Raportul Romanian Venture Report publicat de How to Web arată că 2022 a avut un volum de 12 ori mai mare de tranzacții în 2022 față de 2017. La vremea aceea volumul era de 8,2 milioane de euro și a ajuns la 102 milioane de euro în 2022.

Poți vedea principalele concluzii și să citești raportul la acest link de pe site-ul How to Web.

Față de 2021 există o vagă scădere în raport, dar 2021 a fost influențat de investiția masivă în Fintech OS care a transformat datele. În 2021 volumul total a fost de 116,9 milioane de euro, dar Fintech OS a primit atunci 51 de milioane de euro investiție.

Dacă s-ar exclude astfel de investiții care ies din marja obișnuită, 2022 a avut o performanță cu 68,5% mai bună ca 2021.

România, locul 4 în regiune

România se clasează pe locul patru în regiune la nivelul investițiilor, după Croația, Polonia, Estonia și Cehia.

Față de 2021 numărul tranzacțiilor a crescut cu 5%, ajungând la 73 de finanțări în 2022. În plus, există o prezență mai omogenă a tuturor tipurilor de tranzacții, de la pre-seed la Series A.

Anul 2022 a fost unul foarte bun pentru tranzacțiile de tip Series A, adică acele tranzacții către startup-uri cu o prezență deja solidă și cu clienți. Volumul acestora s-a triplat, ajungând la o valoare de 63 de milioane de euro în 2022, iar numărul lor a ajuns la 10 în 2022 față de 3 în 2021.

De asemenea, volumul individual al finanțărilor de tip Series A a crescut cu 23,4% în 2022, ajungând la o medie de 6,29 milioane de euro.

Dar dacă tranzacțiile Series A, care arată o maturizare a anumitor startup-uri, au crescut, tranzacțiile de tip pre-seed, pentru companiile care sunt la început de drum, au scăzut cu 13,2%, la un volum total de 2,8 milioane de euro.

Numărul de finanțări de tip pre-seed a rămas constant, de la 20 în 2021 înregistrându-se 19 în 2022. Iar valoarea tranzacției medii a scăzut cu 8,6%, până la 149.000 de euro în 2022.

Și tranzacțiile seed au scăzut cu 4,3%, la o valoare de 45,3 milioane de euro. Dar aici trebuie făcută o mențiune importantă. În 2021 FlowX primea o rundă seed de 7 milioane de euro, extrem de mare la nivel european. Această tranzacție a modificat datele statistice.

De altfel, 2022 a fost un an care nu a avut tranzacții și finanțări ce ies din normal, așa cum a fost investiția de 51 de milioane de euro primită în 2021 de Fintech OS. Tranzacțiile au fost semnificative și mai diverse.

Poți vedea principalele concluzii și să citești raportul la acest link de pe site-ul How to Web.

S-a dublat volumul de prime tranzacții

49,3 milioane de euro au fost ridicate de startup-uri în 2022 într-o primă rundă de finanțare, o creștere de 109% față de 2021.

2022 a avut nu mai puțin de 44 de tranzacții în premieră pentru startup-uri. Astfel, rundele au devenit mai mari, ajungând la o medie generală de 1,1 milioane de euro în 2022 față de 673.000 de euro în 2021.

Statistica Romanian Venture Report de la How to Web arată și că rundele de tip follow-on, cele care ajută startup-urile să mai crească după o investiție inițială au scăzut cu 35,7% în 2022, la un volum de 60 de milioane de euro, față de 93,4 milioane de euro în 2021. Dar acest lucru a fost influențat și de investiția în Fintech OS din 2021 care poate fi numită drept „outlier”.

Urmărește următorul material care analizează Romanian Venture Report pentru a afla care sunt investițiile vedetă în 2022, dar și domeniile de interes.