Astfel, în patru dintre cele cinci țări studiate, cei mai mulți angajați (procente între 17-37%) au spus că au nevoie de o creștere a salariului de 20-30%. Excepție face Grecia, unde majoritatea angajaților au spus că ar avea nevoie de o creștere de 10-15%. De remarcat este că în Republica Moldova, 32% dintre angajați ar avea nevoie de o majorare de 30-50%, iar 21% dintre ei de peste 50%.

Sondajul a fost realizat în intervalul decembrie 2022 - martie 2023, având ca respondenți 12.801 angajați din România, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria și Grecia. Aceștia lucrează în domeniile IT, retail, financiar-bancar, BPO&servicii, telecomunicații, producție bunuri de consum, servicii de sănătate, producție industrială, HoReCa, producție-transport hidrocarburi/energie, servicii științifice/tehnice, construcții/imobiliare, media & cultură.

Angajații din România și Ungaria sunt optimiști cu privire la creșterea salariilor în 2023: 53% și, respectiv, 62% dintre aceștia cred că vor primi o majorare salarială. În schimb, majoritatea celor din Grecia (61%), Moldova (60%) și Bulgaria (55%) nu cred că vor obține o creștere în acest an.

De altfel, cei mai mulți dintre angajații din regiune nu au fost anunțați că vor avea salarii mai mari în 2023. În Bulgaria, 77% dintre angajați afirmă că nu au fost informați despre o posibilă majorare salarială, urmați de România (75%), Moldova (71%), Grecia (66%) și Ungaria (60%).

Între 32- 43% dintre angajații din regiune își vor căuta un alt job dacă nu li se vor majora salariile

În cazul în care nu vor primi o majorare salarială, între 32- 43% dintre angajații din regiune își vor căuta un alt job, în timp ce 18-30% dintre angajați nu au niciun plan.

România este țara cu cei mai puțini angajați care ar căuta un al doilea job (12%), dar și cu cei mai mulți care ar încerca să negocieze o majorare salarială cu managerul lor (19%).

În Republica Moldova este cel mai mare procent de angajați care și-ar lua un al doilea job sau o colaborare (22%), iar Ungaria este țara cu cel mai mare procent de salariați care nu au niciun plan în cazul în care nu vor primi o majorare salarială (30%).

Deși veniturile le pot crește semnificativ prin diverse beneficii (pachete care conțin carduri de masă, asigurări medicale/pensii/viață, etc), aceste inițiative sunt cel mai puțin luate în considerare de către angajați - între 7-9% dintre angajați ar aprecia aceste inițiative.

În Ungaria este cel mai mare procent de angajați care primesc o creștere salarială anuală (58%), în timp ce în Grecia sunt cei mai mulți angajați care au parte de salarii mai mari doar în urma unei discuții cu managerul lor (59%). În Republica Moldova contează cel mai mult performanța, astfel încât 34% dintre salariați primesc o creștere salarială în funcție de rezultate.

Bulgaria este țara cu cei mai mulți angajați care primesc o majorare salarială doar dacă ocupă anumite funcții (14%), iar România este țara cu cei mai mulți angajați care primesc o creștere salarială de două ori pe an (2%).

Angajații din România și Republica Moldova cred că pot face față cel mai bine inflației fără a-și limita cheltuielile, chiar dacă salariul nu le va fi mărit. Astfel, 8,2% dintre angajații din România și 7,6% dintre cei din Republica Moldova au declarat că se vor descurca bine în această situație. În schimb, în Bulgaria, cei mai mulți angajați (36%) spun că se vor descurca foarte greu, deoarece ratele și cheltuielile lunare reprezintă deja o parte importantă din salariul lor.

În Ungaria, majoritatea angajaților (30%) consideră că se vor descurca bine dacă vor face mici ajustări, cum ar fi să plece mai puțin în vacanțe, să meargă mai puțin la evenimente și să cumpere produse mai ieftine. Pe de altă parte, în Grecia, 22% dintre angajați spun că se vor descurca greu chiar și fără rate bancare, deoarece salariul lor este deja mic și nu există perspective de creștere.

„Observăm că majoritatea angajaților speră să aibă parte de creșteri salariale de 20-30%, dar angajatorii nu i-au anunțat încă de astfel de măriri. Acesta este un semnal important pentru companii, mai ales că o parte semnificativă dintre oameni (între 32-43%) au afirmat că și-ar căuta un alt loc de muncă dacă nu li s-ar mări salariul”, afirmă Costin Tudor, fondator și CEO Undelucram.ro.