Xperia 10 Il este unul minimalist și frumușel, a cărei construcție combină sticla și plasticul și care continuă tradiționalul design Sony. Adică este îngust și lunguieți, cu un raport de aspec de 21:9. Ecranul are muchiile negre în partea de sus și de jos, deci fără notch sau ecran perforat.

Pe laterale avem butoanele obișnuite, iar cel de power care funcționează și ca senzor de amprentă. Marginea telefonului este realizată dintr-un plastic frumos finisat, iar în partea de sus găsim o mufă de căști și jos un port de încărcare USB-C.

Pe spatele de sticlă avem logo-urile Sony și Xperia, iar ansamblul foto este așezat pe verticală în partea de sus. Trebuie menționat și faptul că telefonul este destul de ușor la 151 de grame. Dacă-ți plac telefoanele mai grele, atunci Xperia 10 II poate nu e telefonul pe care-l cauți.

Per total, este o estetică care îmi place și-mi induce idee de business. Nu este cel mai frumos sau inovator design, dar nu este niciunul bătrânicios.

Ecran

Ecranul este unul OLED de 6 inci cu un raport ecran/corp relativ mic de 77,6% comparativ cu alte smartphone-uri din prezent. Rezoluția este de 1080 x 2520 pixeli cu o densitate de 457 de pixeli per inci. Protecția este asigurată de o sticlă Gorilla Glass 6.

Display-ul este unul de calitate, iar OLED-ul oferă un contrast excelent, ceea ce înseamnă că e bun pentru filme și jocuri. Mi-a făcut plăcere să-l privesc și are un mod natural de redare al culorilor și unul standard, cu culori mai aprinse și un contrast mai mare. Sony spune că raportul de aspect 21:9 este unul cinematic și bun pentru filme.

Da, poate fi bun pentru Netflix, dar nu la fel de bun pentru toate tipurile de conținut video, deoarece atunci când întinzi imaginea pe tot ecranul elimini o parte din imaginea de sus sau de jos, iar asta rezultă în capete tăiate sau informații lipsă, dacă sunt amplasate în partea de jos a clipului.

Pentru gaming, ecranul este bun deoarece astfel degetele nu acoperă la fel de mult din ecran. La nivel de luminozitate este în regulă și telefonul poate fi folosit cu ușurință la interior, cât și în soare. Totuși, am sesizat niște mici probleme cu funcția de adaptarea luminozității. Fie e prea luminos, fie e prea întunecat. Sper să se rezolve cu un update de software.

Rămânem în zona de entertainment ca să menționez două lucruri despre sunet. Xperia 10 II are un singur difuzor în partea de jos. E destul de mic și nu are un volum prea mare, însă e amplasat ciudățel în muchie, iar asta înseamnă că e greu de blocat cu degetul, ceea ce e bine.

Pe partea audio, în telefon regăsim funcția DSEE HX, o tehnologie care crește calitatea muzicii comprimate pe care o primești pe serviciile de streaming la o calitate high resolution. Funcționează doar pe căștile de fir și se simte diferența.

Performanță - Xperia 10 II

La interior regăsim un procesor Snapdragon 665, 4 GB memorie RAM și 128 GB spațiu de stocare, ce poate fi extins cu un card microSD. Specificații de telefon mid-range, însă mi-aș fi dorit un procesor din seria 700 de la Qualcomm și poate încă 2 GB memorie RAM.

În stadiul actual, telefonul poate rula aplicațiile obișnuite, poți naviga liniștit și folosi aplicațiile de mesagerie. Chiar o să funcționeze bine și în regim de multitasking, iar Call of Duty Mobile poate rula la setări grafice ridicate. Totuși, un procesor mai bun și 6 GB RAM ar fi asigurat o viață mai lungă smartphone-ului.

Apropo de gaming, am jucat fără probleme Call of Duty Mobile și Brawl Stars. La Call of Duty a mers chiar pe setări ridicate și pe framerate ridicat, însă așa telefonul s-a încălzit destul de tare după un singur meci. De asemenea, am mai prins mici blocaje în anumite momente de acțiune, dar nimic semnificativ. Pentru o experiență excelentă este nevoie să scazi calitatea graficii și a framerate-ului.

La nivel de utilizare obișnuită nu am întâmpinat probleme și ar trebui să facă față în majoritatea scenariilor. La nivel de benchmark, am testat telefonul cu PCMark și am obținut un punctaj de 6251 de puncte. Cel plasează, conform clasamentului PCMark, în zona telefoanelor Samsung Galaxy A41, Xiaomi Redmi Note 8 sau Moto G7 Plus.

În ceea ce privește autonomia, bateria de 3600 mAh asigură o zi de utilizare intens-moderată cu internet 4G, Wi-Fi, locație pornită și luminozitate adaptivă. În testul de autonomie al PCMark, Xperia 10 II a obținut un timp de funcționare continuă de 14 ore și 35 de minute cu luminozitatea ecranului la jumătate.

Sony Xperia 10 II suportă fast charging la 18 wați, ceea ce înseamnă că o încărcare completă durează undeva la aproape 2 ore.

Sony promovează și funcția de battery care prin care viața telefonului să fie prelungită, deoarece controlează viteza de încărcare. Astfel telefonul se încarcă la aceeași viteză până la 90% apoi incetinește.

Camere foto - Sony Xperia 10 II

La capitolul fotografie, Xperia 10 II vine cu patru camere: trei pe spate și una în față. Camera principală este una de 12 MP f/2.0, ce este însoțită de una ultrawide de 8 MP f/2.2 și una telefoto cu zoom optic 2x tot de 8 MP f/2.4. Camera de selfie este și ea de 8 MP f/2.0.

Am testat camera în diferitele scenarii de utilizare și per total primești ceea ce te aștepți de la un telefon din această categorie de preț. Ai parte de fotografii bun cu detalii în timpul zilei, fotografii decente pe timp de noapte sau cu luminozitate scăzută și filmare 4K la 30 fps sau Full HD, atât în format 16:9, cât și 21:9. Pentru un motiv pentru care nu-l știu, cu Xperia 10 II poți filma și la o calitate VGA (adică mai jos decât HD).

Pe video, Sony aduce și funcția de object tracking (disponibilă doar pe filmare full HD) prin care software-ul încearcă să mențină în clar un anumit obiect desemnat de tine. Ar putea fi util dacă ai copii și vrei să fii sigur că îi filmezi bine când se plimbă cu bicicleta.

În general, fotografiile ies bine, au culori naturale, atât pe camera principală, cât și pe cea ultrawide și pe cea telefoto. Însă camera ultrawide are altă coloristică și marginile fotografiilor nu sunt clare. Fotografiile portret nu ies cel mai bine și camera este destul de inconsistentă la acest capitol. Câteodată am avut poze bune, alteori nu. De asemenea, telefonul tinde să creeze un halo în jurul persoanei fotografiate, asta este mai evident în zona părului. Când scade lumina este cel mai bine să rămâi la cea principală. Vezi aici mai multe exemple de fotografii realizate cu telefonul.

Camera de selfie este una decentă și mi-a atras atenția modul numit portret selfie, unde poți alege nivelul de intensitate al blurului, nivelul de netezile al pielii, intensitatea iluminării pielii, mărirea ochilor și subțierea bărbiei. Ultimele două sunt creepy, dar ce mi-a plăcut este faptul că te poți juca cu expunerea pe față, astfel încât să arăți mai bine în fotografie.

Sony Xperia 10 II este disponibil în acest moment în România și are un preț de 1600 de lei

Per total, Xperia 10 II este un telefon care bifează multe dintre lucrurile pe care le-ai vrea la un telefon în această categorie de preț (ecran de calitate, autonomie, trei camere foto) însă pentru prețul cerut aș fi vrut să văd un procesor mai performant, mai multă memorie RAM.

Astfel, Sony riscă ca Xperia 10 II să fie depășit de alte terminale de la producători ca Samsung sau Xiaomi ce au modele mai performante în această zonă de preț.