Romania Tech Nation reprezintă un proiect multi-anual cu evenimente policentrice, al cărui obiectiv principal este impulsionarea transformării României prin tehnologie. Primul pas pentru realizarea acestui obiectiv este coagularea actorilor cheie în trei direcții strategice: ecosistemul antreprenorial, ecosistemul de educație antreprenorială și politicile publice, cu obiective tactice anuale, respectiv strategice în 5 și 10 ani.
“Acest demers este unul eminamente al domeniului privat dar așa cum spunea și domnul președinte, pentru a exista o națiune tehnologizată, o România Tech Nation, avem nevoie de un sistem, avem nevoie de toți actorii, avem nevoie de Guvern, de mediul privat pentru a crea acest sistem. Educația în tehnologie este extrem de importantă dar și educația în antreprenoriat, pentru a crea noi generații de antreprenori” a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR, în contextul în care România se află, la nivelul acestui an, pe locul 27 din 28 în cadrul indicelui economiei și societății digitale (DESI). Totodată, 8% din IMM-uri fac vânzări online (media UE este de 17%), și numai 29% dintre persoanele cu vârsta între 17 și 74 de ani au competențe digitale de bază.
”Sunt și alte instrumente pe care noi le propunem, instrumente privind finanțarea, cum e România Digitală, instrument care se va regăsi în viitoarea perioadă programatica 2021-2027 și va finanța domenii precum inteligența artificială, cyber security, competențe digitale avansate sau transformarea digitală”, a mai spus Jianu.
Reprezentantul patronatului IMM-urilor a discutat și despre un al treilea proiect, denumit “Destination România”.
Klaus Iohannis: ”Națiunile viitorului sunt națiuni tehnologice”
”Este un proiect prin care să atragem alături nu numai cercetătorii și oamenii valoroși din această țară dar și talentele din alte țări. De ce să nu ne poziționăm ca un hub de atragere pentru talente antreprenoriale în tehnologie sau în cercetare-dezvoltare-inovare. De ce să nu fie și oameni talentați din alte țări care să vină aici”, a precizat Florin Jianu.
Acesta a vorbit și despre importanța digitalizării administrației, un proiect care ar trebui să fie în atenția tututor reprezentanților administrației publice. ”Este un proiect pe care trebuie să-l reluăm și să scăpăm de acea problemă care se găsește în top 3 probleme identificate de antreprenori. Prin digitalizare scapi de birocrație, scapi de corupție și ne vedem toți de treabă”.
“Romania 4.0 are nevoie de investiție în oameni prin educație tehnologică și digitală. Vom deschide centre de educație alternativă în tehnologie în sucursalele noastre regionale. Dacă am făcut cursuri de educație financiară pentru 300.000 de români în doar 3 ani de zile, suntem siguri că împreună putem replica acest model. Vom oferi umbrelă spațiilor noastre ți finantare acelor idei despre cum putem educa împreună în tehnologie 1.000.000 de români. Așteptăm proiectele voastre. Statului român îi vom propune să ofere facilități fiscale pentru investiția în educație de înaltă tehnologie”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR, în cadrul evenimentului de lansare a Romania Tech Nation.