Școala Informală de IT a fost lansată în 2013 de către Grupul de Inițiativă pentru Educație Informală, între timp devenind unul dintre cei mai importanți jucători pe piața locală de educație IT alternativă. Peste 5.500 de persoane au absolvit cursurile școlii în cei șapte ani de la lansare. În cadrul Școlii Informale de IT predau 125 de mentori colaboratori, în șapte centre urbane importante ale țării: București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași, Sibiu și Craiova.
Cursurile SIIT s-au axat de-a lungul anilor pe segmentul de persoane fizice, însă ca urmare a unei cereri din ce în ce mai mari, de la finalul lui 2019 managementul s-a extins și în zona de cursuri business to business prin dezvoltarea diviziei Digital Stack. De asemenea, anul acesta, compania și-a lansat operațiunile în Republica Moldova.
“Anul acesta a adus tehnologia în prim-plan și ne așteptăm ca acest trend să continue, ceea ce vă duce la o creștere a nevoii de educație IT. Pe segmentul consumer estimăm o cerere tot mai mare de cursuri ca urmare a dorinței de reconversie profesională în special pentru cei ale căror job-uri au fost afectate de pandemie sau de procesele de automatizare. În 2021 ne vom consolida segmentul de business, un segment în care avem tot mai multe solicitări ca urmare a dificultății companiilor de a recruta specialiști, dar și a dorinței ca angajații să cunoască noutățile domeniului”, afirmă Mihai Talpoș, managing partner al Grupului de Inițiativă pentru Educație Informală.
O piață de opt milioane de euro
Valoarea pieței de educație IT alternativă este de aproximativ opt milioane de euro, iar în 2021 ar putea crește cu 15%, conform estimărilor SIIT.“Printre elementele care generează această dezvoltare a domeniului educației IT se numără: schimbările de pe piața muncii care determină foarte multe persoane să se reprofesionalizeze; deficitul acut de specialiști IT; digitalizarea accelerată a majorității industriilor pe fondul pandemiei; accesul tot mai facil a unor categorii de oameni la instrumente moderne de calcul, dar și infrastructura foarte bună a României de acces la internet fix”, explică Mihai Talpoș.
România este țara UE în care companiilor le este cel mai greu să recruteze specialiști IT&C, în 2018 aproximativ 90% dintre ele întâmpinând dificultăți în a-și ocupa pozițiile deschise în zona tehnică, conform unui raport Eurostat, publicat anul acesta. În schimb, la nivel european 58% dintre companii au raportat dificultăți în a recruta specialiști IT&C.
Clienții persoane fizice învestesc în jur de 270 de euro pe lună în propria pregătire IT, cele mai populare cursuri la nivelul Școlii Informale de IT fiind cele de Webfrontend Development, Introducere în IT, Testare software, Java și UI/UX. Pe de altă parte, pe segmentul corporate, cele mai solicitate cursuri sunt cele de lucru cu bazele de date (SQL), Python, User Experience Design (UXD), Business Analyst (BA), programare Java, framework-uri de lucru (angular react). În general, companiile investesc între 500 și 1.500 de euro pe an pentru fiecare angajat pregătit. Firmele care apelează cel mai des la pregătirea angajaților prin cursuri IT sunt cele din domenii precum IT, telecom, bancar, retail, utilități.
Managementul ȘIIT se așteaptă că anul viitor aproximativ 3.600 – 4.000 de persoane să aplice la cursurile sale, mai mult cu 15% față de 2020. Anual, aproximativ 40% dintre cursanți își obțin certificarea, oferindu-și astfel șansa la o carieră de succes în domeniul IT & Software.
Programele Școlii Informale de IT sunt acreditate atât la nivel național, de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), cât și la nivel internațional, sub tutela PearsonVue.
Pe lângă atragerea de clienți corporate, un alt obiectiv important este consolidarea operațiunilor din Republica Moldova, o piață accesată anul acesta. Managementul își dorește ca în Republica Moldova brandul Școala Informală de IT să devina cel mai important furnizor de educație alterna-tivă în IT, un statut similar celui din România. Alte obiective importante pentru 2021 sunt: creșterea ponderii clienților care revin în școală pentru a beneficia de al doilea sau al treilea curs și dezvoltarea programelor de responsabilitate socială Digital People, Code4Home, IT4Kids și Digital Teacher.
“În ultima perioadă am dezvoltat mai multe programe de CSR care vizează educația digitală pentru copii sau profesori și ne bucurăm că, astfel, cursurile noastre le-au fost deosebit de utile, mai ales în contextul școlii online. De curând, am lansat alte două programe, ambele venind într-o perioadă tot mai dificilă pentru piața muncii. De exemplu, Digital People este un program pe care l-am lansat împreună cu BCR Social Finance IFN SA pentru a ajuta la recalificarea persoanelor care au dificul-tăți în găsirea unui loc de muncă. Pe de altă parte, Code4Home este un proiect pe care l-am pro-pus Primăriei Municipiului Iași pentru a susține romanii din diaspora să se reîntoarcă în țară. Mai exact, le oferim training pentru a-i orienta către o carieră în IT. Acesta este un proiect pe care ne-am dori ca în 2021 să-l dezvoltăm în cât mai multe dintre orașele în care suntem prezenți”, adaugă Mihai Talpoș.
De asemenea, începând cu 2022, conducerea companiei își dorește să se dezvolte și mai mult pe plan internațional, pentru acest fapt luând în calcul listarea pe bursa.