Noul telefon Galaxy A8 (2018) are o cameră frontală duală, ecran Infinity Display și un design ergonomic uimitor care au fost inspirate de moștenirea și experiența de design specifică vârfurilor de gamă Samsung.

Telefonul are un ecran Full HD de 5,6 inci. Procesorul este octa core, are 4 GB de RAM, o baterie de 3.000 de miliamperi și se încardă rapid cu ajutorul tehnologiei Fast Charging pe USB Type-C.

Sistemul de operare este Android 7.1.1. Deși nu a fost anunțat oficial, prețul va fi în jur de 2.300 de lei - 2.500 de lei.

Cu ajutorul camerei frontale duale de 16MP+8MP F1.9 și a camerei principale de 16MP F1.7 veți realiza selfie-uri luminoase, de o claritate bună, indiferent unde vă aflați sau de activitatea pe care o desfășurați. Camera duală frontală este alcătuită din două camere separate, astfel încât să puteți comuta între cele două pentru a realiza tipul de selfie dorit - de la fotografii de tip close-up cu fundalul, până la fotografii de tip portret în care fundalul este redat cu o claritate a imaginii foarte bună. Cu funcția avansată de Focalizare Live, puteți ajusta cu ușurință efectul bokeh înainte sau după realizarea fotografiei, pentru a crea imagini de calitate.

Atât în timpul zilei cât și noaptea, camera perfomantă permite captarea de imagini clare, chiar și în condiții de luminozitate scăzută. Noul A8 vă permite, de asemenea, să vă personalizați fotografiile cu opțiuni distractive, precum posibilitatea de a adăuga abțibilduri pentru selfie-uri sau de a accentua o extravaganță culinară cu modul Mâncare.

Ecranul Infinity Display merge dincolo de ramă cu un raport de afișare de 18,5:9, astfel încât să puteți vedea întreaga scenă din film și să vă bucurați de o experiență cinematografică inedită. Ecranul mare este protejat pe ambele părți cu sticlă ergonomică curbată. Rama metalică elegantă, curbele netede și senzația confortabilă la atingere oferă o experiență plăcută de vizionare și o interacțiune facilă cu conținutul telefonului. Galaxy A8 (2018) este disponibil în trei culori, negru, auriu și orchid grey, pentru a se adapta oricărui stil.

Oferind rezistență la apă și praf IP68, Galaxy A8 (2018) poate face față oricăror condiții de mediu de la umezeală, nisip și praf, fiind astfel potrivit pentru aproape orice activitate sau situație. Galaxy A8 (2018) suportă card microSD pentru a vă putea extinde capacitatea de stocare a dispozitivului cu până la 256 GB și este primul dispozitiv din seria A compatibil cu Samsung Gear VR.

Galaxy A8 (2018) va fi disponibil pe piața locală în prima jumătate a lunii ianuarie 2018.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.