“Eu și cofondatorul meu Alex Mareș ne cunoaștem de mai bine de 10 ani. Am activat în zona muzicii electronice. Alex era chiar DJ și organiza evenimente, iar eu eram doar pasionat. Ne-am cunoscut la unul din evenimente și am rămas prieteni. Am revenit în 2014 la el, când i-am cerut să mă ajute cu un proiect. Cam așa ne-am cunoscut. Proiectul era o fază incipientă a Ebriza. Am venit la el cu un proiect de magazin online. După lungi căutări în București și alte orașe, am ajuns și la Mareș. Alex s-a oferit să construiască această platformă, doar că din anul 2015, el având un background în zona de POS-uri, am deviat puțin subiectul și ne-am gândit că trebuie să-l ducem în zona de Cloud POS. Exista în alte state și îl voiam în România”, a spus Cristian Dinescu la Ziua Zero.
Cum a pornit Ebriza
Alex s-a apucat dedicat de construcția arhitecturii platformei la începutul lui 2015. Firma a fost creată în august 2015 și cu o lună înainte a avut primii clienți care au testat soluția.
Nu e o soluție care se instalează, ci se accesează. Clientul își face un cont de companie și în acel cont de companie poate să introducă date și să facă partea de marcaj, să emită bonul fiscal
“Ebriza e un software de gestiune și de POS, ca punct de vânzare, acea parte de marcaj. Oferim o interfață de lucru pentru a emite acel bon fiscal în alte condiții. Majoritatea comercianților au o casă de marcat banală, fără rapoarte, fără gestiune stocuri, totul e manual. Datele pe care ar trebui să le folosească nu există. Nu e o soluție care se instalează, ci se accesează. Clientul își face un cont de companie și în acel cont de companie poate să introducă date și să facă partea de marcaj, să emită bonul fiscal. E diferit, folosim un serviciu de tip software as a service, compania are un utilizator și parolă și are totul la dispoziție”, a explicat Cristian Dinescu.
“Noi deja ne-am lovit de provocarea de a conecta toate casele de marcat din piață, case de marcat vechi care nu au sisteme Cloud. Se poate și așa, prin anumite drivere, pe care le instalăm într-un PC cu Windows și facem legătura între acea casă de marcat și Ebriza, iar așa poate emite bonul fiscal”, a mai spus cofondatorul Ebriza.
Ebriza poate fi folosit în 24 de ore
“Avem 100 de prospecți, dar rulăm live cu peste 20 de clienți, din mai multe zone, în special din zona Horeca, dar și din micul retail, acolo ne adresăm - magazine alimentare, shop-uri și market-uri. În 2017 vrem să depășim 500 de clienți din HoReCa, retail și servicii. E un obiectiv pe care putem să-l atingem ușor. Avem toate avantajele să facem asta. Soluția e ușor adaptabilă internațional. În 2018 vrem să ieșim cu produsul în afară, pe piețe asemănătoare din punct de vedere fiscal cu România”, a explicat Dinescu planurile pentru următoarea perioadă.
Avem și un marketplace de soluții fizice de fiscalizare. Ebriza marketplace e un proiect menit să asigure comerciantului Ebriza toate componentele. Orice client când se apucă de un business nou are nevoie de toate componentele, până să ajungă la soft, are nevoie de echipamente, case de marcat, fiscalizarea imprimantelor sau servicii conexe, cum ar fi instalări și mentenanță ulterioară
“Cred că cel mai important e să spunem că orice client își dorește să aibă date și informații în timp real despre compania lui. Oricând poate accesa cu toate activitățile din compania lui, că sunt stocuri, că poate urmări comenzile. Clientul nostru poate să urmărească totul în timp real. Proprietarul poate urmări în timp real, de pe orice device, cum merge activitatea. Oricând se poate conecta la acest terminal și interacționează cu datele sale”, a mai spus antreprenorul.
“Avem și un marketplace de soluții fizice de fiscalizare. Ebriza marketplace e un proiect menit să asigure comerciantului Ebriza toate componentele. Orice client când se apucă de un business nou are nevoie de toate componentele, până să ajungă la soft, are nevoie de echipamente, case de marcat, fiscalizarea imprimantelor sau servicii conexe, cum ar fi instalări și mentenanță ulterioară. După ce asigurăm componentele de hardware și servicii, putem veni cu soluția software. În marketplace clienții își pot construi singuri Ebriza. Clientul nostru poate să-și ia un soft de emitere de bonuri fiscale. Ulterior, la acel cont simplu, își poate adăuga fel și fel de aplicații dezvoltate de noi sau de parteneri din piață. Dacă e un client de delivery are nevoie de o aplicație dedicată. Dacă are un cont Ebriza, poate să-și atașeze și alte aplicații care comunică între ele”, a mai explicat Cristian Dinescu.
“Pentru un manager de restaurant, în maximum 24 de ore poate să pună gestiunea în funcțiune, cu tot cu training. Un software tradițional înseamnă deplasarea la locația clientului, un training. Chiar vrem să schimbăm acest lucru și să oferim această interfață ușor de utilizat și un onboarding rapid pentru client”, a spus la Ziua Zero Dinescu.
Investiție de 70.000 de euro
Risky Business, un fond de investiții lansat la Cluj, a decis să pună 70.000 de euro în Ebriza. “La finalul anului 2015 am început o colaborare cu Bogdan Colceriu și am început să schițăm cumva partea de imagine a Ebriza. Ușor, ușor, am ajuns la concluzia că avem nevoie de investiție, iar din vara anului trecut până în primăvară am negociat cu Risky Business. Noi aveam produsul, știam unde vrem să-l ducem. Credem că, împreună cu Risky Business, putem duce produsul mai departe”, a spus Dinescu.
Vrem să investim în partea de dezvoltare și în echipă. Echipa e de excepție și vrem ca soluția să fie de excepție. Parte din această sumă vrem să o direcționăm către promovare și către suport și onboarding. Dar căutăm programatori
“Vrem să investim în partea de dezvoltare și în echipă. Echipa e de excepție și vrem ca soluția să fie de excepție. Parte din această sumă vrem să o direcționăm către promovare și către suport și onboarding. Dar căutăm programatori. Acum avem șase oameni full time, dar am avut proiecte conexe cu diverse echipe de developing și marketing. Vrem să avem și reprezentanți zonali pentru vânzări. Vrem să fie o interacțiune ușoară pentru client, să nu stea de vorbă cu un consultant la telefon. Să aleagă Ebriza pentru că e ușor de folosit și o poate pune în aplicare în următoarele ore. Vrem să ducem Ebriza și pe canalele tradiționale de distribuție, reselleri de software, care vând POS-uri și case de marcat”, a mai spus cofondatorul Ebriza.
Până în momentul actual, antreprenorii au investit aproximativ 100.000 de euro, timp de doi ani.