Un mod prin care telefoanele ieftine se dădeau de gol era prin designul spartan, adică producătorii de telefoane faceau compromise în ceea ce privește calitatea construcției unui terminal ieftin, însă asta pare să se schimbe, iar un exemplu concret este acest Redmi Note 11 Pro 5G care nu arată și nici nu se simte ca un telefon ieftin.

Acesta are un design care aduce aminte de iPhone 12 și iPhone 13, cu margini plate și colțuri rotunjite. Are un aspect boxy și pentru că are acele margini plate oferă o prindere destul de bună, deși este mai lat decât alte telefoane. Pe spate și pe față avem sticlă Gorilla Glass 5, iar telefonul cântărește de 202 grame și astfel Redmi Note 11 Pro nu se simte ca un model de jucărie, ci unul premium. Pe spate avem un modul de cameră destul de discret cu trei senzori foto și logo-ul Redmi în partea de jos.

Ecranul este unul mare de 6,67 de inci și are o perforație în partea de sus. Avem un sistem dual-stereo, încărcare prin USB-C, dual-SIM hibrid cu suport pentru card microSD. Mai avem avem mufă de căști și un senzor IR pentru controlul televizoarelor sau a altor dispozitive. Pe lateral avem doar două butoane, pe aceeași parte, cel de power care este și senzor de amprentă și butonul pentru volum. Senzorul de amprentă funcționează bine și este comod de utilizat.

Telefonul are o grosime bună de 8,1 mm și oferă o experiență plăcută de utilizare. De asemenea, are certificare IP53 deci poate rezista la umezeală. Arată ca un telefon mai scump decât este, iar asta nu o zic doar eu, ci și alte persoane cărora le-am arătat acest model. Poate unii o să spună că Xiaomi a copiat Apple, însă mie nu-mi pasă pentru că a adus un design frumos într-o categorie de preț unde Apple nu o să fie niciodată. Chiar mi-a fost drag să-l folosesc și acum să trecem la display.

După cum am zis, display-ul este unul Super AMOLED generos de 6,67 inci cu o rezoluție FHD+. Oferă o rată de refresh de 120 Hz și atinge o luminozitate maximă de 1200 de niți și are suport pentru HDR10. Este un display luminos și-l poți folosi liniștit într-o zi de vară cu soare și pentru că este un AMOLED și jocurile și filmele arată bine, iar rata de refresh de 120 Hz este excelentă pentru browsing și navigat prin meniuri sau gaming. Culorile arată bine și poți seta dacă vrei un look mai natural sau unul mai saturat. Este un display excelent pentru această categorie de preț. Singura problemă cu display-ul și cred că ține mai mult de software este faptul că pe luminozitate auto telefon întunecă prea mult ecranul seara și noaptea și de multe ori am simțit nevoia să cresc intensitatea iluminării ecranului.

Performanță Redmi Note 11 Pro 5G

Acestea fiind zise să vedem specificațiile tehnice ale acestui model, ce performanță oferă și cum stăm cu autonomia.

Redmi Note 11 Pro 5G are un procesor Snapdragon 695 5G, 6 sau 8 GB memorie RAM, ce poate fi extinsă cu până la 3GB cu memory extension și un spațiu de stocare UFS 2.2 de 64 sau 128 GB. Deci nu este un model care o să rupă gura târgului când vine vorba de performanță pură, iar asta este evident și în testele de benchmark, însă procesorul oferă suficientă putere pentru aplicațiile uzuale și nu o să ai probleme. Unde o să vezi o performanță mai scăzută este în jocuri, unde întâlnit câteva poticniri, dar nimic grav. Cei 6 sau 8 GB RAM sunt suficienți pentru multitasking, iar eu aș alege modelul cu 128 GB pentru că 64 GB se pot umple repede.

Având și o performanță mai scăzută, telefonul nu se încinge în nicio situație, indiferent că este vorba de 30 de minute de gaming sau 30 de minute de stress test în 3DMark.

Bateria este de 5000 mAh ce se încarcă foarte repede la 67 de wați cu încărcătorul din cutie. Xiaomi susține că ajunge la 100% în 42 de minute, iar în testele mele cam așa a fost, cu 70% în 30 de minute și 96% în 45 de minute. Iar un alt aspect important este și autonomia. Redmi Note 11 Pro 5G este un telefon care poate oferi o autonomie de două zile și în combinație cu încărcarea rapidă este un dispozitiv excelent din acest punct de vedere. Eu am obținut un screen on time de 7 ore și 30 de minute cu o singură încărcare, cu un regim normal de utilizare de browsing, filme, gaming cu 5G și Wi-Fi, și este un rezultat excelent.

Camere foto

Să trecem la următorul capitol și să vorbim despre camerele foto de pe Redmi Note 11 Pro 5G. Acest model are trei camere foto: una wide de 108 MP f/1.9, una ultrawide de 8 MP f/2.2 și una macro de 2 MP f/2.4, iar camera de selfie este de 16 MP f/2.4. Telefonul se descurcă cam cum mă așteptam, adică decent.

Fotografiile în lumină bune au un aspect HDR cu culori saturate, nu are un inteval dinamic extraordinar, dar eu cred că ofere fotografii bune pentru social media. Camera ultrawide își arată limitările și nu oferă la fel de multe detalii ca senzorul principal și poate prezenta zgomot chiar și în scene bine iluminate precum aici.

Pe timp de noapte niciuna dintre camere nu se descurcă bine și dacă e întuneric mai bine nu faci fotografii decât dacă vrei un amalgam de zgomot și artefacte. Dacă iluminarea este ceva mai bună atunci poți scoate niște rezultate decente ca aici. Camera de selfie este decentă ziua și oferă rezultate slabe în low-light. Pe partea video, telefonul dezamăgește și oferă doar filmare FHD, deci nu avem 4K. În rest, ai modurile clasice de fotografiere: timelapse, panorama, slow motion și ai posibilitatea de a filma cu camera frontală și cea de pe spate în același timp.

La acest capitol, despre Redmi Note 11 Pro 5G aș spune doar că e ok, dar să nu ai pretenții de fotografie și filmare extraordinară, mai ales în situații de iluminare precară.

Software

Înainte să trecem la punctele pro și contra vreau să vă vorbesc puțin despre software. Telefonul, din păcate, vine cu Android 11, nu cu 12, dar MIU 13 care arată excelent. Este o interfață frumoasă, curată cu un sistem de setări bine pus la punct și cu iconițe mari și plăcute ochiului. Îmi plac animațiile, nivelul de personalizare oferit de Xiaomi și că interfața este responsive. Totuși, mi-aș fi dorit ca un telefon nou din 2022 să aibă deja Android 12 preinstalat, dar nu le poți avea pe toate.

Puncte Pro

  • Design
  • Autonomie excelentă
  • Încărcare rapidă
  • Ecran rapid și luminos

Puncte Contra

  • Nu are filmare 4K
  • Camere mediocre
  • Vine cu Android 11

Concluzie și preț Redmi Note 11 Pro 5G

Modelul testat de mine a avut 8 GB RAM și 128 GB stocare, însă prețul oficial îl cunosc doar pentru versiunea cu 6 GB RAM și acesta ar fi de 1600 de lei. Și este puțin cam ridicat, având în vedere că la acest preț mai găsim modele precum Samsung A52s, ce vine cu un procesor mai performant și camere care permit filmare 4K, dar cu baterie mai mică și încărcare mai lentă. Tot pe la acest preț găsim și Motorola Edge 20 cu procesor mai performant și cu cameră telefoto.

Totuși, Redmi Note 11 Pro 5G are un avantaj, acest design modern, minimalist și foarte frumos, în opinia mea.

Sincer, pe mine m-a surprins acest telefon și îmi place cum arată, ecranul, autonomia și software-ul, însă mi-aș fi dorit camere mai bune și un preț mai mic.