La începutul pandemiei în România, Glovo a înregistrat o scădere accentuată pe fondul faptului că foarte multă lume a mers în supermarket-uri și a făcut stocuri de alimente, apoi după două săptămâni comenziule și-au revenit și activitatea companiei în România a crescut foarte mult. Mai mult, Glovo s-a extins în 23 de orașe în acest an ajungând la un total de 33 de orașe. „Am vrut să ne extindem cât se poate de mult în perioada de lockdown, chiar dacă nu am avut foarte multe restaurante în portofoliu”, a spus Victor Răcariu, General Manager Glovo România.. Glovo, al nivel global, este activă în 21 de țări și peste 500 de orașe.
Pentru anul acesta, valoarea tranzacționată prin Glovo este estimată la 150 de milioane de euro, iar curierii care au activat pe platformă vor avea venituri estimate pentru 2020 de 23 de milioane de euro. Curierii nu sunt angajați de Glovo, însă Victor Răcariu susține că majoritatea lucrează pe un PFA sau sunt angajați de o altă firmă. În total, se așteaptă ca acestea să livreze 10 milioane de comenzi până la finalul anului.
Valoarea coșului mediu în Capitală a fost de 65 de lei, iar în provincie de 56 de lei, iar în acest moment pe platformă sunt activi 2500 de parteneri activi, iar 1500 de restaurante au fost adăugate anul acesta. Cele mai mari orașe pentru Glovo sunt București, Cluj-Napoca și Timișoara, iar ziua cu cele mai multe comenzi este vinerea, atipic de vestul Europei, unde cele mai multe comenzi au loc în weekend, mai ales duminica. Orele cu cele mai multe comenzi sunt 11.00-13.00 și 18.00-20.00.
Victori Răcariu a declarat că nu o să fie pe profit anul acesta, „mai avem găuri de acoperit din trecut. Anul viitor vrem să ajungem pe breakeven, însă nu ținem neapărat să ajungem pe profit deoarece tot ce generăm investim în extindere, promoții, discounturi”.
Cât câștigă un curier Glovo
Victor Răcariu a spus că veniturile unui curier depid foarte mult de activitatea acestuia, cât este de dispus să lucreze, însă a menționat că ei se uită la venitul unui curier pe oră. Și acest venit variază în funcție de orașul unde activează, însă în București un curier Glovo câștigă pe oră cam 28 de lei brut. Asta înseamnă că dacă un curier lucrează timp de opt ore pe zi, 5 zile din 7, acesta ajunge la un venit brut lunar de 4704 de lei. În București Glovo are 13.000 de curieri înscriși pe platformă și 27.000 în țară, însă cam 5000 sunt activi săptămânal la nivel național.
Planurile pentru 2021 sunt în continuare pentru extindere, iar managerul Glovo spune că vor să ajungă în 65 de orașe și la o valoare tranzacționată de 230 de milioane de euro. De asemenea, au în plan deschiderea a trei cook rooms, mici bucătării pe care apoi să le subînchirieze restaurantelor care vor să pregătească produse doar pentru livrare.
Investiția într-un asemenea cook room s-ar extinde la 150.000-200.000 de euro. Managerul Glovo România spune că nu au stabilit prețurile pentru restaurantele care vor să gătească în aceste locuri, însă a menționat că intenția lor nu este neapărat de a face profit cu aceste locuri, ci de a extinde aria de livrare și de a lega relații mai bune cu restaurantele.
Cele mai bune zone de livrare pentru București sunt cartierele dens populate ca Vitan, Drumul Taberei sau centrul orașului, iar cea mai mare comandă pe Glovo a fost de 3800 de lei.