Cursurile de educație financiară derulate pe tot parcursul verii în sucursalele BCR și companii vor fi extinse, din septembrie, și în școli, odată cu reînceperea anului școlar, precum și în facultăți, dupa 1 octombrie.
Prin toate activitățile desfășurate în cadrul programului Școala de Bani, BCR urmărește ridicarea nivelului de educație financiară a românilor de toate vârstele. Toate studiile desfășurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa.
Banii românilor: suntem printre cei mai needucați financiar
Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de țări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condițiile unei medii europene de 55%.
Românilor le lipsesc noțiunile financiare de bază care i-ar ajuta să își administreze eficient bugetul personal, de aceea, astfel de cursuri gratuite reprezintă un prim pas în creșterea nivelului lor de educație financiară.
Școala de Bani este cel mai amplu program de educație financiară din România. În ultimii trei ani, peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educație financiară și au reușit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 317.000 de români – copii, tineri și adulți. Te poți înscrie aici dacă vrei să afli mai multe detalii.
Un material făcut de noi la o oră de educație financiară poate fi urmărit mai jos.