Ce oferă Revolut?

Revolut lansează și în România serviciul de tranzacționare de acțiuni. Acesta le va permite utilizatorilor să investească în 300 de companii din Statele Unite ale Americii listate pe Bursa din New York (New York Stock Exchange) și NASDAQ.

Utilizatorii Revolut pot să tranzactioneze acțiuni sau fracțiuni de acțiuni ale unora dintre cele mai importante companii listate pe Nasdaq sau New York Stock Exchange, printre acestea aflându-se nume cunoscute precum Apple, Amazon sau Facebook.

La acestea se mai adaugă companii străine listate în piață americană prin intermediul ADR-urilor (certificate americane de depozit) – așa cum, de exemplu, acțiunile Fondul Proprietatea sau Romgaz sunt listate prin GDR-uri (certificate globale de depozit) pe Bursă din Londra. Pe această lista se înscriu companii precum retailerul chinez Alibaba sau conglomeratul japonez Sony.

Primii care vor avea acces la acest serviciu de tranzacționare vor fi utilizatorii cardurilor Metal, urmând ca în scurt timp serviciul să fie disponibil și clienților Premium și Standard ai Revolut.

Ce dețin de fapt utilizatorii Revolut? Ce se întâmplă cu dividendele, taxele și adunările generale?

Reprezentanții Revolut spun că utilizatorii aplicației care cumpără acțiuni americane vor fi proprietarii propriu-ziși ai acestora, tranzacțiile nefiind bazate pe instrumente financiare derivate ce au că activ suport acțiunile sau care urmăresc doar prețul acțiunilor.

Că urmare, utilizatorii Revolut vor putea încasa dividende atunci când o companie face distribuții. De notat însă că impozitul pe dividende este reținut direct de către brokerul din SUA, valoarea acestuia fiind în mod normal de 30%, semnificativ mai mult decât impozitul de 5% pe dividende din România.

Pentru a evita dublă impunere (reținerea impozitului atât de autoritățile americane, cât și în România de către ANAF), utilizatorii români vor avea nevoie de o dovadă a plății impozitului în SUA, pe care ulterior să o ofere ANAF.

În plus, responsabilitatea raportării câștigurilor rezultate din tranzacționarea acțiunilor prin Revolut revine în întregime utilizatorilor români, iar că urmare aceștia trebuie să completeze și să depună în fiecare an Declarația Unică.

Nu în ultimul rând, românii care cumpără acțiuni prin Revolut vor avea dreptul să participe la adunările generale ale acționarilor companiilor și să voteze în cadrul acestora.

Revolut va cere utillizatorilor platformei de trading informații despre venituri, ocupație și avere

În mod normal, pentru a-și deschide un cont Revolut utilizatorii au nevoie doar de un număr de telefon și de furnizarea unei fotografii care să corespundă celei din actul de identitate.

Totuși, pentru deschiderea unui cont de tranzacționare de acțiuni, utilizatorii Revolut vor fi obligați să furnizeze informații despre veniturile încasate, ocupație, dar și despre averea deținută. Potrivit Revolut, acestea sunt necesare pentru alinierea la cerințele autorităților de reglementare din SUA.

Află mai multe detalii despre diferențele dintre comisioanele Revolut și cele ale brokerilor români și cât de legale sunt serviciile de brokeraj ale Revolut în România atât timp cât compania nu este supravegheată de ASF accesând acest link.

---

Articol realizat de Ionuț Sișu, redactor wall-street.ro