Dora este o unealtă de asistență pentru recrutori, care automatizează anumite sarcini și ușurează munca acestora. Algoritmii avansați analizează datele candidaților și efectuează interviuri de selecție inițială, identificându-i pe cei calificați pentru a fi intervievați ulterior de către recrutori. Această automatizare permite recrutorilor să se concentreze pe cei mai promițători candidați, economisind timp în procesul de recrutare.

Este important de subliniat că Dora este o unealtă pentru recrutori și are nevoie de supraveghere umană în procesul de recrutare. De asemenea, este necesară o adaptare a recrutorilor la noile tehnologii. Cei care vor învăța să le folosească la capacitatea reală vor avea rezultate spectaculoase.

"Dora revoluționează modul în care abordăm recrutarea", a declarat CEO-ul Calin Ștefănescu. "Suntem încântați să sărbătorim acest moment și să continuăm să inovăm și să îmbunătățim procesul de recrutare atât pentru recrutori, cât și pentru candidați."

Dora a fost deja adoptată de mai multe companii din România, Belgia, Olanda, Germania și Franța, cu feedback pozitiv atât de la recrutori, cât și de la candidați. Cu algoritmii săi avansați și angajamentul său pentru eficiență, Dora este pregătită să devină un instrument valoros pentru companiile care caută să simplifice procesul de recrutare.

Este disponibilă pe mai multe platforme online, inclusiv rețele sociale, job board-uri și platforme de anunțuri. Imită comportamentul uman și discută cu fiecare candidat în parte, evaluând dacă aceștia îndeplinesc cerințele postului și pregătind listele scurte de candidați pentru recrutori. Foarte important este că atunci când un candidat nu este compatibil cu cerințele impuse de angajatori, Dora oferă alte joburi care i s-ar potrivi candidatului.

Datorită capacității sale de a comunica cu mii de candidați simultan, Dora a descoperit că majoritatea candidaților petrec doar 2,9 secunde citind aproximativ 7 cuvinte înainte de a da click pe postul vacant, iar 97% dintre ei citesc doar titlurile. De asemenea, Dora a identificat că 62% dintre candidați sunt disponibili pentru interviuri după ora 5 PM și în weekend. Durata medie a unui discuții - pre-interviu cu Dora este de 5 minute si 23 de secunde.

Top meserii pentru care Dora a realizat pre-interviurile: Operator Call Center, Verificator de numerar, Dispecer, Ofițer de achiziții publice, Coordonator vânzări, Șofer, Agent de distribuție, Supraveghetor producție, Operator producție, Lucrător comercial, Sudor, Electrician, Instalator.