Potrivit reprezentanților LifeBox, introducerea în oferta companiei a meniurilor din categoria LifeBox Kids reprezintă un pas firesc în evoluția companiei, susținând astfel în continuare necesitatea unui stil de viață sănătos, ce nu implică diete sau restricții alimentare, ci preparate echilibrate nutrițional și timp liber de petrecut alături de cei dragi. Astfel, pe lângă propriul exemplu de alimentație corectă, părinții au de acum la dispoziție și meniuri special create și adecvate necesităților și preferințelor celor mici.

”Tot mai mulți părinți sunt conștienți astăzi de faptul că un copil sănătos și echilibrat va deveni un adult puternic și responsabil. Astfel că, în pofida unui program dezorganizat, a lipsei timpului ori a preferințelor culinare tot mai diverse ale copilului, aceștia se străduiesc să acorde importanța cuvenită unei alimentații corecte. Meniurile LifeBox Kids au fost create pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoie specifice, respectiv facilitarea unui stil alimentar sănătos pentru cel mic, cu preparate create pe gustul și nevoile sale, oferindu-le părinților siguranța unei alegeri corecte”, a declarat Florin Scarlat, cofondator LifeBox.

Derivat din cel mai apreciat meniu marca LifeBox - OptimBox, meniul special pentru copii este pregătit de Chef Alex Cîrțu și dr. nutriționist Anamaria Iulian și cuprinde trei mese și două gustări, incluzând zilnic o surpriză pe gustul lor.

În funcție de vârstă, respectiv numărul de kilocalorii necesare, LifeBox Kids cuprinde două tipuri de meniu: Junior, de 1000 de kcal - dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani și Teen, pentru grupa de vârstă 8-14 ani, disponibil în varianta de 1500 de kcal. Prețurile pornesc de la 67 lei/meniu, serviciul fiind disponibil în București, Cluj și Oradea.

LifeBox.ro, platforma locală care ne ajută să mâncăm sănătos

”Din păcate, observăm că lupta cu kilogramele în plus a devenit astăzi și o luptă a celor mici, iar obezitatea infantilă crește constant, atingând cote alarmante. Tentațiile nesănătoase se află la orice pas, iar interzicerea acestora din meniul copiilor fără o alternativă corectă și delicioasă nu reprezintă o strategie câștigătoare pe termen lung. În acest sens, este foarte important ca cei mici să primească încă de la o vârstă fragedă un meniu corect, echilibrat, care întrunește atât necesitățile alimentare, cât și preferințele lor în materie de gusturi”, adaugă Anamaria Iulian, nutriționist LifeBox.

Meniurile LifeBox Kids folosesc alimente cu încărcătură glicemică scăzută și bogate în minerale, enzime, fitonutrienți și antioxidanți. De asemenea, meniurile își propun să înlocuiască mesele dezorganizate și gustările nesănătoase ale copiilor, asigurându-le un echilibru nutrițional și sațietate pe parcursul întregii zile.

Spre exemplu, printre preparatele incluse în box-urile LifeBox Kids se regăsesc următoarele: piept de curcan la tigaie și piure de conopidă piept de pui marinat în curcuma, cu piure de mazăre și antricot de vită, orez basmati cu amestec de ardei gras pentru o masă de prânz hrănitoare, mix de cereale, migdale și fructe deshidratate cu ciocolată, lapte covășit cu sirop de arțar pentru un mic dejun ce conferă energie, dar și bulgur cu semințe de chia, caju și mango sau banana bread cu coulis de zmeură și semințe de rodie pentru a acoperi pofta de dulce a celor mici.

LifeBox oferă meniuri personalizate în funcție de stilul de viață al fiecărui utilizator și calibrate corect din punct de vedere kilocaloric. Echipa LifeBox are la bază 4 membri fondatori și doi specialiști în bucătărie și nutriție. În bucătăria LifeBox sunt preparate zilnic 5 tipuri de meniuri - Optim, Vegan, Fish, Sport și Kids, ce conțin 3 mese principale și 2 gustări. Meniurile pot fi comandate zilnic sau în avans pe o perioadă de până la 3 luni în București, Cluj și Oradea.