Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Da, Samsung a introdus pentru prima dată două dimensiuni pentru Samsung Galaxy Note și tot pentru prima dată a renunțat la mufa de căști pe această serie. Este clar că aceasta este tendința în piață, iar smartphone-urile de top ale coreenilor nu vor mai avea acest tip de conectivitate.
Telefonul este unul premium, materiale de construcție sunt de cea mai înaltă calitate și Note 10 și Note 10 Plus impresionează prin design. Marginile negre ale ecranului sunt foarte mici, iar aspectul pătrățos al telefonului este unul care-l diferențiază de alte telefoane, la fel și ecranul perforat.
Specificații tehnice Samsung Galaxy Note 10 și Note 10 Plus
Galaxy Note 10 folosește Dynamic AMOLED, display recunoscut în industrie. Cu certificare HDR10+ și Dynamic Tone Mapping, fotografiile și videoclipurile sunt mai luminoase față de seria Note precedentă și oferă o gamă largă de culori impresionante.
Galaxy Note 10 aduce noi caracteristici la camera foto și video, dar și moduri de editare video mai rapidă și ușoară, pentru creatorii de conținut și cei creativi.Telefonul are un sistem cu trei camere foto: 12 MP cu diafragmă variabilă (f/1.5-f/2.4), un senzor ultra wide de 16 MP (f/2.2) și unul telefoto de 12 MP (f/2.1).
Telefonul are și un mod nocturn de fotografie, iar acum este disponibil și pe camera frontală. Galaxy Note10 integrează cele mai noi capabilități AR și 3D în cameră. Alături de AR Doodle, utilizați S Pen-ul pentru a personaliza fotografiile cu desene dinamice, efecte și animații. Iar cu ajutorul 3D Scanner, o noutate impresionantă în seria Note, camera Depth Vision poate face o scanare a oricărui obiect și o poate transforma instantaneu într-o imagine dinamică 3D.
Ce mai trebuie să știți despre noile telefoane Samsung
Samsung Galaxy Note 10 Plus permite încărcare super fast charging, în doar 30 de minute utilizatorii își pot încărca telefonul complet pentru a-l utiliza pe durata întregii zile.
Bineînțeles, ambele versiuni de Note 10 vin cu stylus S Pen la pachet. Acum, utilizatorii pot lua notițe, pot converti instantaneu scrisul de mână în text digital în Samsung Notes și îl pot exporta în diferite formate, inclusiv Microsoft Word. În plus, S Pen-ul de pe Galaxy Note10 primește și funcția Air, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot controla device-ul prin anumite gesturi făcute cu S Pen-ul.
Diferențe dintre Note 10 și Note 10 Plus
Samsung Galaxy Note 10 are un ecran cu o diagonală de 6,3 inchi, în timp ce Note 10 Plus se întinde până la 6,8 inchi. Versiunea mai mică are și o baterie mai mică (3500 mAh vs 4300 mAh). De asemenea, Note 10 Plus se încarcă mai repede, atât pe fir, cât și wireless, decât fratele mai mic și poate suporta chiar o încărcare ultra rapidă la 45 wați (dar nu cu încărcătorul din cutie).
Ecranul de pe Note 10 Plus, pe lângă faptul că este mai mare, are și o rezoluție mai bună (1440p vs 1080p) și o densitate a pixelilor mai mare (498 ppi vs 401 ppi) decât Note 10.
Un ultim lucru pe care trebuie să-l știi este faptul că versiunea mai mică a Note 10 nu are un slot microSD, în timp ce Note 10+ poate utiliza un card microSD de până la 1 TB.
Cât costă Samsung Note 10 și Samsung Note 10 Plus
Samsung Note 10 cu 8 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare are un preț de pornire de 4500 de lei, iar Galaxy Note 10 Plus cu 12 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare are un preț de 5200 de lei. Pentru varianta de Note 10 Plus cu 512 GB spațiu de stocare prețul ajunge la 5700 de lei.
Găsești telefonul și la operatorii telecom și veți beneficia de reduceri de portare sau vei avea posibilitatea să plătești telefonul în rate.