis și cred că-i dă telefonului un aspect elegant. În aceeași linie de design avem modulul glossy al camerelor și unde găsim patru senzori și un bliț. Colțurile sunt rotunjite, iar rama este tot un gri, dar ceva mai deschis la culoare. Spatele și rama sunt din plastic, iar asta îi conferă telefonului o greutate redusă de doar 176 de grame și o grosime de 8,1 mm.

Este un telefon ușor, subțire și care poate fi folosit cu o singură mână cu ușurință. În ciuda faptului că este atât de subțire regăsim mufă de căști în partea de jos, lângă portul USB-C și difuzor. Mai avem butoanele clasice de pornire și de volum, iar sertarul pentru cartelă SIM este mare și telefonul are suport Dual-SIM și pentru card microSD.

Ecranul este AMOLED de 6,4 inci cu un raport display/șasiu decent de 83%. Acesta este perforat în partea de sus pentru a face loc camerei de selfie. Luminozitatea tipică este de 430 de niți, iar maximul este de 1000 de niți. Un display destul de luminos, însă pentru mine funcția de luminozitate adaptivă a întunecat ecranul prea mult de cele mai multe ori. Rezoluția este FHD+, însă, din păcate, rata de refresh este de doar 60 Hz.

Este un telefon care mie îmi place, dar aș fi preferat să nu fie inserat acel slogan pe spate, însă poate vouă vă place. Culoare este frumoasă, protuberanța camerei este mică și e un telefon subțire și ușor. Și acum să trecem la specificații, performanță și autonomie.

Telefonul are un procesor Snapdragon 720G și este însoțit de 8 GB memorie RAM, iar spațiu de stocare este unul de 128 GB UFS 2.1 Bateria are o capacitate de 4500 mAh și se poate încărca foarte rapid la 50 de wați pe fir. Asta înseamnă că o încărcare de 0-50% se face în 17 minute și una completă în aproape 50 de minute.

Este un smartphone care nu o să te dea pe spate cu cifrele obținute în testele 3D Mark, însă procesorul este suficient de sprinten pentru toate aplicațiile pe care le-am folosit, iar în jocuri s-a descurcat bine, chiar și în titluri mai pretențioase precum Call of Duty. Interesant este că nu s-a încins chiar și în stress test și a menținut o temperatură bună, iar telefonul rece. Rămâne de văzut cât de bine se va descurca peste 6-12 luni de utilizare.

Cum spuneam, ecranul este AMOLED, dar are o rată de refresh de doar 60 Hz, iar după ce am venit de la telefoane cu rate de 90, 120 sau 144 Hz, una clasică de 60 Hz îmi pare greoaie și mi-aș fi dorit ca Realme să aducă un display mai rapid pe 8 Pro. Vestea bună este că e AMOLED, lucru mai rar întâlnit în această categorie de preț.

Telefonul are și un senzor de amprentă integrat în ecran, ce funcționează decent, însă mai are momente când nu vrea să recunoască amprenta de niciun fel. Bateria este una destul de mare, iar asta înseamnă o autonomie de o zi și jumătate sau două zile, în funcție de regimul de utilizare. Telefonul are un singur difuzor în partea de jos care oferă suficient de mult volum, însă sunetul redat este unul subțire și deranjat la volum maxim.

Nu este un telefon care să te uimească cu performanța, dar se descurcă suficient de bine în majoritatea jocurilor populare și nu se încălzește. Și acum să vă arăt ceva care mie mi-a plăcut: interfața.

Realme 8 Pro rulează Android 11, iar peste este aplicată interfața Realme UI 2.0 care oferă numeroase oportunități de personalizare. Iar eu am ales o schemă de culori contrastantă și un aspect minimalist. Îmi place fontul, iconițele, dar nu apreciez aplicațiile extra care vin instalate și pe care nu le poți șterge. Ai un game mode ca să nu fii deranjat atunci când te joci și buton virtual pentru scurtături pe ecran.

Următorul lucru de care trebuie să vorbim este performanța foto video a celor patru camere încorporate, iar vedeta este senzorul de 108 MP.

Așadar, Realme 8 Pro are un senzor principal de 108 MP f/1.9, măricel de 1/1,52 de inci, iar alături avem un senzor ultrawide de 8 MP f/2.3, unul macro de 2 MP f/2.4 și un senzor tot de 2 MP pentru detectarea profunzimii de câmp. Nu avem stabilizare optică pe nicio cameră, dar este ceva obișnuit în această categorie de preț. Camera de selfie este de 16 MP f/2.5.

Telefonul reușește să scoată fotografii foarte bune pe timpul zilei și avem detalii, culori frumoase și corect redate, însă nu este valabil și pentru momentele când lumina dispare și telefonul tinde să sub expună, iar în cazul senzorului ultra wide vom vedea destul de mult zgomot pe marginile fotografiilor.

Realme 8 Pro nu are un senzor telefoto, însă poate face fotografii cu zoom 3x, 5x și până la 20x utilizând camera principală de 108 MP. Surprinzător, imaginile 3x arată bine atunci când e suficient de multă lumină, iar cele de 5x arată decent. Poți să faci și fotografii de 108 MP pentru un plus de claritate.

Despre pozele macro v-am spus părerea și mi se pare că e cam degeaba pe un telefon, iar acestea sunt câteva dintre cadrele obținute pe Realme 8 Pro.

Fotografiile portret pot ieși bine pentru social media, însă decuparea subiectului de fundal nu este perfectă, iar asta se vede. În rest, ai modurile de fotografiere și de filmare consacrate: night mode, timelapse, panorama sau modul Pro. Însă există și moduri pe care nu le găsești pe toate telefoanele: starry mode pentru fotografierea cerului noaptea, dual-view video care filmeză cu camera principală și cu cea selfie în același timp sau AI Mixed Portrait prin care poți face un fel de portret video combinând două clipuri.

Filmările 4K au suficient de multe detalii în lumină bună și sunt utilizabile în cadre statice. Deoarece nu avem stabilizare optică imaginea este destul de instabilă. Pentru cadre în mișcare ai video ultra steady care stabilizează imaginea, însă se mai pierd din detalii, iar cadrele sunt subexpuse în lumină slabă.

Și acum am ajuns la momentul prețului. Realme 8 Pro are un preț bun de 1350 de lei, iar dacă plasezi o comandă până pe 13 aprilie primești la pachet Realme Watch 1. Despre ceas și varianta standard Realme 8 afli detalii de la Vlad într-un alt review.

Competiția în acest segment de preț este mare și acest model se luptă cu altele de la Xiaomi, vivo sau Oppo. Însă din ce am văzut în oferta din piață în acest moment, Realme 8 Pro vine cu trei avantaje: ecran AMOLED, 8 GB RAM și camera de 108 MP, lucruri pe care nu prea le vezi la acest preț.

Puncte Pro

  • Ușor și subțire
  • Autonomie bună
  • Interfața
  • Încărcare rapidă

Puncte Contra

  • Ecran de 60 Hz
  • Fotografiile nocturne
  • Sloganul imprimat Dare to leap nu e pentru toată lumea

Și acum ca să închei: designul mi se pare cool, încărcarea este rapidă, îmi place interfața, iar oferta cu ceasul este una bună, dar mi-aș fi dorit o rată de refresh mai ridicată și poate fotografii mai bune în lumină scăzută.

Abonează-te pe  
Pe aceeasi tema: