Serviciul va fi lansat progresiv și va fi inițial disponibil utilizatorilor Metal, urmând ca în săptămânile viitoare acesta să poată fi accesat de către toți utilizatorii.

Utilizatorii Revolut Metal vor putea efectua 100 de tranzacții gratuite lunar, în timp ce utilizatorii Premium și Standard vor avea o limită de 8, respectiv 3 tranzacții lunar.

Utilizatorii pot tranzacționa acțiuni dintr-un portofoliu de 300 de companii listate la Bursa din New York și NASDAQ.

Din informațiile pe care ni le-au oferit reprezentanții Revolut, utilizatorii care vor cumpăra chiar și o acțiune în cadrul companiilor disponibile pe platforma de tranzacționare vor deține efectiv acea acțiune (cealaltă variantă ar fi fost ca Revolut să pună la dispoziția utilizatorilor un instrument financiar care are activ suport pentru acțiunile în cauză).

Lista companiilor de la care utilizatorii vor putea cumpăra acțiuni este în continuă dezvoltare, iar fintech-ul britanic urmează să adauge noi nume mari.

În prezent, printre cele 300 de companii din Statele Unite ale Americii în care românii pot investi, se numără nume precum Apple, Amazon, Facebook, Tesla sau IBM.

Compania a anunțat încă de la începutul lunii iunie 2018 faptul că va lansa o platformă globală de trading pentru a cumpăra și vinde acțiuni listate la bursă, fără comision. Prin intermediul platformei, anunțau cei de la Revolut atunci, utilizatorii pot investi în companii precum Apple sau Amazon în câteva secunde.

În săptămânile ce urmează, Revolut va extinde serviciul și către utilizatorii săi Standard și Premium. În timp ce utilizatorii Standard vor avea o limită de tranzacționare de 3 acțiuni pe lună, cei Premium vor putea investi în până la 8 acțiuni lunar. Odată depășite aceste limite, vor fi comisionate cu 5 lei pentru o tranzacție și va fi percepută o taxă de custodie de 0,01% pe an din valoarea acțiunilor pe care le deții - de exemplu, dacă ai cumpărat acțiuni în valoare de 100.000 de dolari, taxa va fi de 10 dolari (potrivit reprezentanților Revolut, în perioada de testare beta a acestei opțiuni de tranzacționare, această taxă de custodie nu va fi plătită de nicio persoană, compania urmând să anunțe ulterior data de la care va intra în vigoare)

Tranzacționare pe bursă prin Revolut - poți lua fracții din acțiuni

Compania britanică este prima din Europa ce le va permite utilizatorilor să cumpere fracții din acțiuni ale unor companii listate în Statele Unite ale Americii.

Suma minimă care poate fi investită este de 1 dolar american.

Toate tranzacțiile vor fi efectuate, ca de obicei, din portofelul electronic Revolut, disponibil în 29 de monede, ceea ce înseamnă că oricine va dori să investească va putea transfera bani din contul curent în moneda locală într-un cont în dolari americani, beneficiind de cunoscutele rate excelente de schimb valutar ale Revolut și de un proces de conversie automată.

Revolut va continua să dezvolte serviciul de investiții, urmând ca pe viitor utilizatorii să poată investi în acțiuni ale unor companii listate la bursă în Marea Britanie și în Europa, în Exchange Traded Funds (ETF-uri), precum și în titluri de valoare și acțiuni ISA (Individual Savings Account - cont de economii individual). De asemenea, compania are în vedere extinderea serviciului la nivel global, urmând ca pe viitor și utilizatorii din afara Spațiului Economic European să poată beneficia de el.

”Acesta este un nou pas uriaș din misiunea noastră de a face serviciile financiare mai incluzive, inovatoare și accesibile. Investițiile în acțiuni au fost pentru prea mult timp rezervate unei categorii restrânse de persoane, iar asta a dus la numeroase probleme pentru cei care doresc să găsească modalități eficiente de a-și gestiona banii”, a declarat Nikolay Storonsky, Fondator & CEO Revolut.

”Ne-am asigurat că a investi prin intermediul Revolut este ieftin, ușor și accesibil tuturor, chiar dacă utilizatorii doresc să investească sume foarte mici. Acesta este doar începutul ofertei noastre de investiții, urmând ca în viitorul apropiat să oferim acces și utilizatorilor din diferite alte piețe, precum și să lansăm noi produse de investiții”, a adăugat Storonsky.

Oficialii Revolut menționează faptul că tranzacțiile sunt executate de DriveWealth LLC în numele clienților, în intervalul orar în care sunt deschise piețele din SUA (9:30 a.m. EST - 4:00 p.m. EST). De asemenea, pot fi aplicate și alte feluri de taxe, cum ar fi SEC și TAF pentru acțiunile din SUA.

Revolut - 6 milioane de utilizatori

Recent, unicornul fintech a anunțat faptul că peste 6 milioane de utilizatori își folosesc cardurile și aplicația Revolut pentru funcționalități utile zi de zi: notificări instantanee de plăți, serviciu de bugetare, opțiuni de economisire, setări puternice de securitate și transferuri gratuite și instantanee de bani în întreaga lume.

Revolut a fost înființat în iulie 2015. Utilizatorii Revolut își pot deschide un cont curent în câteva secunde, direct din aplicație, pot cheltui, primi & trimite bani oriunde în lume la cursul de schimb interbancar, pot avea expunere imediată la criptomonede, și se bucură de un nivel ridicat de siguranță online și offline datorită tehnologiei de ultimă generație care stă la baza produsului.

Compania cu sediul în Londra are peste 6.000.000 de utilizatori în Europa și a obținut finanțări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuți precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global. Peste 10.000 de utilizatori își deschid noi conturi Revolut în fiecare zi.