Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 2 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Pe lângă All-in-One Clean Station, o stație de andocare care încarcă aspiratorul și golește automat recipientul de praf, Bespoke Jet este mai ușor, fiind echipat cu un motor Digital Inverter mai îmbunătățit față de predecesorul său pentru o curățare și mai puternică.
Bespoke Jet dispune de All-in-One Clean Station, care menține igienic spațiul utilizatorului în timpul golirii recipientului de praf. Când aspiratorul este andocat, All-in-One Clean Station™ golește automat și igienic recipientul de praf cu ajutorul tehnologiei unice Air Pulse, fără particule fine de praf în aerul emis.
Sistemul de filtrare în mai multe straturi cu eficiență de până la 99,999% se asigură că doar aerul curat este eliberat din Bespoke Jet în timpul curățării. Pe măsură ce aerul este aspirat, ciclonul principal separă particulele mari de praf, care sunt apoi preluate într-un filtru cu plasă metalică. Un microfiltru prinde apoi particulele fine de praf și, în cele din urmă, un filtru fin de praf prinde micropraful care poate scăpa cu ușurință. Toate piesele și filtrele sunt lavabile, astfel încât acestea pot fi păstrate curate.
Indiferent dacă este folosit pe podele dure sau pe covoare, Bespoke Jet oferă un nivel de aspirare maxim pentru o curățare impecabilă. Motorul Samsung Digital Inverter este cu 47% mai ușor decât motorul Jet906 și generează până la 210W putere de aspirare.
Cu Jet Cyclone, utilizatorii se pot bucura de un aer mai curat și de o aspirare mai puternică. Dispunând de o structură multiciclonică de înaltă eficiență, Jet Cyclone optimizează fluxul de aer și minimizează pierderea puterii de aspirare pentru a capta chiar și cele mai mici particule de praf.
Dispozitivul portabil al Bespoke Jet cântărește doar 1,44 kg, fiind suficient de ușor pentru a-l manevra și curăța întreaga casă, astfel încât utilizatorii să poată curăța cu ușurință suprafețele scaunelor și canapelelor, deasupra dulapurilor și meselor, întreaga lungime a jaluzelelor, sub electrocasnice și chiar pe scări.
Bespoke Jet dispune de un afișaj digital LCD convenabil cu suport în 28 de limbi. Acest afișaj oferă toate informațiile necesare dintr-o singură privire, precum setările nivelului de aspirare și durata rămasă a bateriei. De asemenea, oferă informații despre orice problemă tehnică ar putea să apară, precum înfundarea, obiectele blocate în perie sau filtrele lipsă și afișează un ghid explicit pentru remedierea acestora.
Bespoke Jet are, de asemenea, o baterie de capacitate mare, în ciuda caracteristicilor sale cu specificații de top. Poate funcționa până la o oră și, chiar și după expirarea acestui timp, utilizatorii pot schimba cu ușurință bateria aspiratorului cu una de rezervă pentru a prelungi timpul de curățare cu până la două ore. Tehnologia unică a Samsung asigură, de asemenea, că dispozitivul își păstrează 70% din performanța originală pe parcursul a până la 500 de cicluri.
Bespoke Jet va fi disponibil începând cu ianuarie 2022 în Asia de Sud-Est, Europa și în martie în S.U.A.