Acceleratorul Rubik Garage caută, în primul rând, startupuri din verticalele MedTech, EdTech, Climate, Tourism, Impact, Fintech, Smart Cities, Automation, ce folosesc tehnologiile SaaS, IoT, AI, VR, AR, XR, Big Data și blockchain, dar nu numai. Vor fi acceptate și startupuri inovatoare care își propun să schimbe în bine modul în care se desfășoară viața acum. Acceleratorul caută startupuri din Europa centrală si de sud-est (CEE și SEE).
Selecția startupurilor acceptate în accelerator va fi anunțată până pe 6 mai. Ea va fi făcută de o echipă de jurați din Rubik Hub, ADR Nord-Est și de la partenerii strategici ROCA X și SeedBlink din România, Global Kinetics din Silicon Valley, SUA, și Startup Wise Guys din Estonia.
„Prin Rubik Garage 2022, ne propunem să construim contextul potrivit în care fondatorii de startupuri cu potențial să poată crește în România. Știm de ce eșuează majoritatea startupurilor în stadiu early-stage și vrem să prevenim și să găsim soluții potrivite pentru a le maximiza șansele. Accesul la finanțare și resurse devine foarte simplu pentru fondatorii cu mentalitate bună, de creștere, cu execuție continuă, cu pasiune și cu motivație sănătoasă”, spune Valentin Iulian Țoc, Manager Accelerator Rubik Garage.
Structura programului
Rubik Garage este un accelerator hibrid (online, dar și cu prezență fizică), în limba engleză, care va începe pe 18 mai. Programul este împărțit în 3 faze, fondatorii fiind selectați pentru participarea la fiecare fază în funcție de evoluția lor:
Accelerator - 18 mai - 22 iulie, timp în care fondatorii participă la peste 60 de ore de workshopuri practice cu experți și sesiuni de feedback 1:1 de la mentori și investitori – toate cu scopul de a accelera dezvoltarea startupului în ariile esențiale. Aceste workshopuri sunt construite în funcție de nevoile fondatorilor și ating o varietate de subiecte vitale pentru un startup de succes, inclusiv: cum să dezvolți modele de afacere sustenabile, cum să dezvolți strategii de vânzări, pricing și lansare în piață și cum să creezi un flow de operațiuni scalabil. Pe lângă acestea, fondatorii primesc sfaturi și învață strategii despre obținerea unei investiții direct de la experții și investitorii din comunitate.
Perioada de accelerare începe cu The Founders’ Bootcamp, în perioada 18-20 mai, unde fondatorii, echipa și mentorii din comunitatea Rubik Hub se întâlnesc pentru primele ateliere și sesiuni de mentorat. Evenimentul va avea loc la Rubik Hub, în Piatra Neamț, aproape de pădure și munți, într-un spațiu de peste 1200 mp, creat special pentru evenimente de startup și co-working.
Demo Day - fondatorii își prezintă startupurile în fața a peste 100 de investitori, fonduri de investiții, parteneri și mentori. Peste 40% din cei 150+ mentori din comunitatea Rubik Hub au experiență de lucru în medii de startupuri la nivel global. Vei avea acces la ei pentru a te pregăti pentru prezentarea finală.
Internaționalizare și investiții - fondatorii se pregătesc pentru ridicarea unei runde de investiții și scalare internațională. În acest sens, startupurile care vor progresa cel mai mult vor primi un pachet de beneficii pentru a-i sprijini să scaleze în piețe noi. Acesta cuprinde accesul gratuit la o conferință de startupuri internațională (ex. How to Web), un stand de prezentare pentru o expunere mai mare și o călătorie de o săptămână în ecosistemul din piața vizată.
În plus, după Demo Day, experții în investiții din echipa și comunitatea Rubik Hub îi vor sprijini constant, la fiecare pas, cu partea operațională. Ei devin, pentru următoarele 6-18 luni, departamentul de atragere de investiții al startupurilor. Așadar, fondatorii vor participa la o serie de workshopuri, un proces intens de match-making cu investitori relevanți și vor primi oportunități exclusive de pitching și sesiuni personalizate de feedback.
Per total, Rubik Garage, programul de accelerare pentru startupuri din CEE și SEE, oferă următoarele avantaje fondatorilor selectați până la 1 mai 2022:
- O valoare de peste 100,000 euro în suport personalizat, acces la resurse și comunitate, prezență internațională, granturi, premii, investiții și alte beneficii;
- Peste 60 de ore de workshopuri live, interactive și practice, în format hibrid, toate în limba engleză;
- Sesiuni live de întâlnire cu investitori și feedback 1:1 pe prezentări, înainte de Demo Day;
- Acces la o comunitate de peste 150 de mentori, fondatori și experți de la peste 40 startupuri, inclusiv 4 unicorni: UiPath, Branch, Front, Deel;
- Know-how-ul colectiv și accesul la comunitățile de investitori a 5 acceleratoare din Europa, SUA și România;
- Pachet de internaționalizare: imersiune în ecosistemul internațional de startup, participarea la conferințe internaționale de profil cu stand de prezentare.
Programul este gratuit și equity-free, dar este necesară implicarea totală a fondatorilor selectați în fiecare fază a programului.
Rubik Hub, inițiativă în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est, sprijină dezvoltarea fondatorilor de startup, oferind o serie de programe care creează o călătorie antreprenorială completă, de la autodescoperire, la obținerea primei investiții de tip seed. Misiunea Rubik Hub este de a crea comunități alături de care să inspire, educe și accelereze startupuri de la 0 la 1, care să aibă succes la nivel global. Rubik Hub a pornit în 2017 din Piatra Neamț, iar acum programele sunt organizate la nivel național și internațional.
Până în prezent, Rubik Hub a sprijinit peste 250 de startupuri, printre care și XVision, un startup MedTech care dezvoltă algoritmi de inteligență artificială pentru imagistică medicală, care a atras investiții de 1,4 milioane de euro; Helperz, o platformă unde poți găsi și rezerva babysitter, petsitter, menajeră, meditator verificați și de încredere, care a atras investiții de 89,000 euro; Synaptiq, care dezvoltă soluţii bazate pe inteligenţă artificială (AI) pentru delimitarea tumorilor şi a organelor care prezintă risc.