Primul Galaxy Watch după mulți ani care nu seamănă cu generația anterioară

Samsung Galaxy Watch 5 este primul ceas inteligent de la Samsung care nu mai seamănă cu generațiile anterioare atât de mult, care și-au păstrat designul foarte mult timp. Știu că printre fanii seriei acela era foarte apreciat, avea și o margine rotativă la generația de acum doi ani ce dădea impresia unui ceas obișnuit, dar acesta alege mai mult ecran, margini subțiri și un design simplu. Primul pas a fost făcut anul trecut, acum avem doar mai mult ecran.

Cred că lucrul acesta e cel pe care-l apreciez cel mai mult. Că seamănă cu un ceas și cu brățările potrivite îl poți purta și la sacou, dar și la sport. Samsung a făcut o treabă esențială aici, îmi aduce aminte de primele smartwatch-uri de la Motorola. Marginile sunt în aceeași culoare ca și brățările originale, un albastru marin.

Trecând scurt aici și lucrurile care țin de design, ceasul vine în două dimensiuni 40 și 44 de milimetri, care nu cântăresc mai mult de 33,5 grame. Ecranul este din cristal de safir și este 450 pe 450 de pixeli, e foarte luminos în soare, iar marginile sunt din aliaj de aluminiu întărit. L-am scăpat pe jos și nu s-a zgâriat.

Bateria ceasului are 284 de miliamperi în variantă standard și 410 de miliamperi pe varianta de 44 de milimetri. Stocarea e de 16 GB, memoria RAM de 1,5 GB. Procesorul este un Exynos W920 de la Samsung.

E un ecosistem surprinzător de închis

Samsung Galaxy Watch 5 folosește sistemul de operare Wear OS de la Google, modificat puternic de către Samsung. Cu toate că ai multe lucruri pe care le vrei ca să îl conectezi la un Android, mi s-a părut relativ surprinzător că Samsung a închis anumite lucruri în ecosistemul propriu.

De ce mă surprinde? Pentru că în lumea Android nu mi se pare o strategie bună. Evident că ai aplicațiile generalizate pe care le poți folosi - puls, somn, ritm cardiac, exerciții. Așadar, în 85% din situații vei fi mulțumit dacă vei avea orice tip de Android. Dar nu și dacă vrei să folosești alte lucruri.

Foarte pe scurt - am o problemă cu numărul de aplicații pe care trebuie să le instalez pentru a folosi Galaxy Watch. L-am conectat la un Oppo personal și a trebuit să instalez Samsung Galaxy Wearable pentru a-l conecta. Apoi Samsung Health pentru a vedea date utile mie. Ei bine, și apoi ajungem la lucrul care aproape mi-a pus capac. Watch 5 are funcție ce de ECG și presiune arterială cu ajutorul senzorului Samsung BioActive. Dar ce să vezi, ca să le folosești trebuie să instalezi Samsung Health Monitor. Iar dacă vrei să o faci trebuie să te duci în Galaxy Store. Care nu e disponibil decât pe dispozitivele Samsung, nu și pe altele cu Android. Așadar nu am putut folosi 2 funcționalități importante pentru că eram pe un alt Android.

Așadar, e destul de mult să instalezi 3 aplicații ca să folosești un singur ceas și să poți să urmărești datele. De asemenea, e enervant să ai un ceas cu Wear OS și să nu ai toate funcționalitățile pentru că nu ai Samsung. Înțeleg de ce o face Samsung, dar nu-mi place.

Obsedat de fitness și somn bun? E pentru tine.

Ești printre cei care au adoptat moda quantified self? Vrei să știi cum dormi? Vrei să știi câți pași ai făcut și cât de stresat ești? Samsung Watch 5 rămâne unul dintre cele mai bune smartwatch-uri din această categorie, deși dacă ești un obsedat de sport ți-aș recomanda mai degrabă Watch 5 Pro.

Ceasul conține diverse monitorizări și exerciții sportive, cum ar fi alergatul, ciclismul, dar și monitorizarea pentru biciclete eliptice sau benzi de alergat. Anul acesta poți monitoriza și funcțiile vitale ale organismului tău, dar și date precum grăsimea corporală, greutatea scheletului și altele. Aici am o remarcă nu negativă, ci doar circumspectă. Am calculat aceste date cu ajutorul modului oferit de Samsung, apeși cele două butoane cu arătătorul și degetul mijlociu. La interval de 3 ore am primit date complet diferite despre grăsimea corporală. Și nu cred că grăsimea crește atât de mult doar stând pe scaunul de la birou.

Altfel, ai monitorizare de somn avansată anul acesta, acest lucru devenind un lucru important pentru producători și clienți. Cum zicea și colegul meu Florin Cașotă într-un alt video, am un Oura Ring 3. Și am vrut să compar într-o noapte datele de pe Samsung cu cele de pe Oura, deși nu sunt printre cei care poartă ceas. Datele nu sunt, evident, identice, Samsung având tendința de a-mi da un scor mai bun față de Oura. Într-o noapte când nu am dormit atât de mult, am primit un scor general de 63 de la Oura și 74 de la Samsung, acesta accentuându-mi mai mult somnul adânc prin care aș fi trecut. În plus, are monitorizare de apnee și mă bucur să anunț că nu a identificat nimic. Atenție, aceasta folosește microfonul telefonului pentru acuratețe, deci dacă nu încarci telefonul peste noapte ar putea să descarce bateria destul de mult.

Presiunea arterială și EKG nu am putut să-mi iau, că nu am Samsung Health Monitor. Nivelul de stres a fost identificat cu acuratețe și poți să vezi în aplicația de pe mobil evoluția acestuia, ca să iei măsuri.

Să nu vorbim despre baterie

Am zis că nu vorbim despre baterie. Ei bine, aici Watch 5 în această variantă nu aduce îmbunătățiri foarte mari, mai ales în modul în care-l folosesc eu.

Autonomia a fost de aproximativ o zi, probabil 30 de ore mai realist. Asta în condițiile în care nu am folosit hărțile pentru a mă orienta, dar am avut ecranul Always On aprins și l-am purtat și în somn.

Cum spuneam, nu am pretenții foarte mari de la un smartwatch de acest tip, 30 de ore mi se pare rezonabil, dar fix în zona tradițională care nu s-a îmbunătățit. Dacă-l folosești și pentru sport, atunci s-ar putea să se epuizeze și mai repede. Un avantaj e că atunci când nu îl porți autonomia reușește să reziste bine, scade cu aproximativ 25% în două zile.

Competiție și prețuri

Samsung Galaxy Watch 5 în varianta Bluetooth de 44 de milimetri, adică cel pe care l-am testat eu, costă 1.600 de lei, un preț relativ competitiv pe piață. Varianta mică va costa 1.500 de lei. Versiunile cu 4G costă 1.700, respectiv 1.900 de lei. Vine în 3 culori - Silver, Black și Pink Gold.

În categoria sa de preț mai putem regăsi Huawei Watch GT3 Pro, un ceas un pic mai scump, dar foarte elegant, poate Apple Watch 6, Garmin Venu 2 Plus, Huawei Watch 3 Pro. Personal mi se pare că, dacă excluzi Fitbit din ecuație, deși nu ar trebui să o faci neapărat, Galaxy Watch 5 Pro rămâne unul dintre ceasurile best buy de pe piață la raport calitate preț.

Dacă vii de pe Watch 4 Pro nu ai nevoie de acest upgrade. Dacă vii de pe un ceas mai vechi, te vei bucura de ecran, de funcționalități de fitness și health îmbunătățite și o performanță generală bună.

În loc de concluzie ce aș putea spune? Mi-aș dori să nu instalez 3 aplicații, mi-aș dori ca toate să fie disponibile pe orice model de Android și mi-aș dori o autonomie mai mare.

Altfel Watch 5 rămâne un reper de consumer smartwatch, cu limitările sale însă. E mai frumos ca un Fitbit și alege calea clasică.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.